Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Săptămâna pe scurt – de la lume adunate, 25 septembrie 2014

• Sezonul trădărilor politice de-abia a început • Când preşedintele Traian Băsescu s-a adresat ofiţerilor sub acoperire şi a zis că-i va dezbrăca, Robert Turcescu s-a dus acasă în baie, s-a dezbrăcat, s-a uitat la mâini, picioare, pe piept, pe burtă, la axile, în zona pubiană, şi a văzut că este plin de păr • Zilele trecute a început Anul Masonic • În noul partid mare liberal, format din reunirea PDL cu PNL, se prefigurează un mare scandal • Victor Ciorbea, Avocatului Poporului, ar fi dator nu doar la bănci, ci îi datorează bani şi latifundiarului Gigi Becali

• Sezonul trădărilor politice de-abia a început. La modă este trecerea primarilor, consilierilor, parlamentarilor şi politicienilor vâlceni în tabăra persoanei fizice politice Călin Popescu Tăriceanu. Individul acesta cu aere de gigolo de la „Veşnicia” şi-a schimbat porecla în renume şi aşa va rămâne în istoria vremurilor acestea, în vecii vecilor – Trădiceanu. Evident, din ăştia ca el, cu sânge de trădător, sunt mulţi concetăţeni de-ai noştri, şi pentru că aceia care se aseamănă se atrag, unul dintre transfugi este deputatul Romeo Rădulescu. În urmă cu puţini ani, aflat în mare „iubire” cu Elena Udrea, se spunea despre el că va pleca din primăria Râmnicului în diplomaţie, ambasador, cumva, sau vreun „ţine geanta cu secrete” pe la vreun consulat. Dar i-a trecut şi a rămas tot acasă. Acum, marota cu negociatul trădării în schimbul unei funcţii demnitare, i s-a sculat iar. Cică a negociat deja un post de secretar de stat în noul guvern care va fi condus de Tăriceanu – de sub plapuma lui Ponta şi, astfel, parlamentarul nostru a defectat (pssst, nu a defecat!) la viitorul PRL. Păi, bine măi Romy, de la înălțimea pretențiilor trecute, să ajungi tu secretar de stat, aşa cum au fost iluștrii necunoscuți Adrian Toader – PNL şi Nicu Cornoiu – PSD, de pripas şi de umplutură? Ce-i cu tine? Ai coborât ştacheta sau doar acesta îți este nivelul? Totuşi, nu trebuie să se simţi unicat în trădarea ta judeţeană. Nu eşti singur. Te însoţeşte primarul din Boişoara, penalul conservator Nicu Gheorghe. Din cei 15 primari cu care se lăuda că trece la Trădiceanu şeful vostru de partid neînfiinţat (încă) – Ion Nicolae-Dinţişor a mai rămas doar Nicu condamnatul… Şi cu tine… zece, de nu vă era în piept inima rece.

• Când preşedintele Traian Băsescu s-a adresat ofiţerilor sub acoperire şi a zis că-i va dezbrăca, Robert Turcescu s-a dus acasă în baie, s-a dezbrăcat, s-a uitat la mâini, picioare, pe piept, pe burtă, la axile, în zona pubiană, şi a văzut că este plin de păr. A început să plângă şi a spus că el nu se poate lăsa dezbrăcat de preşedinte că nu arată bine şi s-a hotărât să se mărturisească în public. Şi unde putea el cel mai bine? La B1 TV locul lui de muncă! PS – „Se va sfârşi la tribunal fără doar şi poate. Ar trebui să se autosesizeze Parchetul Militar, pentru că legea e clară şi cu referire la deconspirare şi la divulgarea de secrete militare”, a precizat fostul ministru al Apărării. Înseamnă că i se dă şansa lui Turcescu să se spovedească unui judecător. Ce om norocos! Puţini au şansa asta! Mă întreb cum se va pronunţa judecătorul… A fost Turcescu turnător? Sau a fost ofiţer sub acoperire? Eu zic că a fost turnător! Voi ce ziceţi?

• Zilele trecute a început Anul Masonic. În fiecare an, la data de 22 septembrie, lojile masonice încep un an nou şi, pentru perioada viitoare îşi aleg şeful. În una din lojile vâlcene, Loja nr. 68 „General Magheru”, a fost ales noul venerabil în persoana avocatului Titi Grigore, ceea ce nu este o surpriză. Venerabilul este cunoscut ca un om corect, cinstit, apărător al credinţei şi ţării şi îşi ajută semenii. Surpriza cea mare este oficializarea fostului deputat Vasile Bleotu în rândul masonilor. Mulţi politicieni dau năvală la uşile templelor masonice. Cristian Buican, liderul liberalilor vâlceni, Dorel Jurcan, preşedintele PDL Vâlcea, Romulus Bulacu, vicepreşedinte PDL, Romeo Rădulescu, fost primar al Râmnicului, au bătut şi ei la uşile celor 4 loji locale.

