Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Săptămâna pe scurt – de la lume adunate, 19 octombrie 2017

• Fostul primar al comunei Vlădești a fost aproape mut la depunerea candidatului PSD pentru funcția de primar al localității de lângă Râmnic • Județul Vâlcea nu se afla printre județele codașe în ceea ce privește interesul numărului de turiști • Locuitorii dintr-o comuna vâlceană au ajuns la culmea disperării din cauza lucrărilor ce se executa în localitatea lor în această perioadă • Se prefigurează un cutremur total în servicii și DNA • Cârcotașii de serviciu din Râmnicu Vâlcea atacă vehement și fără argumente decizia primarului Mircia Gutău de a renova și reabilita cât mai multe locuri de joacă și spații verzi din municipiu

• Fostul primar al comunei Vlădești a fost aproape mut la depunerea candidatului PSD pentru funcția de primar al localitatii de lângă Râmnic. Sorin Ghiță nu a oferit declarații alături de președinte social democraților vâlceni Costi Radulescu și deputatul Eugen Neață (care nu mai este de data aceasta șeful de campanie al PSD Vâlcea la aceste alegeri parțiale), asta deși a stat în prima linie la declarații și chiar a fost lăudat de cei care au vorbit. Sorin Ghiță, cel care și-a pierdut mandatul de primar fiind acuzat de ANI de incompatibilitate, este actualmente consilier al președintelui Consiliului Județean Vâlcea, și probabil că îi este suficientă această funcție.
• Județul Vâlcea nu se afla printre județele codașe în ceea ce privește interesul numărului de turiști, așa cum reieșea într-un articol dintr-un ziar național. Potrivit evidențelor Casei Județene de Pensii, pensiunile și hotelurile din stațiunile vâlcene au fost arhipline în sezonul estival, chiar dacă numărul de bilete de tratament a fost mult mai mic în acest an. Gurile rele ar spune că nu ar mai fi bani la buget sau că hotelurile se descurcă și chiar fără aceste facilități. Până la urmă cei care vor fi în pierdere vor fi tot bieții pensionari, care poate nu își vor permite biletele din stațiunile Călimănești, Băile Olănești, Băile Govora sau Ocnele Mari.
• Locuitorii dintr-o comuna vâlceană au ajuns la culmea disperării din cauza lucrărilor ce se executa în localitatea lor în această perioada. Oamenii sunt nemulțumiți că firma care executa o lucrare de extindere a rețelei de apă și canal a distrus o mare parte din drumul principal, drum județean de altfel, care le-a dat bătăi de cap mai ales șoferilor. Edilul localității respective promite că va termina lucrarea până la finele acestei luni, pentru că altfel riscă să piardă finanțarea pentru altă investiție similară ce va începe în alt sat din comuna anul viitor. Adică alte bătăi de cap…
• Se prefigurează un cutremur total în servicii și DNA! Preşedintele Comisiei pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI, Claudiu Manda, a declarat că va cere SRI informații despre vizitele pe care șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, le-a avut în două sedii ale Serviciului, în 2014. Cererea vine după ce Comisia l-a audiat pe Daniel Dragomir, fost ofițer SRI, care a prezentat și e-mailul în care un nume important al Serviciului l-a susținut pe un fost președinte al Camerei Deputaților.
”Domnul Daniel Dragomir a prezentat mailul prin care o persoană din conducerea SRI a susținut un fost șef al Camerei Deputaților. A prezentat și detalii despre un soft pe care doar SRI îl avea, dar care e prezent în multe dosare ale DNA. A mai spus că trebuie verificat, în tot anul 2014, de câte ori Kovesi s-a aflat la sediile K2 și T14. Ne interesează doar vizitele făcute după ora 17, în afara programului de lucru, care sunt persoanele care au participat la aceste întâlniri și să verificăm dacă aceste întâlniri precedau hotărâri judecătorești importante ce urmau a doua zi.
L-am audiat și pe Ovidiu Puțura, fost judecător, fost secretar de stat, singurul judecător acuzat de dare de mită în România, a vorbit despre culoarele din justiție, dar nu pot să vă dau numele. A spus că a deranjat un nume din SRI și din această cauză a ajuns în închisoare. Majoritatea miniștrilor au fost interceptați pe siguranță națională, iar din Parlament, cei mai vocali lideri de partid. O să cerem informații de la SRI, se referă la perioada anului 2014. A spus că știa dinainte pedeapsa pe care urma să o primească. ”, a spus Claudiu Manda.
• Cârcotașii de serviciu din Râmnicu Vâlcea atacă vehement și fără argumente decizia primarului Mircia Gutău de a renova și reabilita cât mai multe locuri de joacă și spații verzi din municipiu. Contestatarii nu mai prididesc să se plângă că Gutău își face campanie și că sunt vizate doar zonele din municipiu, unde candidatul PER a avut mulți votanți. Nimic mai fals! Faptul că la nivelul municipiului Râmnicu Vâlcea se investește în spații verzi și locuri de joacă are o conotație cât se poate de serioasă și acest lucru este dovedit de premiul de excelență pe care Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea l-a primit în cadrul Galei Administrație.ro, care a avut loc, săptămâna trecută, la București. Proiectul pentru care Primăria Râmnicu Vâlcea a fost premiată se numește chiar „Amenajarea spațiilor verzi şi a locurilor de joacă în Râmnicu Vâlcea”.