Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Săptămâna pe scurt – de la lume adunate, 03 iulie 2014

• Zvonuri neconfirmate afirmă desfăşurarea negocierii vânzării firmei deţinătoare a licenţei postului de televiziune locală Vâlcea 1 • A fost odată, mai bine nu ar fi fost, un băiet cucuiet cu ochelari de cal pe nas şi nu tocmai zdravăn la cap • Doişiunsfertul s-a amestecat cu mafia ţigănească, miliţianul Abraham convertit din tablagiu în avocat a venit cu linguroiul de lemn să amestece zeama de planete în clocot iar Antena 3 a venit cu condimentele, nepriceputa… • După ce manechinul cu 5 neveste şi caracter deloc – Călin Popescu Tăriceanu a demisionat din PNL, făcând jocul pesediştilor care l-au recompensat pentru trădare cu funcţia de preşedinte al senatului României, acesta a anunţat că îşi va face un partid nou, de rit socialist, intitulat Partidul Reformator Liberal

• Zvonuri neconfirmate afirmă desfăşurarea negocierii vânzării firmei deţinătoare a licenţei postului de televiziune locală Vâlcea 1, proprietatea familiei Emilian Frâncu, fostul primar al municipiului Rm. Vâlcea, în prezent deţinut în Penitenciarul Colibaşi. Răspândacii informaţiei (neconfirmate până acum) îl prezintă drept partener la negocierea cumpărării televiziunii pe inginerul Doru Florescu, patronul firmelor reunite sub Grupul URBAN, care are ca pilon de bază firma de salubrizare cu acelaşi nume. Încercăm să descâlcim ghemul zvonurilor care circulă prin Rm. Vâlcea privind vânzarea-cumpărarea, dar nu reuşim să-l contactăm pe omul de afaceri Florescu, însă tindem să acordăm un grad sporit de credibilitate zvonurilor, ştiind că familia lui Emilian Frâncu a lansat încă de anul trecut oferta vânzării şi vrea să scape de această întreprindere nerentabilă.

• A fost odată, mai bine nu ar fi fost, un băiet cucuiet cu ochelari de cal pe nas şi nu tocmai zdravăn la cap. Cum dovleacul nu-i funcţiona şi existenţa-i era mizeră, îşi bătu tatăl bolnav de cancer şi fugi de-acasă. După lungi peripeţii fără importanţă, omul nostru ajunge tocmai în La Gare du Nord pariziană, în tovărăşia a două geamantane doldora de zdrenţe şi alte nimicuri, printre care o găină de pluş. Lustruind băncile gării cu trupul costeliv şi îmbâcsit de pureci, individul îşi făcea măreţe planuri, în tovărăşia unui cunoscut homosexual din zonă. Între timp, am uitat să vă spun, îşi câştiga mălaiul schimbând uleiul din tigăile Mc Donald’s-ului din gară, dar după o lună a fost dat afară pentru incompetenţă şi câteva furturi mărunte. Văzând că nu merge treaba iar planurile par deşarte, omul nostru se întoarce acasă mândru ca un cocoş, cu speranţa că într-o zi va ajunge şef. Continuarea poveştii o cunoaşteţi, băietul cu ochelari de cal ce a fost şi ce a ajuns prin voia sorţii şi a găinii de pluş.

• Mark Twain a dat câteva definiţii: „Senator: om care face legi la Washington, în intervalele de timp când nu se află la închisoare pentru delicte de drept comun. Slujitorii poporului: persoane alese în posturile lor pentru a lua mită”. Având în vedere că cele de mai sus au fost scrise în jurul anului 1900, iar la noi s-au publicat în anul 1956, iar astăzi este anul 2014, putem judeca dintr-o perspectivă mult mai detaşată.

• Doişiunsfertul s-a amestecat cu mafia ţigănească, miliţianul Abraham convertit din tablagiu în avocat a venit cu linguroiul de lemn să amestece zeama de planete în clocot iar Antena 3 a venit cu condimentele, nepriceputa… Ba a scăpat prea multă sare, ba prea mult ardei iute, de-a ieşit o ciorbă de la care a doua zi strâmbi ţevile de la caloriferul din baie. Dar până la urmă, să mă scuzaţi, şi o cufureală usturătoare are rolul ei. Te cureţi pe dinăuntru, elimini toxine, te simţi mai uşor, cam aşa cum România ar fi mai uşoară şi mai curată fără Dan Voiculescu.

• După ce manechinul cu 5 neveste şi caracter deloc – Călin Popescu Tăriceanu a demisionat din PNL, făcând jocul pesediştilor care l-au recompensat pentru trădare cu funcţia de preşedinte al senatului României, acesta a anunţat că îşi va face un partid nou, de rit socialist, intitulat Partidul Reformator Liberal. Interesant este că Tăriceanu nu şi-a făcut partid reformat când liberalii au intrat sub fusta socialiştilor, în schimb se reformează când liberalii şi-au propus să stea în propriile boarfe. Evident, trădătorul arhicunoscut pentru lipsă de caracter şi moralitate, a demarat deja organizarea în teritoriu, ca să-şi încropească o structură de partid, cât de cât. Şi cu cine putea să o facă decât cu răpciugile liberale, date afară din partid pentru proaste maniere politice şi moralitate îndoielnică, puse permanent, în slujba recalificării lor în nenorociri, minciuni şi prostii. Vă mai aduceţi aminte de renumitul biciclist politic vâlcean Ion Nicolae – Dinţişor? Omul care a făcut politică numai în interesul său, trecând prin cinci partide, unde s-a îmbogăţit incredibil? Averea sa a crescut simţitor pe când s-a aflat la liberalii din judeţul nostru, sub aripa coruptului Emilian Frâncu, ajuns acum la Penitenciarul Colibaşi de lacom ce era. Ei bine, lui Dinţişor i s-a ivit oportunitatea de a face iar politică, oferindu-şi serviciile lui Tăriceanu în organizarea unei filiale a partidului liberal de rit socialist. Pentru că, nu-i aşa?, cine se aseamănă se adună! Deocamdată sunt numai zvonuri despre înregimentarea sa în armata trădătorului liberal, dar tenace cum este (şi bun de gura asezonată cu mustaţa de bulibaşă), aşteptăm oficializarea viitorului său trădicean. Cu puţin timp în urmă, urmărind pensionarea pe caz de boală, Ion Nicolae – Dinţişor s-a internat într-o clinică privată din Călimăneşti, acuzând o disfuncţionalitate cardiacă. Dându-şi seama că a fost descoperit în întreprinderea sa nu a mai întârziat decât 24 de ore în spital şi s-a externat. Tot cu şmecherii umblă zmeul acesta cu aur de trompetă în dantură…

• Cu siguranţă şeful statului iese slăbit din scandalul Bercea Mondialu. Nu pentru că parlamentul şi guvernul s-au dat peste cap să îi facă publicitate în presa internaţională. Toată lumea ştie care este credibilitatea internaţională a Parlamentului României: este instituţia europeană declarată oficial de către Organized Crime and Corruption Reporting Project (OCCRP), Coruptul nr. 1 al Europei în anul 2013.