Centrul de Studii în Istorie Contemporană în parteneriat cu Fundaţia Konrad Adenauer au organizat conferinţa „Informatorii securităţii comuniste”, dezbatere spumoasă datorită prezenţei criticilor literari Dan C. Mihăilescu şi Alex Ştefănescu, fost redactor-şef la România Literară, care au împărtăşit tinerilor prezenţi diverse experienţe despre modul grotesc şi caraghios pe care îl lua uneori urmărirea informativă, delaţiunile şi viaţa în comunism.
Mulţi dintre cei care au semnat note informative au fost constrânşi de context, prin ameninţări şi şantaj. Nu trebuie uitat de asemenea că mai vinovaţi au fost ofiţerii de securitate care i-au recrutat, despre care se vorbeşte mult mai puţin. Conţinutul notelor informative este decisiv pentru ca el arată caracterul informatorului. Acestea au fost câteva dintre concluziile desprinse din conferinţa.
„Nu cred că cei care au scris sau vorbit şi au semnat în timpul unei anchete trebuie etichetaţi colaboratori. La fel nu pot fi numiţi colaboratori nici cei sub 16 ani
care au colaborat cu Securitatea. Varietatea poate fi infinită. Există un tipar al recrutării, dar reacţia oamenilor e diferită”, a subliniat istoricul Germina Nagâţ – director al Departamentului de Investigaţii din cadrul CNSAS – importanţa contextului în care
diverse persoane au devenit colaboratori ai securităţii. Doamna Nagâţ a diferenţiat între recrutarea standard, din sentimente patriotice, care se referea la persoane despre care ofiţerul de securitate consideră că sunt potrivite şi că n-au nimic împotriva să devină informatori, şi recrutarea prin constrângere, prin materiale compromiţătoare, presiunea dosarului (provenienţa dintr-un mediu neconform) şi şantaj sentimental. De asemenea mai exista factorul-legendă, „ofiţerul de securitate convingând şi păcălind o persoană să devină informator printr-o legendă(poveste). Aceste legende reprezintă o înşelăciune în sensul juridic al termenului”. La rândul ei, Clara Mareş, cercetător autosuspendat de la ICCMER, a afirmat că în judecarea informatorilor „trebuie să avem în vedere viaţa de zi cu zi a acelor oameni, de unde au plecat”. În opinia ei, mitul venirii americanilor în România a alimentat multe rezistenţe în România. „Credinţa în sprijinul americanilor şi englezilor era înrădăcinată, la fel şi ideea că comunismul nu va rezista, neavând o bază socială solidă. Nu toată lumea s-a dat după cum a bătut vântul. Lucian Blaga de exemplu a rezistat cântecului de sirenă al comunismului”, a mai spus Mareş. Pe de altă parte, oamenii care nu semnau nu erau lăsaţi să-şi facă meseria. În opinia doamnei Clara Mareş, istoricii trebuie să explice cum a funcţionat sistemul, „nu să dea verdicte cine a fost lichea”. „Informatorii au devenit pe nedrept ţapii ispăşitori pentru totul, dar nu ei sunt adevăraţii responsabili, ci ofiţerii, superiorii lor şi Partidul Comunist”, a concluzionat cercetătoarea. Ea a ţinut să menţioneze că au existat şi „cazuri extrem de puţine de oameni care şi-au asumat public faptul că au fost turnători precum Alexandru Paleologu care a mărturisit asta în repetate rânduri”. • Matei Dobrovie – TheEpochTimes