Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

CONCURS cu „CÂNTEC” la APAVIL: Câştigătorul contestat

Postul de director comercial de la APAVIL, rămas vacant după arestarea lui Ionuţ Ionescu a încins spiritele, după ce a avut loc concursul pentru ocuparea acestuia. Astfel, în baza ordonanţei 109/2011, a fost organizată o procedură de selecţie. Principalele criterii de evaluare în cadrul interviului vor fi abilităţile manageriale: capacitatea de a lua decizii, orientarea către rezultate, capacitatea de rezolvare a problemelor, capacitatea de control, analiză şi sinteză, dar şi abilităţi de comunicare.
La concurs, s-au înscris 4 candidaţi. Este vorba despre Constantin Marica, care a fost o mare perioadă de timp director al unei fabrici de lactate din Horezu, Claudiu Popa, cel care a lucrat la CEC Bank, la întreţinerea calculatoarelor şi a tehnicii de calcul, Gheorghe Salomia, fost director economic Pieţe Prest, care a fost condamnat în primă instanţă cu suspendare pentru ucidere din culpă şi Bogdan Croitoru, angajat în cadrul APAVIL SA. Selecţia dosarelor candidaţilor şi interviurile a avut loc în perioada 9 – 12 martie 2015. În urma evaluărilor, în mod surprinzător, cele mai multe voturi (3) au fost obţinute de către candidatul Claudiu Popa. Pe locul doi s-a clasat Gheorghe Salomia cu 2 voturi, iar ceilalţi doi candidaţi nu au obţinut niciun vot.

Constantin Marica contestă rezultatul concursului

După afişarea rezultatelor, au apărut şi contestaţiile. Constantin Marica se declară nemulţumit de rezultat şi consideră că nu s-au respectat cerinţele publicate în anunţul de selecţie. Acesta susţine că în cazul lui Claudiu Popa, nu s-a ţinut cont de faptul că nu are experienţa în funcţii de conducere minim 3(trei) ani şi minim 10 ani experienţă profesională generală de la data obţinerii diplomei de studii superioare. Mai mult, în cazul lui Salomia, nu a fost respectată cerinţa de a nu fi condamnat şi/sau a nu fi în curs de cercetare/condamnare.
„Consider că nu toţi candidaţii trebuiau selectaţi pentru interviu deoarece nu îndeplineau în totalitate cerinţele şi criteriile din anunţul de selecţie. CV-ul depus de mine atestă faptul că am o experienţă de 24 de ani în funcţii de Director General al unei societăţii comerciale importante. De asemenea am experienţă de conducere şi cunosc SC APAVIL SA Vâlcea, experienţă dovedită şi prin prisma faptului că am fost membru în Consiliul de Administrare al acesteia. La interviu, am răspuns cu promptitudine la întrebările membrilor CONSILIULUI DE ADMINISTRAŢIE şi cred că nu puteţi face dovada unei eventuale departajări care să îmi fie defavorabilă. Solicit prin prezenta reanalizarea dosarelor candidaţilor şi efectuarea corectă a selecţiei dosarelor de candidaţi.
Vă rog să ţineţi cont de criteriile de evaluare pe care membrii CONSILIULUI DE ADMINISTRAŢIE le-au solicitat. Consider că votul exprimat de membrii CONSILIULUI DE ADMINISTRATIE a fost subiectiv, deoarece nu s-a ţinut cont de cerinţele şi criteriile de evaluare publicate în anunţul de selecţie. În concluzie vă rog să reluaţi procedura de selecţie pentru ocuparea funcţiei de director comercial al SC APAVIL SA Vâlcea cu respectarea cerinţelor şi criteriilor de evaluare publicate în anunţul de selecţie al CONSILIULUI DE ADMINISTRAŢIE. Vă rog să analizaţi prezenta contestaţie şi să îmi comunicaţi în scris şi motivat modul în care s-a realizat selecţia dosarelor şi departajarea la interviu a candidaţilor,în caz contrar fiind nevoit să contest în instanţă decizia dumneavoastră iniţială”, arată Constantin Marica în contestaţia sa.