1

A APĂRUT metodologia de înscriere şi înregistrare a calificărilor din învăţământul superior

Ministrul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, Mihai Sorin Cîmpeanu, a aprobat prin ordin, noua metodologie de înscriere şi înregistrare a calificărilor din învăţământul superior în Registrul Naţional al Calificărilor din Învăţământul Superior (RNCIS).

Modificările şi actualizările incluse în noua metodologie răspund atât solicitărilor angajatorilor, cât şi cerinţelor europene în domeniu, dar au şi rolul de a reduce decalajul dintre competenţele absolvenţilor de învăţământ superior şi nevoile pieţei muncii.

În acest sens, a fost introdusă o primă etapă de înscriere a unei noi calificări din învăţământul superior în care universităţile trebuie să demonstreze necesitatea şi oportunitatea din punct de vedere al pieţei muncii a acestei noi calificări alături de competenţele aferente şi ocupaţiile directe din Clasificarea Ocupaţiilor din România (COR) pe care le poate obţine un absolvent. Competenţele se corelează pentru prima dată cu cele stabilite de reprezentanţii sectoarelor de activitate la nivel european şi naţional. Acreditarea unui program de studiu de către Agenţia Română pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS) este condiţionată de înscrierea şi validarea calificărilor. Introducerea unor noi calificări în RNCIS este condiţionată de existenţa a minim unei ocupaţii în Clasificarea Ocupaţiilor din România (COR) destinate acelei calificări.

A doua etapă presupune transmiterea de către fiecare universitate, la Autoritatea Naţională pentru Calificări (ANC), a suplimentului la diplomă obţinut de absolventul programului de studiu acreditat. Pe baza acestui supliment se face înscrierea calificării în noul registru RNCIS, conform standardelor europene, şi publicarea suplimentului pe site-ul ANC la rubrica Registre Naţionale. Universităţile acreditate şi autorizate să funcţioneze provizoriu sunt obligate ca la autorizarea/acreditarea sau evaluarea periodică a oricărui program de studii să înscrie/actualizeze datele în RNCIS.

Registrul Naţional al Calificărilor din Învăţământul Superior asigură informarea tinerilor în legătură cu universităţile care oferă aceleaşi calificări, calificările aferente unei ocupaţii pe care şi-o doresc şi unde se poate urma aceasta, respectiv oferta universităţilor la care intenţionează să se înscrie. De asemenea, RNCIS asigură compatibilitatea şi comparabilitatea internaţională a calificărilor dobândite în cadrul sistemului naţional de învăţământ superior, coerenţa calificărilor şi titlurilor acordate de universităţi şi introducerea unor noi calificări din piaţa muncii în concordanţă cu Registrul Naţional al Calificărilor şi Cadrul European al Calificărilor. Registrul Naţional al Calificărilor din Învăţământul Superior este parte integrantă a Registrului Naţional al Calificărilor (RNC) împreună cu Registrul Naţional al Calificărilor Profesionale (RNCP).

Instituţia abilitată să valideze noile calificări este Autoritatea Naţională pentru Calificări (www.anc.edu.ro). Universităţile care nu au înregistrate în RNCIS informaţiile privind calificările de nivel universitar au obligaţia de a depune dosarele, în vederea înscrierii lor gratuite, până la data de 31 decembrie 2015.

Elaborarea noii metodologii de înscriere şi înregistrare a calificărilor din învăţământul superior în Registrul Naţional al Calificărilor din Învăţământul Superior (RNCIS) se fundamentează pe directivele europene în domeniu.




