Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

68 de unități de învățământ din Vâlcea nu au niciun fel de sistem de protecție

68 de unităţi de învăţământ dintre cele 407 din judeţul Vâlcea nu dispun de niciun fel de sistem de protecţie, iar alte 30 îndeplinesc doar una dintre cerinţele minime de securitate prevăzute de lege, potrivit unui raport al Poliţiei Vâlcea, prezentat joi, într-o şedinţă de lucru a reprezentanţilor tuturor instituţiilor cu atribuţii în asigurarea siguranţei în şcoli ce s-a desfăşurat la Instituţia Prefectului.

Inspectorul şef adjunct al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea, Ion Matei, a precizat că o grădiniţă şi o şcoală primară din oraşul Bălceşti nu au nici măcar gard împrejmuitor, însă numărul şcolilor fără paznic sau camere video de supraveghere este cu 30 mai mic în acest an şcolar faţă de anul anterior, potrivit Agerpres.

„Anul trecut nu am avut unităţi de învăţământ asigurate exclusiv cu pază umană, anul acesta avem una. Număr unităţi de învăţământ dotate exclusiv cu sisteme de supraveghere video – 233 anul trecut, 257 în acest an. Număr de unităţi de învăţământ care dispun atât de pază umană, cât şi de sisteme tehnice de supraveghere video – 44 anul trecut, 51 în acest an. Număr unităţi de învăţământ care nu dispun de pază umană şi nici de sisteme tehnice de supraveghere video – 128 în anul precedent, 98 în acest an. Dintre aceste unităţi, un număr de 30 au totuşi montat sistem de alarmă împotriva efracţiei, îndeplinind astfel una dintre cerinţele minime de securitate prevăzute prevăzute de art. 8, ind. 1 din Anexa 1 la HG nr. 301/2012. Aşadar, un număr de 68 de unităţi de învăţământ nu au în prezent montat niciun fel de sistem de protecţie”, a spus reprezentantul IPJ Vâlcea.

Conform datelor prezentate de IPJ Vâlcea, cele mai multe dintre unităţile de învăţământ din judeţ fără pază sunt grădiniţe din mediul rural.