Fondat în anul 2020, Atelierul de Pictură Melba din Râmnicu Vâlcea este o comunitate de artiști și copii care lucrează împreună într-un mediu prietenos, relaxant și care încurajează dezvoltarea artistică în toate formele ei. Celebrul citat “Fiecare copil este un artist” al lui Pablo Picasso este confirmat în fiecare persoană care creează în Atelierul Melba, descoperindu-și vocația artistică.
Coordonatoarea Atelierului, Manuela Deaconu, artist plastic, cu experiență în domeniu, dezvoltă copiilor dragostea pentru artă încă de la cele mai fragede vârste și îi inspiră pe tot parcursul evoluției lor artistice.
Cursurile de pictură și desen pentru copii de la Atelierul Melba au o abordare specială pentru aceștia și conțin teme și subiecte gândite în funcție de vârsta fiecăruia dintre micuți, copiii având ocazia să evolueze treptat și natural, în domeniul artei.
Copilul dumneavoastră schițează intuitiv forme pe hârtie? Fiecare dintre noi, avem acest talent înnăscut, însă acesta trebuie educat, exersat. Așadar, fie că prichindeii sunt creativi și le place să picteze și să coloreze, fie că doriți să retrăiți sentimentul copilăriei, Atelierul Melba este locul ideal unde imaginația, distracția și culoarea sunt la ele acasă.
Înscrieri la cursurile acestui Atelier minunat unde prințesele din povești, personajele din desene animate, animăluțele drăguțe și florile abia așteaptă să fie pictate pentru a prinde viață se poate face la numărul de telefon 0740/651.643, pe e-mail la adresa [email protected] sau printr-un mesaj pe pagina de Facebook Art by Manuela.
Lasă un comentariu