TRUCAREA unor LICITAŢII organizate TRANSGAZ, sub lupa Consiliului Concurenţei

Consiliul Concurenţei a extins investigaţia privind posibila înţelegere între unele companii de a participa cu oferte trucate la licitaţiile, organizate de Transgaz S.A. în 2011, pentru atribuirea unor contracte de racorduri de gaze naturale şi lucrări de modernizare şi întreţinere a instalaţiilor aferente,
În urma extinderii investigaţiei, Consiliul Concurenţei a efectuat inspecţii inopinate la sediile companiilor S.C. Armax S.R.L., S.C. Ecprod S.A, S.C. Condmag S.A. şi S.C. Instcomp S.A.. Documentele ridicate în cadrul acestor inspecţii se află în analiza autorităţii de concurenţă, în cadrul procedurii specifice investigaţiei.
Reamintim că în luna iulie a acestui an, Consiliul Concurenţei a declanşat o investigaţie privind o posibilă înţelegere între 13 companii de a participa cu oferte trucate la zece licitaţii organizate de Transgaz SA în anul 2011, pentru atribuirea unor contracte de racorduri de gaze naturale şi lucrări de modernizare şi întreţinere a instalaţiilor aferente.
La ora actuală, investigaţia se referă la 11 licitaţii organizate de Transgaz S.A. şi sunt suspectate 14 de companii: S.C. INSPET S.A., S.C. CONDMAG S.A., S.C. T.M.U.C.B. S.A., S.C. ROMINSTA S.R.L., S.C. MOLDOCOR S.A., S.C. CIS GAZ S.A., S.C. ARMAX S.R.L., SC. ARMAX GAZ S.A., S.C PEGAMONT S.A., S.C. ECPROD S.A., S.C. AMARAD S.A., S.C. POSADA MED S.R.L., S.C. STAZA INVEST S.R.L. şi S.C. INSTCOMP S.A..
Legea concurenţei interzice orice înţelegeri între companii, decizii ale asociaţiilor de companii, care au ca obiect sau au ca efect împiedicarea, restrângerea ori denaturarea concurenţei, în special cele care privesc participarea, în mod concertat, cu oferte trucate la licitaţii sau la orice alte forme de concurs de oferte.
În situaţia în care Consiliul Concurenţei va constata încălcarea regulilor de concurenţă, companiile implicate riscă amenzi de până la 10% din cifra de afaceri. Cu toate acestea,
companiile care cooperează cu autoritatea de concurenţă, în cadrul programului de clemenţă, pot obţine imunitate la amendă sau reduceri substanţiale ale amenzilor.
Decembrie 2014




Ioan Rus: În 2018, s-ar putea circula pe autostrada Sibiu – Piteşti

Ministrul Transporturilor, Ioan Rus susţine că autostrada Sibiu – Piteşti ar putea fi finalizată în 2018, dacă s-ar împărţi pe tronsoane, la care ar lucra mai multe firme. „O să începem să circulăm de la Nădlac la Arad, deci o să ajungem până în Sibiu, în următorul an jumate. Pentru Sibiu – Braşov nu avem o soluţie, în acest moment, 100% de finanţare. Se va duce Piteşti – Sibiu în 2018, e un vis al meu, dacă am împărţi pe tronsoane, să fie mai multe firme. Dacă o fi ţara asta normală, am putea la 2018, la 1 decembrie, să circulam din sud în nord pe un drum expres”, a spus Ioan Rus, intr-o emisiune la postul de Pro Tv. În 2014, s-au inaugurat doar 22 de kilometri de autostrada.




PREMIUL la Loto 5/40 a fost câştigat de un VÂLCEAN şi un BUCUREŞTEAN

Marţi, 30 decembrie a.c., în penultima zi din anul 2014, s-a dovedit a fi o zi norocoasă pentru un vâlcean, dar şi pentru un bucureştean. Asta pentru că ei sunt fericiţii câştigători ai premiului categoriei I la Loto 5/40, în valoare de peste 145.000 de lei. Anunţul a fost făcut de Loteria Română, printr-un comunicat de presă: „La Tragerea Suplimentară Loto 5/40 de marţi, 30 decembrie, s-au câştigat 2 premii de categoria I, în valoare de 145.651,04 lei (aproximativ 32.500 euro). Biletele norocoase au fost jucate la agenţia 71-034 din sectorul 1, Bucureşti, şi la agenţia 38-001 din judeţul Vâlcea”.

Numerele de la Loto 5/40 au fost 9, 11, 38, 1, 21 şi 3 la tragerea specială şi 28, 16, 34, 24, 23 şi 13 la tragerea suplimentară.




ATENŢIE: Urmează 3 zile de GER năprasnic

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de vreme geroasă până vineri, 2 ianuarie 2015, drept pentru care Ministerul Afacerilor Interne face o serie de recomandări pentru cetăţeni..

