1

Singurul fotbalist care i-a plâns pe morţii de la Colectiv nu e român!

Cei 27 de morţi din clubul bucureştean Colectiv au fost omagiaţi şi pe terenul de sport. Fotbalistul Ousmane N’Doye a izbucnit în lacrimi pe teren după ce a dat gol în meciul dintre ASA şi Concordia Chiajna.

După înscrierea golului, N’Doye a mers la banca de rezerve şi a luat un tricou pe care era scris un mesaj de condoleanţe. Senegalezul şi-a sters lacrimile care nu se mai opreau cu respectivul tricou.

„Dacă eram eu singur nu jucam. Nu vreau să văd lucrurile urîte, mă dor foarte tare. Jur că nu aveam gînd de fotbal. Ce am văzut era… Cînd m-am trezit de dimineață m-am gîndit să dau gol și să-l dedic românilor care au pierit acolo. N-am văzut în viața mea așa ceva. Nici în Senegal. Nu știu ce să mai zic”, a spus N’Doye cu lacrimi în ochi la Dolcesport.




VEZI AICI cum poţi scăpa de penalităţile de întârziere la datoriile la stat

Administraţia Finanţelor Publice Vâlcea reaminteşte că, începând cu data de 21.10.2015, au intrat în vigoare prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2015 privind acordarea unor facilităţi fiscale, publicată în Monitorul Oficial nr. 785 din 21 octombrie 2015.

Ordonanţa prevede, printre altele, şi posibilitatea de a nu mai plăti penalităţile de întârziere, precum şi o parte din dobânzi, dacă contribuabulul dator îndeplineşte mai multe condiţii.

prin intermediul unui comunicat de presă, Administraţia Finanţelor Publice Vâlcea a sintetizat cele mai relevante prevederi ale actului normative menţionat

„Penalităţile de întârziere, precum şi o cotă de 54,2% din dobânzi, aferente obligaţiilor de plată principale datorate bugetului general consolidat, restante la 30 septembrie 2015, inclusiv, şi administrate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, se anulează dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

a) toate obligaţiile de plată principale restante la 30 septembrie 2015, inclusiv, administrate de organul fiscal central, se sting prin orice modalitate prevăzută de lege până la data de 31 martie 2016, inclusiv;

b) o cotă de 45,8% din dobânzile aferente obligaţiilor de plată prevăzute la lit. a) stabilite prin decizii comunicate până la data stingerii obligaţiilor de plată principale se stinge prin orice modalitate prevăzută de lege până la data de 30 iunie 2016, inclusiv;

c) este stinsă prin orice modalitate prevăzută de lege o cotă de 45,8% din dobânzile datorate până la data stingerii obligaţiilor de plată principale prevăzute la lit. a) şi stabilite prin decizii comunicate după această dată, până la termenul de plată prevăzut la art. 111 alin. (2) din Codul de procedură fiscală;

d) sunt stinse prin orice modalitate prevăzute de lege toate obligaţiile de plată principale administrate de organul fiscal central cu termene de plată cuprinse între data de 1 octombrie 2015 şi 31 martie 2016, inclusiv, până la data depunerii cererii de anulare a penalităţilor de întârziere şi a cotei de 54,2% din dobânzi;

e) contribuabilul să aibă depuse toate declaraţiile fiscale, potrivit vectorului fiscal, până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor. Această condiţie se consideră îndeplinită şi în cazul în care, pentru perioadele în care nu s-au depus declaraţii fiscale, obligaţiile fiscale au fost stabilite, prin decizie, de către organul fiscal central;

f) contribuabilul depune cererea de anulare a accesoriilor până la data de 30 iunie 2016, inclusiv, sub sancţiunea decăderii”, se arată în comunicat.




VIDEO: Cât de uşor iau foc materialele care izolează fonic cluburile

O înregistrare în care se vede cât de uşor iau foc materialele care izolează fonic cluburile, a devenit virală pe Internet, dar şi pe reţelele de socializare, în contextul în care 27 de tineri şi-au pierdut viaţa, iar alţi 184 sunt internaţi în urma unui incediu care a avut loc în clubul Colectiv din Bucureşti în seara zilei de 30 octombrie a.c.

În imagini se vede clar cum s-ar fi putut aprinde clubul respectiv de la o banală scânteie. Felul în care ia foc materialul ce se afla și pe pereții clubului Colectiv este absolut şocant, iar asemenea materiale ar trebui interzise.

Materialele care izolează fonic cluburile sunt foarte ușor inflamabile, demonstraţie care a devenit virală pe internet. Circulă un experiment în care se arată cât de ușor se poate aprinde acest material care era prezent atât pe stâlpii clubului, cât și pe tavan.




