Motto: Democraţia a murit odată cu Pericle
La începutul acestei săptămâni, la Orăştie, a avut loc o întâlnire informală a Comitetului Executiv Naţional al PSD. Cu această ocazie, liderul partidului Victor Viorel Ponta a anunţat că dacă va avea sprijinul colegilor săi, este pregătit să candideze la preşedinţia ţării. Desigur, am intuit cu toţii teatrul pe care-l joacă Ponta, ocrotitorul mafioţilor baroni şi parlamentari. Păi, se ştia asta de când au dat afară PNL-ul de la guvernare. Colegii lui pot face ce vor ei în curtea lor, dar esenţialul este la noi. Noi, dacă-l sprijinim. Fără poporul antenist, Ponta e un neica nimeni. Valoarea lui este cât şi a lui Voiculescu, Gâdea, Badea sau Ciutacu. Cine se aseamănă se adună. Tot la această întâlnire, preşedintele PSD a lansat şi un avertisment pentru pesediştii conducători. „Am discutat cu colegii mei şi am spus că cel care până pe 16 noiembrie, în loc să se ocupe de campania prezidenţială, se ocupă de cine îmi ia mie locul, va pleca din partid a doua zi când aflăm acest lucru”, a spus Ponta întrebat cine îi va lua locul la preşedinţia PSD.
Asta pute de la distanţă a ameninţare. Înţelegem, deci, că unica şi singura preocupare a PSD-ului de acum până la scrutinul din noiembrie e una singură: propulsarea plagiatorului la Cotroceni şi deloc să guverneze. Nu cred că Ponta realizează imensa gafă pe care a făcut-o. În timp ce în toate partidele democratice de pe mapamond competiţia cadrelor este un proces firesc şi permanent, avertismentul adresat colegilor săi de partid, cum că nu le este permis să aspire la locul liderului, este de natură să scoată PSD (partid de guvernământ!) din rândul partidelor democratice. Afirmaţia ne aminteşte, mai degrabă, de practica partidului comunist al epocii ceauşiste, în care nimănui nu-i era permis şi în fapt nici nu îndrăznea nimeni să se preocupe sau să gândească măcar, să-i ia locul marelui Conducător iubit.
Am ajuns, iată, după 25 de ani de la căderea dictaturii comuniste, ca liderul celui mai mare partid politic românesc să reînvie vechea practică pe care o credeam apusă. Avem, astfel, un candidat care şi-a asumat să-i susţină pe toţi corupţii din partid. În timp ce Traian Băsescu a spus că lasă justiţia să-şi facă treaba, Victor Ponta a zis că nu se dezice de Duicu şi de alţii. Victor Ponta şi-a început campania electorală printr-o spectaculoasă schimbare faţă de Traian Băsescu. Mă întreb dacă o să-l ţină mai mult de trei zile atitudinea asta împăciuitoare. Parcă văd că mâine o să înceapă din nou cu jignirile şi cu ofensele. Îl înţeleg pe undeva de ce face asta, ceea ce nu înţeleg este cum de ne crede atât de ameţiţi de cap încât să îl şi credem.
Chiar nu şi-a pierdut nimeni cinci minute cu el să îi spună că electoratul real de dreapta nu este nici pe departe ca electoratul lui? În al doilea tur de scrutin evident nu va căpăta nici un vot de la cei de dreapta, orice s-ar întâmpla. Candidatura lui Ponta se explică şi vine ca o consecinţă directa a succeselor evidente în ultimii ani de guvernare. Cum să nu fim mândri şi să nu aşteptăm cu sufletul la gură confirmarea candidaturii celui mai iubit fiu al poporului? În sfârşit, după 25 de ani de la împuşcarea lui Nicolae Ceauşescu, Oltenia ne oferă un alt cârmaci, vrednic să ne conducă pe cele mai înalte rahaturi ale socialismului.
Numai că toată lumea uită un lucru: candidatul care va fi Preşedintele Romanicii, trebuie să fie agreat de SUA. Americanii nu-şi dau secretele militare de înaltă tehnologie pentru care cheltuiesc anual sute de miliarde pe mâna oricui. Când mă refer la secrete militare, mă gândesc la Scutul de la Deveselu şi la baza militară de la Kogălniceanu. Americanii nu au încredere în Ponta, care este în proporţie de 40 -45% „omul” puterilor din est, respectiv, Federaţia Rusă şi R.P. Chineză. Aşadar, cel care va fi preşedinte va trebui să fie loial SUA, NATO şi UE. Toţi „analiştii” uită că România nu mai este de capul ei, mai ales de când s-a declanşat criza din Ucraina.