Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

FOTO. Atelier de încondeiat ouă organizat în cadrul Arhiepiscopiei Râmnicului

Cu aprobarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Varsanufie, Sectorul Social al Arhiepiscopiei Râmnicului a organizat vineri, 26 aprilie, un atelier de încondeiat ouă în Sala „Iosif Episcopul” a Așezământului „Sfântul Ierarh Calinic” din cadrul Centrului Eparhial, în parteneriat cu Școala Gimnazială nr. 13 din municipiul Râmnicu-Vâlcea.

Părintele Protosinghel Rafail Bratu, Exarhul Mănăstirilor din Arhiepiscopia Râmnicului, a ținut o scurtă cuvântare la deschiderea atelierului, abordând semnificația oului de Paște și tradiția încondeierii ouălor în diverse regiuni ale țării.

În cadrul atelierului practic, copiii, îndrumați de doamnele profesoare Dana-Roxana Safta și Ștefania-Larisa Iosif, au lucrat îndemânatic la încondeierea ouălor în tehnica tradițională. Cu fiecare pensulă în mână, imaginația lor a prins viață în modele unice pe suprafața ouălor. Fiecare nuanță de vopsea a fost o nouă adăugare la frumusețea oului, transformându-le în adevărate opere de artă pascale. În timp ce pictează, copiii s-au bucurat de procesul creativ și au anticipat prezentarea muncii lor familiei și prietenilor în timpul sărbătorilor pascale.

Această activitate a oferit copiilor oportunitatea de a lucra cu instrumente specifice și de a învăța tehnica încondeierii. Prin crearea motivelor decorative tradiționale, copiii au fost fascinați să descopere acest meșteșug al încondeierii ouălor pentru sărbătorile pascale, simțindu-se mai aproape de Praznicul Învierii Domnului și de tradițiile Bisericii.