Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Niţu şi Buican au căzut la pace

Împăcare istorică în PNL Vâlcea, Cristian Buican şi Dan Niţu ajungând la un consens şi fumând „pipa păcii”. Pare-se însă că senatorul Colegiului Uninominal Horezu – Brezoi, Dan Niţu, a fost forţat de împrejurări să accepte condiţiile liderului său de partid, în contextul în care se vorbeşte de o racolare a deputatului Dan Mazilu şi de introducerea acestuia pe listele uninominale ale PNL Vâlcea la alegerile parlamentare.

Problema este nu că ar avea loc Mazilu pe listele liberale, ci că ar fi nominalizat chiar pe Colegiul Bălceşti, acolo unde Dan Niţu îşi doreşte enorm să meargă. Şi astfel, cu puţin „impuls”, senatorul Niţu a revenit la sentimente mai bune şi a început să îi dea o mână de ajutor lui Buican. Primul semn la fost la şedinţa ADI APA, unde se vorbeşte că şi primarul PSD din Bălceşti ar fi votat cu liberalii, ascultându-i ordinele lui Niţu.