O istorie sincerăa poporului român
” Marea Unire din 1918 a fost și rămâne pagina cea mai sublimăa istoriei românești. Măreția ei stăîn faptul că desăvârșirea unității naționale nu este opera nici unui om politic, a nici unui guvern, a nici unui partid; este fapta istorică a întregii națiuni române, realizatăîntr-un elan țâșnit cu putere din străfundurile conștiinței unității neamului, un elan controlat de fruntașii politici, pentru a-l că lăuzi cu inteligențăpolitică remarcabilăspre țelul dorit” – Florin Constantiniu
De la 1 decembrie 1918 ziua în care s-a vestit lumii, prin hotărârea Adunării Naționale de la Alba Iulia, Unirea tuturor românilor sub sceptrul Regelui dezrobitor Ferdinand I și până în timpul de Față , fiecare cetățean al României întregite a avut prilej săasculte ori săcitească diferite lămuriri cu privire la felul cum s-a înfăptuit Unirea aceasta și la temeiurile care îi garanteazătrăinicia.
Nu erau însă și nu sunt toate lămuririle izvorâte dintr-o cunoștințădeplina a împrejurărilor, nici dintr-o neprihănităiubire a adevărului istoric. Unii din cei ce le dau, mai ales străinii care nu au văzut din capul locului cu ochi buni întregirea României, urmăresc scopul de a înfățișa Unirea aceasta în așa fel încât sătrezească în sufletul celor slabi de înger îndoială, spunând că ea nu ar putea săfie trainică sau că nu ar fi izbânda neîndoielnică a vredniciei neamului românesc.
Se întâmplăsăauzim câteodatăastfel de păreri nu numai din partea străinilor, cu gânduri potrivnice, ci și din partea unor români care deși socotiți ca oameni de ispravăși buni patrioți nu-și vor fi luat osteneala săcugete mai îndelung și mai pătrunzător, înainte de a fi rostit păreri puțin lămurite cu privire la temeiurile Unirii național-politice a tuturor românilor.
Unirea național-politică , de la anul 1918, nu se cuvine săfie înfățișată, nici măcar în parte, ca un dar, coborât asupra neamului românesc din încrederea și simpatia lumii civilizate, nici ca o alcă tuire întâmplătoare, răsăritădin greșelile dușmanilor de veacuri. Chiar dacă asemenea greșeli nu s-ar fi săvârșit niciodatăîmpotriva românilor subjugați de-a lungul veacurilor de stăpânire ungurească , austriacă sau rusească , stăpânirile acestea nedrepte ar fi trebuit săse dezumfle și micșoreze îndatăce dreptul tuturor popoarelor de a-și croi soarta După buna lor pricepere a izbutit a se înălța la treapta de putere hotărâtoare în noua întocmire a așezământului de pace Europeană . De aceea, Unirea românilor trebuie înfățișatătotdeauna potrivit adevărului ca urmarea firească a unei pregătiri istorice de sute de ani, în cursul că rora acest popor de eroi și de mucenici a izbutit să-și apere cu uimitoare stăruință” sărăcia și nevoile și neamul” (M. Eminescu”“”Scrisoarea III”), rămânând împotriva, tuturor năvălirilor barbare și vremelnicelor stăpâniri străine, în cea mai strânsălegăturăcu pământul strămoșesc în care, ca într-un liman de mântuire, și-a putut adăposti traiul de-a lungul vremilor de urgie.
Astfel, statul român, întregit în forma lui de astăzi, trebuie prețuit ca unul dintre cele mai statornice, având temeiuri adânci și nezguduite în alcă tuirea geografică a pământului strămoșesc, în firea poporului român și în trăinicia lui nepilduită, în legăturile lui sufletești întărite prin unitatea aceluiași grai, aceleiași credințe, acelorași datini și obiceiuri, în asemănarea nedesmințităa întocmirilor și așezămintelor moștenite din bătrâni și, mai presus de toate, în puterea moralăa conștiinței naționale, fărăde care ar fi șubrede și nesigure toate celelalte temeiuri.
CRONOLOGIA EVENIMENTELOR
Marea Unire nu a fost rezultatul participării României la război. Nici partizani Antantei, nici cei ai Puterilor Centrale nu au avut în vedere revoluția din Rusia și destrămarea monarhiei austro-ungare. Raționamentul lor s-a înscris formulei tradiționale a raportului de putere interstate: victoria Antantei ne va da Bucovina, Transilvania și Banatul, victoria Puterilor Centrale ne va da Basarabia; o biruințăo excludea pe cealaltă, astfel că nimeni nu vedea cum ar fi cu putințăca toate aceste provincii săintre aproape simultan în frontierele Vechiului Regat. Nu o victorie militarăa stat la temelia României Mari, ci actul de voințăal națiunii române de a-și da armătura teritorial-instituționalăcare este statul național. O necesitate istorică – națiunea trebuie sătrăiască într-un stat național – s-a dovedit mai puternică decât orice guvern sau partid, culpabil de egoisme sau incompetență, și, punând în mișcare națiunea, i-a dat acea forțăuriașăca peste toate adversitățile sădea viațăaspirației sale: statul național.
