1

VULPEA PORTOCALIE de la Ocnele Mari e şireată: Negociază şi cu PNL, şi cu ALDE şi cu PSD

După ce joi seara a avut negocieri intense cu conducerea PNL Vâlcea, făcând presiuni pe liderii liberali, Petre Iordache, primarul localităţii Ocnele Mari, arată că nu degeaba este vechi în politică.

Omul e uns cu toate alifiile şi aidoma unei vulpi, se dă şi cu unii şi cu alţii, numai să iasă el bine. Aşadar, după ce joi seara bătuse palma cu Buican şi Bulacu, înţelegându-se că la Ocnele Mari trebuie să facă echipă cu tehnicianul veterinar Mihai Pătru pentru a câştiga primăria, Iordache s-a sucit.

A doua zi, acesta i-a promis senatorului Niţu că trece cu întreaga sa echipă de la Ocnele Mari la ALDE. Acest scenariu a fost valabil până vineri, 26 februarie, în jurul prânzului, pentru că de atunci, vulpea portocalie se dă rănită şi nu-i mai răspunde senatorului la telefon.

De altfel, liberalii au înţeles că Iordache vrea doar fie nominalizat candidat de primar şi astfel în următoarea şedinţă de Birou Politic, aceştia îl vor valida pe tehnicianul veterinar Mihai Pătru, drept candidat al PNL, acesta având prima şansă de a câştiga alegerile la Ocnele Mari.




BLESTEM! Senatorul Niţu nu scapă de Nicolae!

foto: Facebook

foto: FacebookE clar. În ultimul timp pe Ion Nicolae, liberalul de mucava şi fost şef al Inspectoratului de Stat în Construcţii Vâlcea este urmărit de ghinion. De-abia ce-şi găsise şi el un partid şi îl freca mâinile de fericire că în această campanie electorală va face bani măcar de încă o maşinuţă (ţinând cont că după campania din 2008 Nicolae şi-a tras un Audi Q7, pe care l-a plătit cu banii jos) şi iată că neprevăzutul i-a dat planurile peste cap.

Preluarea şefiei organizaţiei ALDE de la Vâlcea de către senatorul Dan Niţu face ca lucrurile să devină complicate pentru Nicolae deoarece senatorul ştie câţi purici face acesta şi şi-l doreşte cât mai departe de organizaţia lui.

Vă amintim că Nicolae este politicianul cu cele mai năstruşnice idei expuse în spaţiul public, dacă ne gândim doar la propunerea pe care a făcut pe vremea când era consilier local liberal, aceea de a băga calea ferată pe sub pământ la Râmnicu Vâlcea. La vremea respectivă, propunerea a stârnit râsul celorlalţi aleşi locali, iar primarul de atunci, Mircia Gutău l-a trimis înapoi la Berbeşti, unde a lucrat o bună bucată de timp ca inginer minier.




Blaga şi Gorghiu vin la Vâlcea să lanseze candidaţii liberali!

Co-preşedinţii Partidului Naţional Liberal, Alina Gorghiu şi Vasile Blaga, vor veni în data de 3 martie a.c. la Vâlcea, într-o vizită anunţată de mai mult timp, pentru lansarea candidaţilor la funcţiile de primar, consilieri locali şi judeţeni pentru alegerile locale din data de 5 iunie 2016.

Evenimentul de lansare al liberalilor va avea loc în sala mare a Consiliului Judeţean Vâlcea cu începere de la ora 17.00. Deşi în multe localităţi, negocierile sunt în toi pentru stabilirea candidaţilor, liberalii au reuşit să valideze 60 de candidaţi din cei 89 de la nivelul judeţului Vâlcea.

Vizita liderilor de la Bucureşti cade într-un moment destul de prost pentru liberalii din Vâlcea, dacă ne gândim la faptul că preşedintele interimar la CJ Vâlcea, liberalul Gheorghe Păsat, este urmărit penal de DNA pentru abuz în serviciu şi abuz de încredere.




Constantin Rădulescu adună la PSD pensionaţii din poliţie! Florian Marin este consilierul lui personal

foto arhiva Vocea Valcii

foto arhiva Vocea ValciiFostul şef al Poliţiei municipiului Râmnicu Vâlcea, comisarul şef Florian Marin, pensionat la începutul lunii februarie, a făcut pasul spre politică, alegând partea stângă a eşicherului politic, adică la PSD.

