Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Maia Sandu la Gala CONAF

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, va participa la GALA WOMEN IN ECONOMY – 6th edition – We Dream, we Can, we Lead! care va fi organizată pe 5 martie la Ateneul Român din București.

“Vom avea un moment special, mi-am dorit tare mult să o avem alături de noi pe doamna Maia Sandu, care este președinta Republicii Moldova. Și cu extrem de mare onoare și recunoștință, vă pot spune în premieră că avem garantată prezența doamnei președinte la Gala Women In Economy. În definitiv suntem același popor și, din foarte multe puncte de vedere, Republica Moldova reprezintă un model de succes pentru România. Și aici mă refer la cotele de gen și faptul că au reușit cu demnitate un progres remarcabil și anume acela de a avea femei în toate forurile politice și economice, având acum chiar și un guvernator de Bancă Națională femeie din România, Anca Dragu”, a spus Cristina Chiriac președinta CONAF