Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

CSM are meci de gală cu Dinamo București

sâmbătă, de la ora 11.00, formația din Zăvoi își prezintă lotul cu prilejul amicalului contra unei foste campioane a României

 Oficialii echipei de fotbal, CS Municipal Râmnicu Vâlcea, au reu șit să găsească un adversar puternic pentru meciul amical de prezentare a lotului de fotbaliști. Astfel, sâmbătă, începând cu ora 11.00, elevii lui Claudiu Niculescu vor întâlni o fostă campioană a României Dinamo București. Partida este posibilă pentru că Liga I la fotbal a intrat pentru trei săptămâni în pauza competițională la cererea selecționerului naționalei României, Victor Pițurcă. Fotbaliștii antrenați de Gigi Mulțescu sunt cantonați la Poiana Brașov de unde vor veni direct la Râmnicu Vâlcea. Vestea bună este că dinamoviștii vor veni în Zăvoi cu întgreaga echipă și vâlcenii îi vor putea vedea la lucru pe Curtean, Dănciulescu, Grigore sau Bălgrădean. De asemenea, amicalul contra CSM-ului ar putea fi prima partidă pentru Å¢ucudean, revenit în campionatul României după scurta perioadă petrecută în Belgia.

 Bilete ieftine

 Conducerea din Zăvoi a decis să introducă bilete de intrare la meciul dintre CS Municipal și Dinamo București. Totu și, prețul de intrare este unul rezonabil. Astfel, pentru intrarea la peluze doritorii vor trebui să plătească 5 lei iar pentru tribunele I și II 10 lei. Cele mai scumpe bilete sunt tribuna oficială, 20 de lei. „Sperăm să vină câți mai mulți spectatori. Va fi un bun prilej pentru a ne prezenta lotul de fotbaliști. Sperăm, de asemenea, ca băieții să facă un meci bun și să îi mulțumim pe spectatori”, spune managerul general al clubului vâlcean, Lucian Munteanu.

 Niculescu și Dănciulescu, din nou împreună

 Amicalul a fost intermediat de tehnicianul Niculescu, cel care a făcut senzație în tricoul alb-roșu al dinamoviștilor și care era alintat de „câini” cu poreclele de „Clau-Gol” și „Lunetistul”. La Dinamo încă joacă prietenul cel mai bun de la Dinamo al lui Niculescu, Ionel Dănciulescu, cel care și-a început și cariera de antrenorat, ca secund al lui Gheorghe Mulțescu. De altfel, la un moment dat s-a vorbit și despre un eventual transfer al lui Dănciulescu la CS Municipal dar mutarea a picat după ce „Corbul” și-a prelungit contractul cu Dinamo București. Pentru un alt fotbalist de la CS Municipal, meciul contra echipei Dinamo București are o însemnătate aparte. Portarul Florin Matache a evoluat sezoane bune la gruparea dinamovistă, fiind numit de suporteri „eroul de la Liberec”, după evoluția de senzație din meciul de cupe europene. Gruparea bucureșteană va juca la Râmnicu Vâlcea după cea mai bună partidă din Liga I din acest sezon competițional, 6-0 cu Universitatea Cluj, scorul campionatului de până acum.

