Voită sau nu, întârzierea oficializării Partidului Mişcarea Populară a luat sfârşit. A urmat, aşa cum era de aşteptat, părăsirea bărcii PDL-ului (apropo: ar trebui călăfătuită fiindcă a cam început să ia apă) şi aderarea cu arme şi bagaje la noul grup politic al Elenei Udrea, fost ministru în câteva guverne, căreia unele sondaje publice îi acordă o preferinţă de invidiat: 9% dintre românii cu drept de vot. Nu e puţin lucru mai ales că Domnia-sa a venit înconjurată de câţiva deputaţi permiţând în acest fel PMP-ului să-şi constituie grup politic în Camera Deputaţilor. E drept că aşteptările privind numărul parlamentarilor PDL care au promis că vor schimba ambarcaţiunea erau mai mari dar se pare că în ultimul moment unii s-au răzgândit acordând prioritate intereselor personale. Însă… chestiunea cu iepurii sau cu luntrile s-a adeverit de prea multe ori aşa că cei care au adoptat o astfel de atitudine s-ar putea să rămână în final cu buza umflată. De fapt proaspăt înscrisul partid popular are suficiente şanse să capete repede vigoare mai ales că va profita în continuare de o înteţire a dezertărilor pdl-iste. În plus se bucură de suportul făţiş al Preşedintelui căruia nenumăratele bâlbâielile guvernamentale îi dau permanent ocazia să-şi reconsolideze poziţia. Şi uite-aşa o parte din prezumţiile pe care le făceam în vara trecută s-au adeverit iar altele au şansa să capete contur în perioada imediat următoare.
Sosirea grupului Elenei Udrea ar putea naşte niscaiva discuţii privind locul şi rolul noilor veniţi în structurile actuale provizorii ale PMP însă abia după congresul ce va avea loc în jurul datei de 15 martie vom afla cât sunt de inteligenţi. Un foarte apreciat diplomat şi om de cultură spunea zilele trecute „Occidentul e singura opoziţie activă, unită şi eficientă în România”. Din păcate are foarte mare dreptate. Un lider charismatic înconjurat şi susţinut de PMP, de Forţa Civică, de PNŢCD şi de către un PDL reformat poate declanşa constituirea unei opoziţii ferme de care trebuie să se ţină seama. E bine de ştiut că o bună parte a membrilor PNL are deja foarte multe rezerve faţă de politica stângistă cu iz electoral a PSD-ului (vezi interviul lui K. Iohannes de la TVR1 din 6 febr.) şi cred că nu va trece mult până va ieşi din combinaţia actuală. Până atunci face un multiplu rodaj ministerial doar-doar va da peste adevărata elită liberală. Însă când se vor convinge că USL-ul nu le aduce succesul scontat îşi vor părăsi partenerii de conjunctura pentru a întări opoziţia de dreapta care din acel moment poate ajunge lejer la guvernare. Dar o asemenea complexă alianţă presupune ca liderii formaţiunilor politice amintite să renunţe la orgolii şi condiţionări copilăreşti şi asta până nu e prea târziu. În prima etapă, neoficial, Traian Băsescu ar putea fi un arbitru cât de cât echidistant dar o asemenea tutelă nu cred să întrunească unanimitatea (n-am găsit altă rimă!). Vom trăi şi vom vedea ce se va întâmpla în viitorul imediat dar sunt sigur de faptul că mai toţi românii doresc şi în interiorul ţării o opoziţie viabilă fără de care în România se pot petrece mult prea multe trăznăi şi nereguli.
Nici prin părţile noastre ale Olteniei de sub munte lucrurile nu stau pe roze. Cele două componente ale guvernării locale sunt în continuare la cuţite iar lipsa unor măsuri ample şi eficiente pentru înlăturarea stratului consistent de zăpadă căzut pe străzile şi trotuarele municipiului subminează eforturile din ultima perioadă ale edililor cetăţii. Totuşi cred că e bine să ne reamintim şi de spusele lui J.F. Kennedy din anii ’60 transferate bineînţeles la nivelul microcosmosului râmnicean. Să nu aşteptăm mereu să facă guvernarea locală ceva pentru noi ci să încercăm să facem şi noi ceva pentru oraş. Sunt curios dacă eventualii cititori îmi dau dreptate… Ce ziceţi?