Decizia lui Marin vine după ce un alt poliţist de prestigiu, care a şi condus IPJ Vâlcea, Nicolae Sărdărescu, şi-a exprimat dorinţa de candida din partea PSD pentru Primăria Horezu la alegerile din data de 5 iunie 2016.

Florian Marin a ales să activeze în organizaţia judeţeană, fiind consilierul personal al preşedintelui PSD, deputatul Constantin Rădulescu.

„Începând de astăzi, domnul Marin Florian se alătură echipei PSD Vâlcea!

Îi spun «BUN VENIT» noului nostru coleg şi sunt bucuros şi onorat că oameni valoroşi precum domnul Marin Florian aleg să se alăture echipei PSD Vâlcea.” – Constantin Rădulescu, Preşedinte PSD Vâlcea.




Dragu, interzis la primărie! PSD merge la Măldăreşti pe mâna unui om al legii!

Ionel Dragu, primarul suspendat al comunei Măldăreşti, judeţul Vâlcea, a pierdut trenul la alegerile locale din vara acestui an. După cum bine se ştie, social-democratul este acuzat de comiterea infracţiunilor de delapidare, abuz în serviciu, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi instigare la infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale, el fiind până de curând în spatele gratiilor.

Recent însă, Ionel Dragu a fost eliberat din arest preventiv, el fiind pus sub control judiciar strict, în sensul că poate să se deplaseze doar în satul Măldăreşti. De asemenea, el are interzis să intre în incinta Primăriei Măldăreşti sau să ia contact cu alţi funcţionari de acolo.

Sursele noastre judiciare ne-au declarat însă că cea mai interesantă parte este aceea că lui Ionel Dragu i s-ar fi interzis să candideze la alegerile din vara acestui an, mai ales că pe numele său urmează să mai fie deschise alte câteva dosare penale în care este acuzat de fapte de corupţie.

PSD s-a reorientat…

În aceste condiţii, conducerea PSD Vâlcea a fost nevoită să se reorienteze şi să-şi caute un candidat viabil şi cu imagine nepătată pentru alegerile de la Primăria Măldăreşti. Astfel, ei l-au găsit pe Alexandru Luţescu, un tânăr de 38 de ani, care până acum câţiva ani a fost poliţist. De altfel, el provine dintr-o familie de poliţişti, tatăl său fiind în trecut şef al Postului de Poliţie Măldăreşti.

Alexandru Luţescu a fost nevoit însă să-şi dea demisia din Poliţia Vâlcea din cauza problemelor de sănătate ale fiicei sale. Din păcate, deşi a încercat din răsputeri să-şi salveze fetiţa, mergând cu ea la tratamente în străinătate, soarta i-a fost potrivnică, copila pierzând lupta cu boala.

Acum, din dorinţa de a face lucruri bune pentru comunitatea sa, Alexandru Luţescu s-a gândit să candideze pentru funcţia de primar al comunei Măldăreşti, din partea PSD Vâlcea.




Primarul Fârtat se apără cu disperare în procesul penal ce-i poate aduce o condamnare

foto arhiva Vocea Valcii

foto arhiva Vocea ValciiPrimarul oraşului Horezu, liberalul Ilie Fârtat, este disperat. El încearcă prin orice metodă să scape necondamnat în procesul penal în care este inculpat. Dosarul se judecă pe rolul Judecătoriei Horezu, iar edilul PNL este acuzat, alături de omul de afaceri Florian Nicolaescu, de comiterea infracţiunilor de fals în declaraţii, uz de fals şi fals intelectual.

Trebuie spus că această cauză a fost disjunsă din alt dosar, dosar în care şefa Biroului Resurse Umane din cadrul Primăriei Horezu, Victoria Gheorghescu, a fost condamnată la 2 ani de închisoare cu suspendare.

Ultimul termen al procesului în care primarul Fârtat este inculpat a avut loc chiar săptămâna trecută, mai exact vineri, 26 februarie 2016, cauza amânându-se până la mijlocul lunii aprilie. Însă, în disperare de cauză, edilul PNL Ilie Fârtat a solicitat instanţei să se rediscute expertiza contabilă şi să fie audiaţi martori suplimentari.