OANA PELEA: Când mor oameni, nu mai încape niciun comentariu!

Una dintre cele mair respectate şi talentate actriţe din România, Oana Pelea, a postat, pe reţelele de socializare un mesaj emoţionant după tragedia de la club Colectiv, unde, cel puţin până acum 27 de tineri şi-au pierdut viaţa, iar alţi 184 au fost răniţi şi sunt internaţi la spitalele din Bucureşti.

„Părerea mea… Când mor oameni, într-o astfel de tragedie, nu încape niciun comentariu. De nicio factură. Nici filozofică, nici religioasă. Se poate afla ce se putea face pentru ca aceasta tragedie să nu aibă loc. Se poate afla ce se poate face pentru ca să nu se repete. Se poate spune «Dumnezeu să-i ierte», «Condoleanţe». Se poate spune «Cu ce pot ajuta» Dar a comenta… mi se pare… iertaţi-mă… lipsit de bun simţ şi de bună măsură. Deci: Cu ce pot ajuta? Unde pot dona? Dumnezeu să-i odihnească. Condoleanţe familiilor şi celor apropiaţi”, a scris, pe Facebook, Oana Pellea.




Clubul TAO a anulat petrecerea tematică Halloween

Reprezentanţii clubului vâlcean TAO au anunţat pe pagina de socializare că în semn de solidaritate şi respect pentru victimele tragediei din clubul bucureştean Colectiv şi pentru familiile lor, clubul TAO va anula petrecerea tematică Halloween şi va fi o seară normală de club.

De asemenea, în mesajul celor de la TAO se mai arată că toate încasările de la bilete din seara zilei de 31 octombrie 2015 vor fi donate familiilor victimelor.

Incendiul izbucnit în seara zilei de vineri, 30 octombrie a.c. în clubul bucureştean Colectiv are un bilanţ tragic: 27 de morţi şi 184 de răniţi, dintre care 146 se află internaţi în spitalele din Bucureşti.

În momentul producerii incendiului, în club avea loc un concert al trupei Goodbye to Gravity. Totul a pornit de la un foc de artificii prost gestionat, iar clubul a fost cuprins de flăcări. Tavanul a luat foc şi pereţii antifonaţi cu burete. Practic oamenii au început să ardă de vii. 27 dintre ei nu au avut nicio şansă.




DISCURSUL TOVARASULUI PONTA

Prin mijoloace gazetaresti am reusit sa punem mana pe discursul lui Ponta de maine,ce va fi tinut intr-o fabrica dezafectata transformata in club, cu ocazia Halloweenului Muncitoresc Stimati tovarasi si pretini

De la aceasta inalta tribuna a va zic ca am venit in fata dumneavoastra sa-mi anunt decizia ferma de a ramane in fruntea Guvernului!Oricate suturi in poponet mi-ar trage Iohannis, raman neclintit!( Aplauze furtunoase.Se scandeaza “De la Tisa pan’ la Nistru/ Nu-i ca Ponta prim-ministru!, Il votam pe Viorel/ Fiindca are muschi pe el! “ si “De la sat pan’ la oras / Noi votam cu Victoras” Urale .Se lanseaza porumbei.)

Doresc sa va spun ca nu va fi usor.Fiara imperialista va incerca sa suceasca mintile romanilor trecuti de 18 ani, dar neajunsi la andropauza folosindu-se de nurii Elenei Udrea! (Huiduieli prelungite.Injuraturi de mama si de Plescoi.Se scandeaza: “Murim, luptam / Pe Udrea n-o votam! Pupezele din Plescoi/ Sa treaca la maturoi!” si “Nutzy Udrea nu uita / Doar marinarul te vrea!”)

Dar eu nu ma voi lasa batut.(Indelungi aplauze.Urale. Se scandeaza: “Ponta, Sarbu si cu Dej/ Au bagat spaima’n burghezi!, Ponta si poporul rus /Libertate ne-au adus! “ si “ Chiar de da damblaua-n noi / N-o sa-i votam pe ciocoi!”)

Am sa arunc popcornul si sticla de pepsi si ma voi implica in lupta politica incepand chiar de azi!(Aplauze prelungite.Ovatii.Urale.Se lanseaza baloane rosii.Se scandeaza: “Ponta -PSD!”)

Vom invinge! Viva la revolucion! Viva El Comandante Generale Ion ILIESCU! (Urale in delir.Aplauze in cascada.Ovatii.Se danseaza samba si Lambada.Apoi totul va culmina cu un urias Dans al Pinguinului)




Peste 4.000 kg. de cărbune, transportat ILEGAL!

