Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Cosmin Constantinescu, băgat „pe ţeavă” la Blaga

Conferinţa de presă organizată miercuri de preşedintele PDL, Vasile Blaga, nu a fost una cu noroc pentru consilierul local Cosmin Constantinescu, fost viceprimar al Râmnicului. „Buldogul” a fost rugat să comenteze două dintre declaraţiile lui Constantinescu acordate unei televiziuni locale, mai precis că Blaga ar trebui să fie mai incisiv cu membrii Biroului Politic Central şi că Traian Băsescu este singura persoană în jurul căreia se poate coagula dreapta din România. „Nu ştiu despre cine spuneţi că a făcut aceste declaraţii”, a spus preşedintele portocaliilor, moment în care Constantinescu s-a ridicat, bărbăteşte, de pe scaun şi şi-a asumat respectivul interviu: „Îmi asum declaraţiile, prima a fost nuanţată, cea de-a doua este sută la sută reală”. „Fiecare coleg din partid are dreptul la opinie, nu mai este partidul de acum doi ani de zile. Este adevărat că în multe zone, cum este şi firesc, se aşteaptă multe de la conducerea partidului. Asta şi facem, vedeţi că mergem peste tot în ţară. Activitatea noastră este susţinută în teritoriu şi în Parlament. Avem în faţă un examen greu, europarlamentare şi cred că avem cea mai bună listă. Şi referitor la Băsescu spun tot aşa, fiecare membru are dreptul la o opinie pe care nu trebuie să o împărtăşesc şi eu. Cred în oameni care au făcut mult în istoria politică. Nu poate nimeni să şteargă ce a făcut Traian Băsescu pentru PDL, cum nu se poate şterge nici ce a făcut PDL pentru preşedinte. Dânsul are drumul lui politic, noi pe al nostru. Asta nu înseamnă că noi nu ne dorim pentru coagularea dreptei după europarlamentare. Ca o concluzie, nu cred că există un om, exceptându-l pe Isus, care să poată pună mâna pe capul unui om şi să-l facă preşedinte. Astea sunt poveşti. Mai cred că va reuşi candidatul nostru să dovedească că este cel mai bine plasat pe zona dreptei. E vorba de Cătălin Predoiu care are toate calităţile să devină viitorul preşedinte al României”.