„Constată că, se impune amânarea cauzei la data de 15 aprilie 2016, ora 11:30, pentru când: Se vor cita martorii Popescu Cristian, Gănescu Dumitru şi Gînju Mircea Emil. Va proroga din nou discutarea si pronunţarea asupra expertizei contabile si asupra necesităţii audierii unor martori suplimentari, solicitate de inculpaţii Fîrtat Ilie si Nicolaescu Florian” – precizează judecătorii în minuta lor.

Reamintim că, dosarul penal a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Horezu în luna martie 2014, printre acuzaţi fiind şi actualul primar al oraşului Horezu, liberalul Ilie Fârtat. Procurorii l-au acuzat atunci pe edilul PNL de fals intelectual în formă continuată, ei concluzionând că Ilie Fârtat, ar fi facilitat obţinerea unui contract al Primăriei Horezu de către firma Sacomet, administrată de Florin Nicolaescu, prin ştergerea unei datorii a societăţii respective către bugetul local, o datorie de peste 200.000 lei, adică 2 miliarde de lei vechi. Primarul a fost ajutat de Victoria Gheorghescu – şefa Biroului Resurse Umane din cadrul Primăriei oraşului Horezu, care a radiat, din actele publice, datoria Sacomet.

Afacerile de familie ale lui Fârtat, dezvăluite de pensionarii din Horezu

Pe lângă acuzaţiile penale pentru care este tras deja la răspundere, acum, în pragul alegerilor locale, tot mai mulţi cetăţeni îi aduc acuzaţii primarului PNL din Horezu, Ilie Fârtat. De curând, câţiva pensionari horezeni ne-au transmis o scrisoare, în care îşi exprimă nemulţumirea faţă de modul cum conduce oraşul edilul liberal. Redăm pasage din acea scrisoare, rezervându-se dreptul de a nu comenta şi păstrând anonimatul pensionarilor care se tem de represalii:

„Noi, pensionarii din oraşul Horezu suntem foarte supăraţi pe primarul Ilie Fârtat din următoarele motive: aveam şi noi o clădire (a primăriei) «Clubul Pensionarilor», unde ne întâlneam în fiecare zi în fiecare zi şi citeam ziare sau luam o cafea. Domnul primar Ilie Fârtat ne-a dat afară şi l-a închiriat cuscrului său Tufeanu (fiul lui Fârtat Ilie s-a căsătorit cu fiica lui Tufeanu). Chiria primită este una modică şi nici nu s-a ţinut licitaţie. (…) Străzile pe care a turnat asfalt, trotuarele au fost executate cu asistenţii sociali, dar lucrările au fost decontate cu firmele de casă ale lui Fârtat Ilie (…)”.




Percheziţii la fabricile de alcool din Vâlcea şi alte trei judeţe

foto arhiva Vocea Valcii

foto arhiva Vocea ValciiLa sfârşitul săptămânii trecute, alte descinderi au avut loc în judeţul Vâlcea, de data aceasta fiind luate la „puricat” fabricile de alcool. Oamenii legii au anunţat că au fost efectuate nu mai puţin de 20 de percheziţii şi cinci verificări la firmele din Vâlcea, Braşov, Satu Mare şi Vrancea.

La operaţiuni au luat parte poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov, cu ajutorul celor de la Vâlcea, la finalul percheziţiilor ridicând peste 4.000 de litri de alcool, 2 instalaţii de prelucrare a alcoolului şi 12.000 de lei şi reţinând doi administratori de firme.

„Poliţiştii au pus în executare 6 mandate de aducere, persoanele depistate fiind conduse la sediul poliţiei,pentru audieri.

În fapt, din cercetări a reieşit că, în perioada 2014-2016, în calitate de administratori ai unor societăţi comerciale din judeţele Braşov, Satu Mare,Vrancea şi Vâlcea, ar fi efectuat operaţiuni comerciale având ca obiect livrarea şi achiziţia de băuturi spirtoase, fără să evidenţieze în contabilitate veniturile realizate.

În urma audierilor, doi dintre administratori, un bărbat de 47 de ani, din judeţul Satu Mare şi un bărbat, de 47 de ani, din judeţul Braşov, au fost reţinuţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală şi deţinere în afara antrepozitului fiscal, respectiv comercializarea pe teritoriul României, a produselor accizabile supuse marcării.

Cercetările sunt continuate de poliţişti sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov” – se arată în comunicatul Poliţiei.