În data de 29 octombrie a.c. poliţişti din Râmnicu Vâlcea şi Alunu au participat la o acţiune, oprind în trafic mai multe autovehicule pentru a le verifica.

În urma verificărilor efectuate la autovehiculele ce transportau cărbune, s-a stabilit că aproximativ 4000 de kg de cărbune era transportat fără documente de provenienţă şi transport.

Cei doi conducători auto au fost sancţionaţi contravenţional, iar întreaga cantitate de cărbune a fost confiscată şi predată societăţii prejudiciate.

În aceeaşi, şi poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală nr.7 Măldăreşti, Postului de Poliţie Milcoiu, au acţionat pentru prevenirea şi combaterea transportului ilicit de material lemnos.

Oamenii legii au confiscat 4 m.c. material lemnos, în urma opririi autovehiculelor ce transportau material lemnos şi verificării documentelor de provenienţă şi transport.

Cei trei conducători auto depistaţi că transportau material lemnos fără documente de provenienţă şi transport au fost sancţionaţi contravenţional cu amendă conform Legii nr. 171/2010, iar bunurile confiscate au fost date în custodie reprezentanţilor ocolului silvic.




PROGRAM NAŢIONAL: Fiecare copil la grădiniţă!

Peste 111.000 de copii din familii defavorizare vor putea beneficia de tichete sociale condiţionate de prezenţa la grădiniţă a micuţilor lor, în baza legii privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate, care a fost promulgată de preşedintele României în data de 28 octonbrie 2015.

Legea a preluat, la nivel de metodologie, mecanismul programului Fiecare Copil în Grădiniţă (FCG), pilotat în ultimii 5 ani de Asociaţia OvidiuRo în 43 de comunităţi din România.

Fiecare Copil în Grădiniţă sprijină în acest an şcolar peste 2400 de copii din 11 judeţe să meargă la grădiniţă. Pe lângă mecanismul tichetelor sociale condiţionate de prezenţa riguros monitorizată, Fiecare Copil în Grădiniţă asigură rechizitele de bază necesare la grădiniţă, îmbrăcămintea şi încălţămintea acordată de două ori pe an copiilor eligibili, fructe, produse pentru igienă, formarea profesorilor şi programe de educaţie pentru sănătate, etc.

,,Viziunea care a stat la baza acestui program a fost ca fiecare copil sărac din România să beneficieze de educaţie preşcolară de calitate. Mă bucur că suntem mai aproape ca oricând de momentul în care uşa grădiniţei va fi deschisă pentru toţi copiii din România. Urmează etapa clarificării normelor de implementare care vor avea la bază metodologia Fiecare Copil în Grădiniţă – optimizată prin experienţa noastră din ultimii 5 ani – care credem că îşi va dovedi eficienţa în fiecare comunitate din România”, a declarat Maria Gheorghiu, Cofondator Asociaţia OvidiuRo.

,,Prin intermediul acestei legi, sprijinim copiii din familiile defavorizate în primii lor paşi către educaţie. Acordarea condiţionată a tichetelor, în funcţie de prezenţa copiilor la grădiniţă, diferenţiază acest beneficiu social de multe altele. Acest aspect, printre altele, a asigurat punctul de vedere favorabil al Guvernului şi sprijinul colegilor mei, doamna ministru Plumb şi domnul ministru Cîmpeanu”, a declarat ministrul Daniel Constantin, iniţiatorul legii.

,,Potrivit studiilor de specialitate, investiţia în educaţia timpurie este cea mai rentabilă investiţie în educaţie pentru că favorizează oportunităţile de învăţare de mai târziu. Deprinderile şi cunoştinţele dobândite devreme favorizează ulterior dezvoltarea competenţelor, crescând şansele de reuşită şcolară, de acces pe piaţa muncii şi de integrare socială. Acest demers legislativ este încă un pas pe care îl facem alături de partenerii noştri, pentru a sprijini viitorul copiilor României”, a declarat Sorin Mihai Cîmpeanu, ministrul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice.

„Peste 100 de mii de copii vor beneficia de tichetul social pentru grădiniţe în valoare de 50 de lei. Ideea a pornit de la un program pilot al echipei Asociaţiei OvidiuRo, căreia doresc să-i mulţumesc. Ştiam de mult timp despre această iniţiativă şi acum câteva luni am avut ocazia să îi cunosc pe câţiva dintre beneficiari. Dincolo de ajutorul pentru familiile aflate în dificultate, e vorba de accesul la educaţie, care este una dintre căile de a combate sărăcia şi de a ajuta copiii să aibă un start bun în viaţă”, a declarat Rovana Plumb, ministrul Muncii.