• În noul partid mare liberal, format din reunirea PDL cu PNL, se prefigurează un mare scandal. Ca întotdeauna el va fi artificial. Fiecare partid din cele două, îşi are secretarul său general – Ştefan Prală la PDL şi Ion Bâzâc, la PNL. Prin comasare, va dispărea unul dintre ei. Şi cum pedeliştilor de la vârf (şi în special lui Mefisto – Ungureanu) le stă în gât Ştefan Prală, se încearcă de acum momirea acestuia cu funcţia de vicepreşedinte, pentru a lăsa liberă funcţia de secretar general. Dar vor da chix, pentru că Prală s-a prins şi nu vor fi motive de schimbare. Totuşi, se naşte întrebarea: când se vor sfârşi scenariile proaste în PDL şi când se vor trezi democraţii lui Bulacu anesteziaţi de şmecheriile fostului prefect Bebe Ungureanu – Gâlceavă?

• Surse cărora le păstrăm anonimatul afirmă că există cel puţin 10 persoane publice din România care sunt agenţi secreţi: • Vanghelie e agent acoperit Mossad, în rang de caporal • Victor Ciorbea are livret militar de la Imperiul Klingonian • Maria Grapini e Obersturmbannführer la naziştii gramaticali, dar o ascunde foarte bine • Cartianu e subofiţer CAP, însărcinat cu supravegherea consumului de mămăligă • Radu Beligan e agent secret sumerian şi statele de plată sunt pe tăbliţe de lut, în cuneiformă • Victor Ponta este agent acoperit Xerox • Vasile Blaga a vrut şi el să devină agent secret, dar nu-i încăpea capul sub acoperire • Putin e agentul lui Ion Iliescu, infiltrat în Kremlin • Lucian Mândruţă este agent sub acoperire al firmei Pegas • Dan Şova a stârnit şi el oareşce suspiciuni, după ce a ieşit la iveală că are un IQ de 007.

• Victor Ciorbea, Avocatului Poporului, ar fi dator nu doar la bănci, ci îi datorează bani şi latifundiarului Gigi Becali. Ciorbea îi datorează lui Becali o sută de mii de euro. Mai mulţi lideri PNL ar fi povestit că Gigi Becali, impresionat fiind de situaţia financiară dificilă în care se afla fostul prim-ministru, s-a oferit să îl ajute pentru a depăşi, cel puţin temporar, acest impas. Astfel, Becali i-ar fi dat 100.000 de euro lui Ciorbea în 2012 şi nu ar nu ar fi dorit să încheie niciun act cu acesta, spunându-i că îl cunoaşte de om cinstit şi are încredere că îi va returna banii atunci când îi va avea. Victor Ciorbea are credite şi împrumuturi la bănci de 1,6 milioane de euro pe care trebuie să le plătească în următorii zece ani. În fiecare lună, Ciorbea trebuie să dea la bănci peste 12.000 de euro, în condiţiile în care veniturile familiei sale sunt puţin peste 3.000 de euro pe lună.

• Incredibil, dar adevărat: a doua zi după apariţia lui Traian Băsescu la emisiunea „Vorbeşte liber” de la postul public, recent lansată şi pe care şeful statului a lăudat-o pentru obiectivitate, Comitetul Director al TVR a decis desfiinţarea acesteia. Se vede că influenţa lui Ponta este uriaşă la televiziunea naţională. Încet, încet ne îndreptăm spre dictatura personală a PSD-lui coordonat în mod direct de la guvernul României. Vorbesc latriniştii de regimul Băsescu, păi, ăsta ce regim e, mă, comuniştilor? Când eliminaţi de la televiziunea publică oamenii care nu vă stau capră? A ajuns unul ca Guran care e cel mai bun jurnalist din România să fie dat afară de către ciuma roşie. PSD îşi doreşte eliminarea din grila de programe a emisiunilor ce arată realitatea politică şi economică a ţării. Se tem că cei de la ţară vor vedea adevărata faţă a guvernului Ponta şi încotro se îndreaptă economia României. Politica PSD este clară: cine nu e cu noi e împotriva noastră! Vor doar să ascundă REALITATEA până după alegeri!