Service-urile auto din trei localităţi din Vâlcea, luate cu asalt de mascaţi!

foto arhiva Vocea Valcii

foto arhiva Vocea ValciiPoliţiştii de la Economic au anunţat în această dimineaţă de vineri, 26 februarie 2016, efectuează 16 percheziţii în judeţele Gorj, Dolj, Vâlcea, Hunedoara şi Cluj. Conform anchetatorilor, persoanele bănuite în această speţă ar fi creat un prejudiciu statului în valoare de 3,3 milioane de lei.

În Vâlcea au loc trei percheziţii în localităţile Mateeşti, Sineşti, Orleşti, iar descinderile au loc la sediile unor firme, din câte am aflat fiind vorba de service-uri, precum şi la locuinţele administratorilor acestora, care ar fi creat un circuit evazionist. În fapt, suspecţii au înregistrat în evidenţele contabile cheltuieli fictive privind vânzarea – cumpărarea de piese auto şi materiale consumabile, precum şi efectuarea unor reparaţii la mai multe autovehicule şi utilaje.

„Din cercetări a reieşit că, în perioada 2010 – 2012, administratorii unor societăţi comerciale din judeţele vizate, ar fi constituit un circuit evazionist, prin care ar fi înregistrat în evidenţele contabile ale societăţilor, cheltuieli fictive privind vânzarea – cumpărarea de piese auto şi materiale consumabile, precum şi efectuarea unor reparaţii la mai multe autovehicule şi utilaje.

Prejudiciul creat, prin desfăşurarea acestei activităţi infracţionale, este de aproximativ 3.300.000 de lei.

5 persoane vor fi aduse, pentru audieri, la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj. În activităţi sunt angrenaţi poliţişti din cadrul Inspectoratelor de Poliţie Judeţene Dolj, Vâlcea, Hunedoara şi Cluj şi luptători ai Serviciului de Acţiuni Speciale Gorj” – precizează poliţiştii într-un comunicat de presă.




Bătălie cruntă între PSD, ALDE şi PNL pe un candidat, la Bălceşti

Unul dintre cei mai râvniţi candidaţi din judeţul Vâlcea a fost Relu Radu, un economist din oraşul Bălceşti, pentru care s-au bătut trei partide: PSD, ALDE şi PNL.

Relu Radu nu ar fi la prima candidatură pentru postul de primar din Bălceşti, în 2012 el intrând în competiţie din partea PPDD-ului şi pierzând în faţa pesedistului Ion Curelaru la doar 3 procente. De altfel, el a lucrat în Primăria Bălceşti, fiind până acum doi ani şeful Serviciului Audit Financiar, pentru acest post renunţând la funcţia de consilier local pe care o câştigase.

Acum însă, Relu Radu lucrează ca şef de depozit la Damila, iar, ca atare, el a ales să candideze la alegerile locale din data de 5 iunie 2016 sub sigla ALDE Vâlcea, acolo unde preşedinte al partidului este senatorul Dan Niţu. Decizia de a semna o adeziune la liberali – democraţi a fost luată în seara zilei de sâmbătă, 27 februarie 2016.

Cu toate acestea, nici social-democraţii şi nici liberalii nu se lasă mai prejos, ei susţinând în ultima perioadă că Relu Radu este candidatul lor pentru Primăria Bălceşti. Această bătălie pe „viaţă şi pe moarte” s-a datorat faptului că Relu Radu stă extrem de bine în sondajele de opinie, având mult peste 50% la intenţia de vot, ceea ce-l face un candidat redutabil.




Cap ca… Guru

Motto: Orice asemănare cu realitatea este inexplicabilă

O ştire bombă ne-a bucurat sufletul: celebrul lider al MISA, Gregorian Bivolaru, a fost arestat în Franţa. Acesta avea asupra sa acte false bulgăreşti şi a fost prins în urma colaborării dintre poliţiştii români şi Interpol. Suportul informativ a fost asigurat de SIE. ”Profesorul de yoga” era căutat din anul 2005, atunci când s-a sustras urmăririi penale, în procesul în care era judecat pentru act sexual cu un minor în formă continuată, pentru trafic de minori şi trecere frauduloasă a frontierei.

