Poliţiştii şi procurorii vâlceni au finalizat, zilele trecute, ancheta în ceea ce-l priveşte pe Adrian Popescu, un bărbat de 48 de ani, din Râmnicu Vâlcea, care este acuzat de evaziune fiscală. Bărbatul este recidivist, el mai având o condamnare de 3 ani şi 4 luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de sustragere de la plata obligaţiilor către bugetul statului prin neînregistrare în evidenţele contabile.
Ei bine, şi în acest caz, Popescu riscă ani buni de închisoare, după ce a înşelat statul cu 70.000 lei. Dosarul a fost înregistrat în anul 2010, când poliţiştii au aflat, dintr-o sesizare, că Adrian Popescu execută lucrări „la negru”, în numele unei firme de construcţie ce fusese radiată.
„Acesta era bănuit de sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale către bugetul de stat prin neevidenţierea în actele contabile ori în alte documente legale pentru perioada decembrie 2008 – noiembrie 2009, fiind produs un prejudiciu bugetului de stat în valoare de aproximativ 70.000 de lei. (…) Nu a întocmit niciun document de evidenţă contabilă, nedepunând la instituţia abilitată documentele conform dispoziţiilor legale aplicabile” – se arată în comunicatul Poliţiei Vâlcea.
Anchetatorii au pus cap la cap toate dovezile, iar zilele trecute au întocmit referatul de terminare a urmăririi penale, propunând trimiterea în judecată suspectului Adrian Popescu, care este acum acuzat de comiterea infracţiunii de evaziune fiscală.
Lasă un comentariu