Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
Foto: facebook.com/Flacara Horezu

Flacăra Horezu s-a impus în derby-ul cu Dăeşti

Foto: facebook.com/Flacara Horezu

• Formaţia antrenată de Adrian Popa a câştigat în Treapt în faţa Viitorului, scor 5-3

Flacăra Horezu râmâne cu punctaj maxim în Superliga Judeţeană de fotbal după ce a câştigat lejer sâmbătă cu 5-3 derby-ul cu Viitorul Dăești, cu punctaj maxim după 12 etape. Deși toată lumea se aştepta ca ambele echipe să mearga cap la cap în această partidă, Flacăra a tranșat clar în favoarea sa derby-ul cu Dăeștiul, pe care a condus-o cu un categoric 5-0, până spre final. Flacăra a pornit ca din tun și a deschis scorul în minutul 2, când Adi Popa a pătruns pe flancul drept, a centrat în fața porții, de unde fundașul oaspeților, Tănăsie a înscris din alunecare în proprie poartă. S-a făcut 2-0 în minutul 17, când Adi Popa a pătruns pe flancul drept și a șutat sub transversală. În minutul 24, Horezu a punctat din nou, după ce Stănică a șutat în bară și Verdeș a fost pe fază, reușind să introducă mingea în plasă. Tot Flacăra a fost periculoasă și juniorul Simeanu a fost și el aproape de gol. Chiar înainte de pauză a venit reușita lui Adi Stănică, care a driblat în cascadă în careul advers și a făcut 4-0. Scorul a luat proporții din minutul 55, când Flacăra a lovit pe contraatac, Stănică a creat o fază frumoasă și a pasat în fața porții, de unde a înscris Verdeș. Bîrlogeanu și Bucei au irosit două ocazii bune pentru oaspeți. Dăeștiul a înscris de trei ori în ultimele 13 minute, profitând însă de automulțumirea gazdelor. În minutul 77, Fistogeanu a înscris cu un șut la vinclu, de la 16 metri. Filipoiu a redus și el din handicap în minutul 87, apoi, în prelungiri, Neacșu a transformat o lovitură de pedeapsă obținută de Bunescu. Astfel, Flacăra s-a impus cu 5-3, însă maniera a fost una categorică, gazdele reducând mult turația pe final, după ce au avut 5-0. Horezu rămâne lider autoritar, cu punctaj maxim din 12 partide, fiind urmată la cinci ”lungimi” de Cozia, în timp ce Dăeștiul pare momentan ieșită din cursa pentru titlul județean, fiind greu de crezut că se va repeta istoria din sezonul trecut.