Povestea lui Gregorian Bivolaru începe în urmă cu 63 de ani, în satul Tărtăşeşti (Dâmboviţa). Satul este cunoscut ca fiind localitatea unde au copilărit fostul premier al României, Adrian Năstase, fostul general Toma Zaharia şi afaceristul Marian Bucur, patronul restaurantului Capşa. Gregorian este frate de tată cu fostul deputat PDSR, Gabriel Bivolaru (49 de ani), condamnat pentru mai multe credite frauduloase luate de la BRD. Gregorian a făcut şcoala în Tărtăşeşti, iar în timpul liceului a fost luat de mama sa la Bucureşti. În 1971 a absolvit liceul Gheorghe Şincai şi s-a angajat instalator la Metrou.

Fondatorul MISA a fost trimis în judecată, în august 2004. În aprilie 2005, el a fost arestat în Suedia, la solicitarea autorităţilor române care au cerut, apoi, extrădarea lui Bivolaru. Autorităţile suedeze au respins cererea, în noiembrie 2005. Ulterior, în decembrie 2005, „Guru” a primit azil politic din partea autorităţilor suedeze. Între timp, în ţară, a continuat procesul în care liderul yoghinilor MISA era judecat pentru trei fapte penale. Ajuns la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, judecătorii l-au citat, atât cu numele real, cât şi cu noul său nume, Magnus Aurolsson. Pe 14 iunie 2013, Gregorian Bivolaru a fost condamnat, definitiv, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la şase ani de închisoare cu executare, pentru act sexual cu un minor în formă continuată. El a fost considerat de foştii săi adepţi – cei care l-au părăsit nemulţumiţi – ca fiind Jim Jones al României. Bine că l-au oprit înainte de a-şi „sinucide” toţi adepţii, toţi enoriaşii. Acum a ajuns să-şi facă „meditaţia” la celulă şi sunt convins că toţi ceilalţi colegi îl vor ajuta să îşi continue urino-terapia. Poate vor contribui şi gardienii.

Nu cunosc dosarul individului, dar ştiu că până în 2005 clasa politică îl folosea drept cortină de fum ca să distragă atenţia publică de la hoţia lor. Omul ăsta a avut succes datorită nivelului scăzut de cultură a populaţiei, pentru că un procent din societate doreşte idei noi şi experienţe diferite. Gregorian Bivolaru susţinea în cadrul învăţăturii sale despre yoga, că practicarea sexului era un mijloc de eliberare spirituală şi, mai mult, sexul permitea fetei care practica yoga să ajungă rapid la un nivel ridicat de spiritualitate tantrică. Oricum, „gurul” şi cu „caritasul” pot fi numiţi metrologii (ăia cu măsuratul) prostiei în România. Dacă făcea numai figuri de yoga, era treaba lui, atâta timp cât există destulă prostime, la noi, sa cotizeze. De fapt, el şi cu ăla de a inventat „caritas”-ul au etalonat prostia la români. Dar dacă a făcut sex cu minore, atunci are de plătit o „factură” la mititica. Oricum, are 63 de ani, aşa că face şi el arest ca şi Costică Voicu (şi dracu-i mai înşiră pe toţi), vreo 1/3 din pedeapsă, mai baga o carte ştiintifico – fantastică despre băutul urinei proprii, că sclerozaţi şi ţicniţi cu bani ce cred în asemenea „tratamente” avem să dăm şi la export.

Prin anii ’60, în State, pe ritmul melodiei „Give peace a chance” a lui John Lennon, se cordeau la grămadă, fără jenă, prin tabere de corturi, unde nişte unii protestau împotriva războiului din Vietnam. Se umbla în pielea goală, fără complexe. Desigur că încasau “bulăneli” la greu de la poliţiştii americani. Începuse hippy modernizarea, „revoluţia Beatles”, tot un fel de MISA, dar fără „urino-terapie”, doar sex-therapie.

P.S. – Ani de zile, Gregorian Bivolaru, stafful MISA şi adepţii Gurului din umbră s-au luptat cu presa din România. Fiecare jurnalist care îndrăznea să dezvăluie aspectele negative ale Mişcării era dat imediat în judecată şi târât ani de zile prin procese. În această situaţie ne aflam şi noi, avocaţii infractorului intentându-ne un proces prin care, pentru 2 pamflete publicate la rubrica “Te umpli de râs pe piept”, ne-au cerut despăgubiri de 20.000 de euro.