Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Fotbal, Liga a II-a: CSM remizează cu Braşovul

Pentru CSM Râmnicu Vâlcea partida cu FC Braşov putea să fie decisivă. Un succes îi ducea pe elevii lui Pelici în play-off în timp ce cu rezultat de egalitate îi menţinea în cursă dar cu şanse mult mai mici. Tehnicianul Viperelor a făcut un unsprezece mai ofensiv ca de obicei, cu trei fotbalişti de la care se aştepta golul, Luduşan, Costin Stoica şi Voinea. CSM a dominat clar prima repriză dar marea majoritate a acţiunilor gazdelor s-au oprit în apropierea careului advers. Chiar şi aşa, Ionuţ Stoica putea deschide scorul în minutul 20 când a şutat dar mingea a lovit bara apoi a ricoşat la Dâlbea care nu a prins spaţiul porţii. A fost singura ocazie notabilă a primei reprize. În partea doua a meciului scenariul a continuat.

Braşovul a stat la cutie, cu o aşezare aproape perfercă în apărare. Ionuţ Marian şi Cătălin Pârvulescu au avut şansa să deschidă scorul dar primul a făcut un dribling în plus iar „Talanul”a trimis cu capul peste. Apoi oaspeţii au încercat să dea lovitura pe contraatac dar Rusu a lovit bara iar Fildan a salvat, singur cu Manole. Meciul s-a terminat cu o ultimă ocazie, a lui Bebe Vasile şi cu un scor echitabil, 0-0. CSM rămâne pe loc de play-off dar are şanse mici să termine sezonul regulat pe loc de play-off. Vâlcenii trebuie să învingă la Baia Mare, caz în care nu depind de jocul rezultatelor. Cu un punct, CSM are nevoie ca FC Braşov sau CS Mioveni să se încurce în meciurile cu Şoimii Pâncota, respectiv Metalul Reşiţa.

Rezultate:

CSM Rm. Vâlcea – FC Braşov 0-0
Olimpia Satu Mare – FCM Baia Mare 0-2
CS Mioveni – FC Caransebeş 3-0
U Cluj – Metalul Reşiţa 2-0
Gaz Metan – FC Bihor Oradea 3-0
Unirea Târlungeni – Chindia 0-1
Şoimii Pâncota – UTA Arad 0-2

Clasament:

1. Gaz Metan Mediaş         25 52
2. Chindia Târgovişte        25 51
3. UTA Bătrâna Doamnă   25 48
4. FCM Baia Mare             25 45
5. CSM Râmnicu Vâlcea    25 43
6. FC Braşov                    25 42
7. CS Mioveni                  25 42
8. Universitatea Cluj        25 41
9. Şoimii Pâncota             25 35
10. FC Olimpia Satu Mare 25 30
11. Unirea Tărlungeni       25 24
12. CS Metalul Reşiţa*       25 -5
13. FC Bihor Oradea club care a falimentat
14. FC Caransebeş club care s-a retras din campionat