Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

GOOGLE anunţă finala Eurovision 2015

Concursul EUROVISION 2015, aflat la cea de-a 60-a ediţie, se pregăteşte de marea finală, care va avea loc sâmbătă, 23 mai 2015, la Viena deoarece artistul travestit Conchita Wurst a câştigat ediţia din 2014 a competiţiei, cu piesa „Rise Like a Phoenix”.

În 2014, România a fost reprezentată la Eurovision de Paula Seling şi Ovi cu piesa „Miracle”. Cei doi s-au clasat ăe poziţia a 12-a în finala de la Copenhaga, Danemarca.

Competiţia muzicală internaţională EUROVISION este organizată de European Broadcasting Union (EBU), cea mai mare asociaţie a televiziunilor publice din Europa. Televiziunea Română este membră a EBU şi participă la competiţie din anul 1993. Eurovision s-a organizat pentru prima dată în anul 1956, în Elveţia, la Lugano. Timp de 58 de ani, Eurovision a fost difuzat fără întrerupere, fiind unul dintre cele mai longevive şi cu priză la public show de televiziune. De-a lungul anilor, pe scena Euroviosn au urcat artişti celebri precum ABBA, Julio Iglesias, Celine Dion şi Johnny Logan.

România nu a câştigat niciodată competiţia însă a fost de câteva ori pe aproape. Ţara noastră a obţinut de două ori locul al treilea (Luminiţa Anghel & Sistem – Kiev, 2005; Paula Seling şi Ovi – Oslo, 2010) şi o dată locul al patrulea (Mihai Trăistariu – Atena, 2006).

La EUROVISION 2015 s-au stabilit deja cele 27 de finaliste, iar organizatorii au anunţat ordinea intrării în concurs. Trupa Voltaj, cu melodia „De la capăt/ All Over Again”, care reprezintă România în acest an, va intra în competiţie pe poziţia 20, după Letonia şi înainte de Spania.

Iată care este ordinea intrării în concurs a celor 27 de ţări: Slovenia, Franţa, Israel, Estonia, Marea Britanie, Armenia, Lituania, Serbia, Norvegia, Suedia, Cipru, Australia, Belgia, Austria, Grecia, Muntenegru, Germania, Polonia, Letonia, România, Spania, Ungaria, Georgia, Azerbaidjan, Rusia, Albania, Italia.

GOOGLE anunţă finala Eurovision 2015

Youtube