„Pentru persoanele bolnave, în mod deosebit pentru cele cardiace, este recomandat să nu iasă din locuințe în perioada gerului, decât dacă este absolut necesar, iar atunci să fie foarte bine îmbrăcate. Pentru persoanele în vârstă, mare atenție la încălțămintea folosită pentru a evita alunecarea pe gheață și deci producerea unor fracturi. Atenție la consumul de băuturi alcoolice care dau senzația falsă de căldură. Există riscul ca persoanele aflate sub influența băuturilor alcoolice să fie surprinse de gerul puternic și să intre în hipotermie, fără să-și dea seama. Persoanele care vor petrece Revelionul în piețe publice trebuie să se îmbrace gros, mai ales dacă rămân perioade îndelungate afară. Este recomandabil ca cei care au în locuințe centrale termice să se asigure că acestea funcționează corect. La fel cei care se încălzesc la sobe, să aibă mare grijă la coșurile de evacuare a fumului”.

Sfaturi de care ar trebui să se ţină seama au venit şi pentru conducătorii auto. „Pentru conducătorii auto recomandăm să adapteze permanent viteza la condiţiile de drum. Circulaţi cu o viteză care să nu depăşească 30 km/h, în localităţi, sau 50 km/h în afara lor, când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheaţă, zăpadă bătătorită, mâzgă sau piatră cubică umedă. Folosiţi corespunzător sistemul de iluminare-semnalizare, cât şi cel de climatizare și dezaburire, pentru a vedea și a putea fi văzuţi in trafic. Nu bruscaţi comenzile si folosiţi cu preponderență frâna de motor”. În ceea ce priveşte şoferii începători, aceştia sunt rugaţi să evite, pe cât posibil, conducerea autovehiculului în condiţii de drum alunecos, pe timp de noapte sau pe distanţe mari.




Hoţ de telefoane din Drăgăşani, prins de poliţişti

Zilele trecute, poliţiştii au reuşit să dea de urma unui hoţ de telefoane din Drăgăşani. Asta după ce ei au fost sesizaţi cu privire la furtului unui telefon mobil dintr-o unitatea şcolară din municipiul Drăgăşani.

Astfel, în urma unei anchete s-a reuşit identificarea persoanei bănuite de comiterea furtului în persoana lui Marin S., de 24 de ani, din municipiul Drăgăşani, şi recuperarea telefonului sustras, care a fost valorificat pe raza judeţului Olt. În continuare se efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunii de furt calificat, autorul fiind cercetat în stare de libertate.




Voleibalistele de la naţională îşi petrec Revelionul în cantonament la Râmnicu Vâlcea

Voleibalistele din echipa naţională de cadete la volei feminin şi-au petrecut în cantonament sărbătorile de Crăciun şi tot în cantonament o să fie şi la trecerea dintre ani. Elevele lui Marius Mărgărit sunt în plină campanie de pregătire centralizată la Râmnicu Vâlcea pentru că în prima perioadă a lunii ianuarie se vor deplasa în Turcia acolo unde vor participa la turneul preliminar de accedere la turneul final al Campionatului European. Tricolorele spun că sunt obişnuite să stea departe de familii în timpul sărbătorilor de iarnă dar că au reuşit să petreacă timp de câteva ore şi chiar să meargă la colindat. Naţionala de cadete a României nu a mai reuşit calificarea la un turneu final de europene sau mondiale de fix 20 de ani.




Alina Gorghiu: „PNL este pregătit să îşi asume responsabilitatea de a oferi o nouă viziune de administrare a ţării”

