Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Săptămâna pe scurt – de la lume adunate, 28 iulie 2014

• Congresul pigmeilor din sala Unirea a Parlamentului României a luat sfârşit, acţiunea validând fuziunea prin contopire dintre PDL şi PNL, construcţie la care contribuie şi Forţa Civică, partid ce a fost absorbit de PDL • Guvernanţii noştri nu doresc absorbţia de fonduri nerambursabile, pentru că de acolo nu se poate fura nimic pentru o vilişoară, un iachtuleţ, o vacanţă cu destinaţie exotică • România pare să se fi resemnat complet cu eşecul aderării la Schengen • În primăvara anului 2012, la circa două luni după ce preluase poziţia de premier, Victor Ponta era aproape obsedat să participe la reuniunile Consiliului European • Demonizarea preşedintelui Traian Băsescu este caracteristică Mafiei din România şi susţinătorilor ei • E cam albastră situaţia lui Iohannis la prezidenţiale

• Congresul pigmeilor din sala Unirea a Parlamentului României a luat sfârşit, acţiunea validând fuziunea prin contopire dintre PDL şi PNL, construcţie la care contribuie şi Forţa Civică, partid ce a fost absorbit de PDL. Astfel, a luat naştere Alianţa Creştin Liberală (ACL). Dar dacă tot şi-a luat alianţa asta titulatura de „creştin-liberală”, frumos ar fi fost dacă i-ar fi cooptat şi pe ţărăniştii creştin-democraţi. Care zac în groapa uitării de peste un deceniu, deşi la rândul şi la vremea lor au avut grijă să-i coopteze şi să-i ţină pe liberali alături, când au fost pe culmile puterii. Ar fi fost elegant din partea PNL să facă acum acelaşi gest. Şi moral. Şi chiar firesc, fiindcă ţărăniştii tot în dreapta politică bat. Da-n fine, poate că nu-i târziu nici de-acum încolo…

• Guvernanţii noştri nu doresc absorbţia de fonduri nerambursabile, pentru că de acolo nu se poate fura nimic pentru o vilişoară, un iachtuleţ, o vacanţă cu destinaţie exotică, umbreluţe în pahare şi piţipoance cu silicoane. Ponta e mult prea ocupat cu campania electorală pentru a începe şi el să guverneze ceva şi nu vrea să îşi piardă abonamentul la televiziune sau şansa câtor mai multe selfie-uri. Din păcate, guvernarea Ponta este un foarte trist intermezzo, pentru noi. Urmează marea deziluzie…

• România pare să se fi resemnat complet cu eşecul aderării la Schengen. Parlamentul sfidează Justiţia şi recomandările Comisiei Europene şi respinge pe bandă rulantă toate solicitările venite de la DNA. În aceste condiţii, nu avem nicio şansă într-un raport pozitiv pe Justiţie, din partea UE. Fără două rapoarte pozitive consecutive nu intrăm în spaţiul Schengen, nici măcar cu frontiera aeriană.

• În primăvara anului 2012, la circa două luni după ce preluase poziţia de premier, Victor Ponta era aproape obsedat să participe la reuniunile Consiliului European. În luna iunie a acelui an, trecând peste o decizie a Curţii Constituţionale, liderul PSD s-a dus la Bruxelles unde a avut parte de un eşec răsunător. Presa internaţională a ironizat disputa sa cu Băsescu, iar liderii europeni l-au tratat cu răceală. Acum, presa occidentală a luat foc din aceasta cauză (dar şi de multe alte năsărâmbe) şi-l batjocoreşte ca pe nimeni altul de pe mapamond. Şi-a făcut-o cu mâna lui, iar ruşinea o suportăm noi…

• Demonizarea preşedintelui Traian Băsescu este caracteristică Mafiei din România şi susţinătorilor ei. Demonizarea aceasta a depăşit însă graniţa prezidenţială şi s-a extins asupra unei părţi importante a populaţiei, fie ei intelectuali de marcă sau simpli cetăţeni, cărora li s-a lipit eticheta de „băsişti”. Mafia nu poate uita că voinţa „băsiștilor” este cea care au ales timp de 10 ani statul de drept şi instituţiile lui, şi este lesne de înţeles, de ce.

