Acasă Arhiva Democratii stau la sfat cu primarii valceni

Democratii stau la sfat cu primarii valceni

      ” Puși pe treabă ” „edilii-șefi, indiferent de coloratura lor politică , sunt bineveniți la noi la partid dacă vor un sfat în ceea ce privește accesarea de fonduri”- a spus Samoil Vîlcu

 

      Luni, 29 mai a.c., secretarul general al PD Vâlcea, Samoil Vîlcu, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că indiferent de coloratura politică , primarii vâlceni sunt consiliați de membrii democrați pentru a accesa fonduri de la bugetul de stat. „Primarii vâlceni sunt bineveniți la noi la partid dacă vor un sfat în ceea ce privește accesarea de fonduri. Noi nu vrem decât ca o parte din acei bani să se oprească la noi în județ”– a spus Samoil Vîlcu. În ultimele săptămâni, democrații nu au stat degeaba. Ei au organizat o serie de activități în teritoriu oferind consultanță primarilor din Bălcești, Pietrari, Golești, Crețeni, Gușoieni și Ionești. „Finanțarea venită pe calea corectării bugetului de stat  poate ajunge și în localitățile județului Vâlcea, însă numai prin proiecte bine elaborate de specialiști în domeniu. Lista noastră de localități Continuă , urmând să elaborăm proiecte pentru Olanu, Valea Mare și Copăceni” – a declarat președintele PD Vâlcea, senatorul Dorel Jurcan. 

      De altfel, Romulus Bulacu, președintele executiv al Organizației Județene PD Vâlcea, și-a exprimat părerea în ceea ce privește restructurarea Guvernului. „În ultimul timp se tot aude de restructurarea Guvernului. Noi am vrea să se ajungă la 15-17 ministere Față de 23 cu miniștri delegați, care sunt la ora actuală. De asemenea și reducerea agențiilor guvernamentale la jumătate, ar duce la o eficiență mai mare a guvernului”– a declarat Romulus Bulacu.

Claudia STANCIU

image_pdfVezi ca PDFimage_printPrintează articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.