IMPORTANT! Primăria RÂMNICU VÂLCEA angajează personal sanitar pentru Serviciul Public „Creşe”

Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea organizează concurs de recrutare pentru ocuparea a trei posturi vacante personal contractual pe perioadă nedeterminată. Este vorba despre asistent medical (pl), grad debutant, Serviciul Public „Creşe” al Municipiului Râmnicu Vâlcea – 1 post; îngrijitor, Serviciul Public „Creşe” al Municipiului Râmnicu Vâlcea – 1 post şi bucătar, Serviciul Public „Creşe” al Municipiului Râmnicu Vâlcea – 1 post.

Concursul se va desfăşura la sediul Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea, situat în Rm. Vâlcea, str. General Praporgescu nr. 14, în data de 23 noiembrie 2015, ora 10.00 – proba scrisă şi în data de 27 noiembrie 2015, ora 1200 – proba interviu.

Dosarele de înscriere se vor depune la registratura Primăriei, ultima zi de depunere fiind 16 noiembrie 2015, ora 1630.

„Pentru postul de asistent medical (pl), grad debutant, personal contractual, durată nedeterminată, în cadrul Serviciului Public „Creşe” al Municipiului Râmnicu Vâlcea:

-Condiţii de studii: diplomă de absolvire şcoală sanitară postliceală;

-Condiţii de vechime: fără vechime în specialitate.

Pentru postul de îngrijitor, personal contractual, durată nedeterminată, în cadrul Serviciului Public „Creşe” al Municipiului Râmnicu Vâlcea:

-Condiţii de studii: diplomă/certificat de absolvire studii generale/medii;

-Condiţii de vechime: minim 2 ani vechime în muncă;

Pentru postul de bucătar, personal contractual, durată nedeterminată, în cadrul Serviciului Public „Creşe” al Municipiului Râmnicu Vâlcea:

– Condiţii de studii: diplomă/certificat de absolvire studii generale/medii;

– Condiţii de vechime: minim 3 ani în specialitate (bucătar);

– Certificat de calificare bucătar.

Condiţiile de participare la concurs şi bibliografia sunt afişate la sediul Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea şi pe pagina de internet : www.primariavl.ro.

Relaţii suplimentare se pot obţine la Biroul Resurse Umane, telefon 0250736080″, se arată în anunţul publicat de Primăria Râmnicu Vâlcea.




ADRĂNEL COTESCU: Declaraţia Alinei Gorghiu despre Gutău este o SCORNEALĂ!

Anunţul despre candidatura lui Mircia Gutău la Primăria Râmnicu Vâlcea din partea PNL a creat controverse, atât pro, cât şi contra deciziei PNL de a accepta drept candidat un politician condamnat pentru fapte de corupţie. Mai mult, au apărut şi anumite informaţii, precum că Alina Gorghiu ar fi declarat că doar peste cadavrul ei va putea sa candideze Gutau.

„Sunt stupefiată de ceea ce s-a întâmplat la Vâlcea. Numai peste cadavrul meu va fi Mircia Gutău candidat din partea PNL!”, spune Gorghiu.

Despre această declaraţie, senatorul PNL de Vâlcea, Adrănel Cotescu, co-preşedintele organizaţiei municipale a liberalilor susţine că este o scorneală:

„N-a declarat aşa ceva. Aţi auzit-o vreunul dintre dumneavoastră? Nu există. Este o invenţie. Nu vreau să spun cine a inventat-o, pentru că se tot plimbă prin ziare. Un ziarist a inventat-o şi a fost preluată. Şi vreau să vă spun că Alina Gorghiu este, totuşi, un preşedinte de partid şi este educată, n-ar fi zis niciodată „peste cadavrul meu”, găsea sinonime”, a declarat Adrănel Cotescu, în cadrul unei conferinţe a PNL Vâlcea.

Situaţia a fost comentată şi de proaspătul membru al PNL Vâlcea, Mircia Gutău, care a spus că locuitorii din Râmnicu Vâlcea trebuie să decidă cine să îi conducă:

„Am fost condamnat la 3 ani si sase luni pentru o presupusa luare de mita. Nu am luat niciun leu mita. Am fost condamnat, dar nu inseamna ca asa si este. (…)

N-am vorbit cu doamna Gorghiu. Presedintele organizatiei judetene, domnul Buican, a facut aceasta propunere. Eu ca un om demn ce sunt am spus ca mai intai sa se faca un sondaj de opinie si daca eu sunt clasat bine candidez din partea PNL, daca nu, candidez ca si independent. In acel sondaj de opinie niciun membru PNL nu a avut mai mult de 5%. Eu am avut peste 50%. Pana la urma cetatenii decid cine vor sa ii conduca”, a spus Gutau la Realitatea TV.