Noua lideră a PNL, Alina Gorghiu, a făcut un bilanţ al anului politic 2014, pe care l-a postat recent pe pagina sa oficială de Facebook. Analiza sa cuprinde 5 puncte, în care îi aduce elogii preşedintelui Iohannis şi critică dur partidele de stânga. Iată ce are de spus noua şefă a PNL:
„1.Romania are pentru prima dată în istoria sa un preşedinte liberal. Acest lucru se datorează, în primul rând, românilor care au refuzat manipularea, corupţia şi aroganţa propuse drept politica de stat de către PSD.
2. Modelul de politician promovat de Preşedintele României deschide drumul unei profunde reforme politice.
3. Pentru prima oară după 1990, partidele de dreapta au decis să devină o singură voce. În timp ce dreapta se consolidează, stânga e în căutarea unei noi identităţi. Alegerile prezidenţiale au demonstrat că fostul PNL şi fostul PDL formează o echipă puternică şi unită care are capacitatea de a forma un mare partid, fără termen de expirare.
4. Deşi PSD are în continuare majoritate parlamentară, alegerile prezidenţiale au şi semnificaţia unui vot de respingere a guvernării PSD. PNL este pregătit să îşi asume responsabilitatea de a oferi o nouă viziune de administrare a ţării, în acord cu agenda publică reală, fără a face compromisuri nesănătoase. E important să învăţăm nu doar din eşecuri, ci şi din victorii. Mesajul electoratului este simplu: ţara este a cetăţenilor, nu a politicienilor.
5. Modestia, decenţa şi munca trebuie să ne ghideze în activitatea politică, nu doar în 2015, ci pe termen nelimitat. Suntem obligaţi, uitându-ne la anul acesta, să ne fixăm un obiectiv serios, mai sus, altul decât asigurarea supravieţuirii zilnice. Aşa văd eu lucrurile, pe scurt, la acest final de an complicat. Spun pe scurt, dar mi-e teamă ca postările mele sunt din ce în ce mai lungi” – a scris Alina Gorghiu, pe pagina sa de Facebook.




RÂMNICU VÂLCEA: Trasee de promenadă, jogging, biciclete şi puncte de belleview pe DEALUL CAPELA

În anul 2015, Primăria Râmnicului a anunţat că va începe lucrările de amenajare a unui parc pe Dealul Capela, ce va include trasee de promenadă, jogging, biciclete, puncte de belleview. Lucrările vor dura însă nu mai puţin de 2 ani, autorităţile locale preconizând că întreaga investiţie va fi gata în anul 2017. „Obiectivul este diversificarea ofertei turistice a municipiului Râmnicu Vâlcea cu diverse servicii de agrement, de tipul trasee promenadă, jogging, biciclete, puncte de belleview Principalele componente ale proiectului: proiectarea traseelor; amenajarea spațiilor; realizarea reţelelor de utilităţi necesare” – se arată în Strategia de Dezvoltare a Râmnicului. Valoare estimată a proiectului este de 2 milioane de euro, urmând ca banii să fie alocaţi din programul Operațional Regional, Axa prioritară 7 – Diversificarea economiilor locale prin dezvoltarea durabilă a turismului, dar şi din bugetul local şi surse private.




„Tentaculele caracatiţei” Udrea – Cocoş au ajuns şi la Spitalul Judeţean Vâlcea

Noi dezvăluiri au fost făcute de jurnaliştii centrali despre modalităţile dubioase prin care fostul soţ ale Elenei Udrea, Dorin Cocoş, şi-a făcut averea în ultimii ani. Ei bine, se pare că acesta a stors milioane de euro din sistemul medical, ajungând să aibă contracte chiar şi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea. În fapt, se pare că Dorin Cocoş a construit o adevărată suveică de firme, societăţi din care făceau parte sora sa, cumnatul, foşti colegi ai Elenei Udrea în Consiliul General al Municipiului Bucureşti, dar şi interpuşi şi parteneri de afaceri care se ocupau cu furnizarea de aparatură medicală, servicii medicale, produse sanitare sau medicamente. Prin această „caracatiţă”, Cocoş şi Udrea şi-au întins „tentaculele” în spitalele din Bucureşti şi din întreaga ţară.

La Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea, la data de 12 septembrie 2011, a semnat un contract cu firma Limas Group în valoare de 5.469,3 euro (22.971 lei). Ce legătură are această societate cu Dorin Cocoş? Păi, sora lui Dorin Cocoş, Anca Dinu deţinut acţiuni într-o firmă denumită SC Centrul de Diagnostic Clinic Internaţional SA. Prin această societate, a deţinut acţiuni şi în SC Zenith Business Group & Parte­ners SRL, împreună cu firma, Limas Group SRL. Ceea ce trebuie ştiut este faptul că sora lui Dorin Cocoş este partener de afaceri cu societatea Limas Group, deţinută Marian Chiriac.