Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

CUPA „I.G. DUCA” LA TENIS DE MASĂ ȘI-A DESEMNAT CÂȘTIGĂTORII

Suita manifestărilor omagiale și comemorative dedicate marelui om politic liberal, I.G. DUCA, de la a cărui moarte se împlinesc sâmbătă, 29 decembrie 2023, 90 de ani, a fost deschisă cu „Ediția a XII-a , a Cupei I.G. DUCA” la tenis de masă.

Evenimentul a fost organizat pe 2 categorii, (băieți și fete), iar competiția s-a dorit a fi, întâi de toate, o bună invitație la mișcare și un îndemn la fair-play, bucurându-se, totodată, de o participare semnificativă.

Fiind singura competiție de acest gen organizată de un partid politic și beneficiind de avantajul desfășurării în perioada sărbătorilor de iarnă, evenimentul a devenit din ce în ce mai popular, adunând la start și câțiva reprezentanți ai județelor vecine, astfel disputa sportivă a devenit tot mai aprinsă. Puțini dintre premianții competițiilor anterioare au reușit să urce și anul acesta pe podium, semn clar al creșterii în combativitate al acestei ediții.

De la inițiatorul și organizatorul evenimentului comemorativ, Gheorghe IONIȚĂ, membru BPJ al PNL Vâlcea, am aflat și numele câștigătorilor acestei ediții, respectiv: la feminin , Diana Sosoaca ( locul I); Adelina Mazilu(locul II) și Georgiana Necșoiu( locul III), iar la masculin, Ovidiu Nicoară ( locul I), Cătălin Craiu (locul II) și Nicolae Trocan (locul III). Pe lângă premiile în bani, cupe și medalii câștigătorii au fost răsplătiți și cu un volum din recenta „Cronică a liberalismului vâlcean”, avându-l drept autor pe domnul profesor Sorin Oane.

Prin personalitatea sa fruntașul liberal, I.G. Duca, rămâne un model de profesionalism, corectitudine, devotament și modestie pentru urmașii săi care îl cinstesc și prețuiesc an de an.

  • Filiala PNL Vâlcea