NKVD, KGB, PCR şi Securitatea, lipeau etichete, denigrau, defăimau, demonizau, pe toţi cei care doreau libertate, stat de drept şi mai ales valorile moral spirituale ale creştinismului. Mafia românească şi susţinătorii ei au preluat această pagină neagră a istoriei, care este oarecum frânată a se desfăşura liber de funcţionarea instituţiilor statului de drept, în special a Justiţiei. De îndată ce vor ajunge la putere, le vor cuceri şi vor restaura pagina neagră a istoriei comunismului din România.

• E cam albastră situaţia lui Iohannis la prezidenţiale. ANI stă cu ochii pe el. Momentul crucial va fi decizia ICCJ privind incompatibilitatea lui. Unii se amăgesc şi spun: „ei, dacă nu va fi Iohannis, e chiar mai bine. O să-l susţină liberalii pe Predoiu.” Să fim atât de naivi? Adică liberalii au ieşit din USL pentru că era evident că trebuie să susţină candidatul PSD la prezidenţiale şi acum vor susţine candidatul PDL? E o glumă. Mai ales că intră şi Tăriceanu în cursă. Liberalii vor vota cu Tăriceanu fără să clipească.

• Am văzut un reportaj CNN de la faţa locului, în primele ore de la accidentul cu Boeingul 777 al Malaysian Airlines, unde reporterul relata siderat remarca unui brav separatist pro-rus pe care-l întrebase ce caută printre ruine tovarăşii săi: „Mulţi se vor bucura de ceasuri noi până diseară!”. Cât de cunoscut sună urechilor est-europene „Davai ceas, davai palton…” Şi cât de şocant pentru vestici ! Dar cele furate de la morţi o sa le poarte ghinion.

• Într-o seară, ascultând impresionantul discurs televizat al ministrului olandez la ONU am crezut că imaginea rebelului pro-rus care scoate verigheta de pe degetul unui mort e doar o figura de stil! Azi am găsit fotografiile cu gestul respectiv on-line. Şacalii nu se jenau să jefuiască nici când ştiau că sunt fotografiaţi de reporteri. Pot să arate generalii ruşi câte scheme vor ei cu avioane miniaturale; când protejaţii lor de la sol le fac asemenea reclamă nu cred că există om decent pe glob să simpatizeze cauza lor. Aş mai face o remarcă: este cam a treia catastrofă care i se trage lui Putin de la brava armată sovietică şi braţele ei mai mult sau mai puţin acoperite. Prima a fost catastrofa submarinului Kursk (şi acolo încercau să dea vina pe un submarin spion), moartea preşedintelui polonez (acolo au scos vinovat pilotul) şi acum accidentul aerian. Dacă celor din occident moartea unor ruşi sau est europeni nu li s-a părut suficient de convingătoare au acum ocazia să vadă roadele unei politici de înviere a imperiului euro-asiatic apropiindu-se de ei.

• Prim-ministrul Victor Ponta a declarat, la Sibiu, că România susţine acordarea de sprijin Ucrainei, precum şi acordarea de sancţiuni la adresa Federaţiei Ruse, despre care a spus că este răspunzătoare moral şi politic pentru atacul terorist asupra unui avion civil pe teritoriul Ucrainei. Ponta şi-a dat seama că nu poate câştiga în mod sigur alegerile doar cu bazinul electoral al imbecililor spălaţi pe creier şi atunci încearcă să facă incursiuni temerare în zonele populate de oamenii normali la cap. Tot din seria asta face parte şi afirmaţia că a susţinut-o pe Laura Codruta Kovesi. Totuşi, părerea mea este că aceste incursiuni trebuie să fie ignorate pentru că cel mai probabil mimează şi nu crede cu adevărat foarte mult din ce spune.