Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Bărbat din Şuşani, condamnat după ce a bătut un poliţist

Un individ din localitatea Şuşani, judeţul Vâlcea, a fost condamnat după ce a bătut un poliţist din localitate, agent de poliţie ce încerca să aplaneze un conflict. Incidentul a avut loc în luna mai a anului 2014, însă abia în data de 27 octombrie 2015 magistraţii Judecătoriei Drăgăşani l-au pedepsit pe agresor.

Anul trecut, agent de poliţie din Şuşani, Ovidiu Butuşină, a intervenit într-un conflict şi s-a ales cu un pumn zdravăn în figură. Într-o seară a lunii mai, la Poliţie s-a primit un apel pe 112, prin care era anunţată o agresiune la familia Andrei, din localitatea Şuşani.

În speţă, Victor Andrei, aflat într-o avansată stare de ebrietate, şi-a bătut soţia, iar când aceasta a reuşit să fugă de acasă şi să se refugieze la fiica sa, beţivul s-a dus după ea şi a continuat scandalul acolo. Numai că, între timp acolo au ajuns poliţiştii din localitate care au încercat să aplaneze conflictul. La un moment dat, de faţă cu agenţii de poliţie, Victor Andrei s-a repezit să-şi lovească din nou soţia, dar poliţistul Butuşină a intervenit, alegându-se el cu un pumn în figură. Imediat, recalcitrantul a fost imobilizat şi încătuşat de ceilalţi poliţişti prezenţi, iar ulterior dat pe mâna justiţiei pentru comiterea infracţiunii de ultraj.

Condamnarea…

În data de 27 octombrie 2015, cauza a fost soluţionată de magistraţii Judecătoriei Drăgăşani, care au decis să-l condamne pe agresorul poliţistului la 1 an de închisoare cu suspendare.

De asemenea, Victor Andrei este obligat să frecventeze un program de reintegrare socială şi să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 70 de zile în cadrul Primăriei comunei Şuşani sau Primăriei comunei Mădulari.

„Condamnă inculpatul ANDREI VICTOR, la 1 an închisoare. În baza art.91 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani. (…) Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.96 Cod penal cu privire la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul comiterii în termenul de supraveghere a unei noi infracţiuni sau în cazul în care, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege” – se arată în minuta instanţei.

De remarcat este faptul că poliţistul Ovidiu Butuşină a refuzat să se constituie parte civilă în proces, nedorind să ceară daune morale. Decizia instanţei nu este definitivă, ea putând şi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.