Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

FOTO. Arhiepiscopia Râmnicului alături de copiii cu nevoi speciale din Municipiul Râmnicu Vâlcea



Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Varsanufie, Protoieria Călimănești a oferit în data de 30 aprilie daruri copiilor aflați în evidența Serviciului Social ,,Centrul Multifuncțional Psihosomatic AVA”. Astfel, au fost împărțite daruri pentru un număr de 50 de copii cu autism din Municipiul Râmnicu-Vâlcea.

Copiilor și personalului centrului s-au alăturat coordonatoriii acțiunii social-filantropice: doamna Viorica Adriana Iancu, Consilier Social-Filantropic eparhial, părintele protoiereu Nicolae Moga, al Protoieriei Călimănești și părintele secretar Cătălin Țicu.

„În prag de mare sărbătoare, copiii speciali de la Centrul AVA au avut parte de o surpriză minunată venită din partea Arhiepiscopiei Râmnicului cu ocazia Sfintelor Sărbători de Paște. Acest gest deosebit a venit ca o încununare a eforturilor depuse de ei și de părinții lor în acest proces de recuperare și integrare (în societate). S-au bucurat nespus de darurile primite din partea Bisericii, oferite prin grija Înaltpresfințitului Părinte Varsanufie, căruia îi mulțumesc din suflet în numele tuturor beneficiarilor noștri”, a spus doamna Alina Dina–Tănăsie, Coordonator al Serviciului Social.