Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Voiculescu a mai primit o amânare. ULTIMA!

Dan Voiculescu a reuşit să obţină o amânare în judecarea apelului său în dosarul în care a fost condamnat la 5 ani cu executare pentru că unul dintre judecătorii din dosar a făcut cerere de abţinere. Varanul este acuzat că a fraudat privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare, o fraudă evaluată de procurori la 60 milioane euro.

Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au început la 3 martie a. c. judecarea apelului în dosarul de corupţie ICA-Dan Voiculescu. Utilizând o chichiţă avocăţească, apărătorii lui Voiculescu au reuşit să amâne o lună dosarul. Mai precis, mai mulţi coinculpaţi din dosar au susţinut că nu şi-au angajat avocaţi, astfel că instanţa a fost obligată să amâne dosarul.

Fondatorul PC şi al trustului media Intact, Dan Voiculescu, nu a fost prezent în sala de judecată. Instanţa a anunţat însă că este singurul termen pe care îl acordă pentru angajarea avocaţilor.

Având în vedere prevederile Noului Cod de Procedură Penală, CAB este cea care va pronunţa sentinţa definitivă. Astfel că, dacă apelul lui Dan Voiculescu este respins, el va intra la puşcărie.

Dan Voiculescu este acuzat de două infracţiuni. Prima este cea prevăzută la art. 13 din legea 78/2000: „Fapta persoanei care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, de a folosi influenţa ori autoritatea sa în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite”. Pentru acest cap de acuzare, Voiculescu ar putea fi condamnat la cinci ani de închisoare.

În al doilea rând, fondatorul PC şi al trustului Intact mai este acuzat şi de spălare de bani. Pentru infracţiunea de spălare de bani, el poate fi condamanat la un maximum de 12 ani de puşcărie. Pentru această infracţiune, pedeapsa minimă prevăzută de lege este de 5 ani de închisoare cu executare.