Un egal și o înfrângere în amicale

 Formația CS Municipal a jucat alte două partide amicale, unele nu foarte reu șite pentru elevii lui Claudiu Niculescu. Gruparea din Zăvoi a suferit prima înfrângere a perioadei de pregătire din vară, în fața echipei Unirea Slobozia. Meciul amical a avut loc pe teren neutru, mai exact pe stadionul Romprim din București. Partida a fost echilibrată dar golurile au fost marcate numai de formația din Slobozia, câte unul pe fiecare repriză. Municipalii au avut ocaziile mari ale întâlnirii dar Bogdan Geantă, Cataramă sau Voican nu au putut trimite balonul în poartă din situații bune. Pîrvulescu și Dragoș Geantă nu au fost folosiți, iar Lirca și Melcea au fost menajați, aceștia din urmă acuzând ușoare probleme medicale. La final a fost 2-0 pentru Unirea, înfrângere despre care oficialii vâlceni spun că a fost un bun prilej pentru Niculescu să identifice problemele echipei. „Este o înfrângere după șiapte victorii consecutive și trebuie să învățăm din ea. Avem câțiva jucători care nu sunt la parametrii optimi din punct de vedere fizic pentru că au venit mai târziu. De asemenea, cred că s-a instalat și oboseala după o perioadă de pregătire grea, după cantonamentul de la Alba, apoi pregătirea de la Rm. Vâlcea, cu două antrenamente pe zi și cu meciuri din trei în trei zile. Ne-a lipsit prospețimea la acest joc și concentrarea la finalizare. Mai sunt două săptămâni până la startul sezonului și va trebui să punem la punct toate aspectele unde avem probleme. Sper ca la ora primului meci oficial să fim mobilizați și să debutăm cu dreptul în noul campionat”, a declarat directorul adjunct al formației vâlcene, Bogdan Medrea. Altfel, tehnicianul vâlcean a folosit următoarea formulă de start în disputa cu Unirea Slobozia: Matache – Samson, Diaconescu, I. Stoica, Briceag – Bărbulescu, Al. Neagu – Ad. Popa, Nilă, D. Iancu (40 Codin) – Arnăutu. Au mai jucat: A. Popescu – Tătaru, Ed. Stoica, Cârstoiu, Ov. Popescu, Cataramă, B. Geantă, Voican.

Într-un alt meci amical, CS Municipal s-a deplasat la Motru pentru întâlnirea cu formația Minerul, proaspăt revenită în eșalonul al doilea de fotbal. Antrenorul Claudiu Niculescu a trimis în teren formația: FLORIN MATACHE IOSIF MELCEA, IONUÅ¢ STOICA, IONUÅ¢ TĂTARU, EDUARD STOICA VALENTIN BĂRBULESCU, OVIDIU POPESCU VICTORAȘ CATARAMĂ, ANDREI NILĂ, MARIUS BRICEAG SERGIU ARNĂUTU. Gazdele au intrat în teren hotărâte să nu piardă, minerii luptând cu ardoare pentru fiecare minge. În timpul celor 90 de minute de joc, CSM a avut mai multe ocazii de a marca, dar Cataramă, Nilă, Briceag și Deaconescu au trecut pe lângă deschiderea scorului. Foarte activ pe partea stângă a terenului, fostul fundaș al lui FC Argeș, Marius Briceag, a fost faultat clar în careu, dar arbitrul întâlnirii a trecut cu vederea o fază la care se impunea lovitură de la 11 metri. Acela și lucru s-a întâmplat și atunci când Nilă a fost oprit neregulamentar în careu de un fundaș gorjean. În partea a doua a jocului, la CSM au mai intrat în teren: Andrei Popescu, Samson Nwabueze, Cătălin Pârvulescu, Mihai Deaconescu, Adrian Codin, Andrei Voican, Adrian Popa și Andrei Neagu. Bogdan și Dragoș Geantă au fost învoiți pentru acest joc, iar Dani Iancu, Codruț Lircă și Monel Cârstoiu au acuzat probleme medicale. Minerii au fost și ei aproape de a marca, mingea întâlnind bara porții apărate de Matache. În final a fost egal alb și mai mult ca sigur în meciul direct de campionat vor veni și golurile. „În ciuda rezultatului înregistrat la final eu cred că astăzi majoritatea jucătorilor s-au angrenat bine în joc. Trebuie să ținem cont că echipa a făcut un drum de câteva ore pentru a juca acest meci. Am reu șit să facem câteva faze bune de fotbal, plecate în principal din cele două flancuri ale atacului nostru, dar din păcate nu am reu șit să marcam. Am încredere în lotul actual, cred că putem face o figură frumoasă în sezonul care va începe peste două săptămâni”, a declarat Bogdan Medrea, director general adjunct, prezent la Motru pentru a viziona partida.

Nicu Tănase