Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

CSM a pierdut şi cu FC Olt

Gruparea din Zăvoi are un bilanţ foarte slab în această vară • Lincar mai are la dispoziţie puţin peste 10 zile pentru a remedia situaţia

În fotbal se spune că pentru o echipă duşurile reci sunt bune atunci când vin la timp, în special în pauzele competiţionale. În meciurile amicale tehnicienii nu pun mare preţ pe rezultate şi vor în special să creeze relaţiile de joc şi să observe cu exactitate ce este de remediat. Pentru CS Municipal parcă aceste duşuri reci au fost prea multe în această vară, însă. Cu un lot remaniat în mare proporţie, elevii lui Erik Lincar au disputat în această pauză competiţională şapte partide, dintre care au câştigat numai două, una în faţa unei echipe de eşalon III (Urban Titu) şi alta împotriva unei echipe care a promovat în Liga a II-a, CS Baloteşti. În celelalte meciuri, municipalii au pierdut contra unor formaţii din Liga a II-a, doar una dintre ele având ca obiectiv promovarea, Săgeata Năvodari, grupare care a retrogradat din primul eşalon la finalul sezonului trecut. În această vară vâlcenii au marcat 13 goluri, dintre care aproape jumătate într-un singur meci, cel cu Titu. S-au primit, în schimb, 16 goluri, lucru pe undeva explicabil având în vedere că s-a contat pe doi portari tineri, Bela Fejer, adus de la ASA Târgu Mureş şi Daniel Popescu de la Pandurii Târgu Jiu, ambii internaţionali de juniori. Apărarea a fost punctul slab al formaţiei din Zăvoi, marea majoritate a golurilor venind după greşeli personale ale fundaşilor sau ale portarilor. Până la startul campionatului mai sunt puţin peste zece zile, timp în care Lincar trebuie să lucreze la omogenitatea lotului şi la stabilirea unei echipe de bază care să debuteze în partidele oficiale.

Înfrângere cu Slatina

În ultima partidă amicală, CS Municipal a jucat la baza sportivă din Măciuca în faţa unei colege de serie, FC Olt Slatina, grupare în faţa căreia am obţinut patru puncte în sezonul regulat trecut. În faţa unei tribune pline, pe terenul unde a început povestea Damilei Măciuca, actuala CS Municipal, vâlcenii au început în forţă şi au dat impresia că pot să iasă din pasa proastă din această vară. Municipalii au luat cu asalt poarta apărată de experimentatul Kirev şi au deschis scorul încă din minutul 4. Cosmin Neagu a luat o acţiune pe cont propriu, l-a servit ideal pe Enache Câju şi „machedonul” nu a greşit ţinta, punctând pentru 1-0 cu un şut plasat cu latul. Bucuria a fost de scurtă durată pentru că peste numai câteva minute slătinenii aveau să restabilească egalitatea pe tabela de marcaj. Centralul Teo Crăciunescu a dictat penalty la un henţ în careu al municipalilor şi penalty-ul a fost executat cu siguranţă de experimentatul Boby Verdeş. 1-1 a fost scorul înregistrat la pauză, pe o căldură sufocantă. În partea a doua a întâlnirii vâlcenii au făcut multe greşeli, au dus cu greu jocul în jumătatea adversă şi slătinenii au dus scorul la 3-1. Silviu Izvoranu a faultat în postură de ultim apărător, a văzut cartonaşul roşu şi a fost înlocuit de Rareş Cucui, lovitura liberă directă fiind transformată în gol de Dobricean. Apoi fostul atacant din Zăvoi, Curtuiuş, a prins un şut bun de la marginea careului, Fejer a fost numai spectator şi handicapul pentru vâlceni ajungea la două goluri. Din minutul 60 Lincar a schimbat liniile şi introducerea în teren a lui Christian NKongue a fost de bun augur, jocul ofensiv al vâlcenilor fiind unul mai incisiv. Atacantul de culoare al municipalilor a şi fost cel care a redus din handicap, după ce a plasat balonul perfect la capătul unei faze bine lucrate de CSM. În final, tabela imaginară de la Măciuca a înţepenit la scorul de 2-3, rezultat care îi pune pe gânduri pe oficialii din Zăvoi. Următoarea partidă amicală pentru gruparea din Zăvoi va avea loc miercuri, la Slatina, cel mai probabil de la ora 18.00.

CS Municipal a început disputa în formula: D. Popescu – Briceag, Izvoranu (cartonaş roşu, înlocuit cu Rareş Cucui), I. Stoica, Deaconescu, Stana, Vlad Munteanu II, Câju, Neagu, Codin, Mihai Ovidiu. Pe parcursul meciului au mai intrat: Fejer, Samson, NKongue, D. Dumitraşcu, Adi Popa şi Geantă.

FC Olt Slatina a evoluat cu echipa: Kirev – Bogdanovici, Gligor, Fîşie, Covalschi, Mihăescu, Ignea, Ştefan, Leucuţa, Dobricean, Verdeş. Au mai jucat Giurcă, Morariu, Pavel, Blănaru, Căpăţînă, Curtuiuş, Bălşanu, Gherghe, Şcheau, Perşinaru

Meciurile jucate de CS Municipal în a această pauză competiţională:

0-1 cu FC Clinceni (meci jucat la Curtea de Argeş)
6-1 cu Urban Titu (stadionul Hidoelectrica)
0-2 cu Unirea Târlungeni (Braşov)
3-1 cu FC Baloteşti (Braşov)
1-4 cu Săgeata Năvodari (Braşov)
1-4 cu FC Voluntari (Braşov)
2-3 cu FC Olt Slatina (Măciuca)