ROMÂNIA ÎN 1918
Oct.-nov.1917 Comuniștii ruși ajung la putere.
Ian. 27 Se încheie la Brest-Litovsk Tratatul de pace dintre Austro-Ungaria și Ucraina.
Febr.18 Se încheie la Brest-Litovsk Tratatul de pace dintre Rusia Sovietică și Germania.
Mart.5 Se semneazăla Buftea (în apropiere de București) Tratatul preliminar de pace între România și Puterile Centrale, pe baza că ruia încep la București, la 9 mart., tratativele în vederea încheierii păcii.
Apr.24 Tratatul de pace de la București, dintre România, pe de o parte, și Germania, Austro-Ungaria, Bulgaria, Turcia, pe de altăparte. România era nevoităsăcedeze Dobrogea, săaccepte rectifică ri de frontierăîn Carpați și săîncheie convenții economice dezavantajoase pentru ea. Pe 24 aprilie 1918 România se afla în situația incomodă, dar obligatorie de a încheia pace cu Puterile Centrale. Mai puțin decât renunțarea la luptăși la idealul pentru care aceasta se purta, crearea României
Mari, se accepta o fatalitate și o stare consideratăde moment. Aceeași hotărâre și încredere îi anima atât pe românii din cadrul Vechiului Regat, cât și pe cei din afară. Despre aceastăstare de fapt, Vasile Stoica, vicepreședinte al Consiliului Național din Transilvania și Bucovina, îl informa într-o scrisoare din iulie 1918 pe Robert Lancing, secretarul de stat al S.U.A. În acest sens, al creșteri efervescenței naționaliste în Transilvania era informat și premierul francez G. Clemenceau, de că tre ministrul de externe al Franței, St. Pichon într-o minutădin octombrie. Ministerul de externe englez lua și el cunoștințăcu o mică întârziere, După cum rezultădintr-un document al Foreign-Office-ului, de acțiunile românilor transilvăneni numiți măgulitor „prietenii noștri cei mai de nădejde”. În acest timp (luna noiembrie a anului 1918) Transilvania se afla în stare de confuzie și instabilitate.
Autoritățile ungurești locale, derutate de dezvoltarea mișcă rii naționale românești, cer guvernului instrucțiuni, așa cum este cazul comitelui suprem al Caraș Severinului. Panica și insecuritatea par a fi sentimente dominante în Transilvania După cum rezultăși din raportul consulului german la Brașov. Acesta vede pentru viitorul Transilvaniei, ținând cont de raportul numeric dintre etnii, douăposibilități: fie va reveni României, fie va face parte ca provincie autonomădintr-un stat federal, unguresc. Ambiguitatea în ceea ce privește viitorul statut politic pe care urma să-l aibăTransilvania se menținea chiar și în preajma Adunării de la Alba Iulia. Consulul general al Germaniei la Budapesta considera că și în cazul în care românii transilvăneni vor proclama separarea de Ungaria, faptul că ei se vor alipi Regatului României rămânea „problematic”. Oricum, După calculele lui Maximilian Egon von Fürstemberg-Stammheim afacerea nu se va încheia „fărăciocniri sângeroase între români și unguri”.
UNIREA BASARABIEI CU REGATUL ROMÂN
Mart.27 Sfatul Îării de la Chișinău (capitala Basarabiei) hotărește unirea Basarabiei cu România.
UNIREA TRANSILVANIEI CU REGATUL ROMÂN
Sept.29 Comitetul Executiv al Partidului Național Român, întrunit la Oradea adoptăîn unanimitate o declarație redactatăde Vasile Goldiș prin care se dorea recunoașterea acestui for ca organ provizoriu de conducere al Transilvaniei. Se constituie un „Comitet de Acțiune”, cu sediul la Arad, avându-l președinte pe Vasile Goldiș.
Oct.3 Manifestul Împăratului Carol I de Habsburg – că tre popoarele mele credincioase privind reorganizarea Austro-Ungariei într-o Federație de șase state independente (austriac, ungar, ceh, iugoslav, polonez și ucrainean).
Oct.3 Declarația de răspuns a „Corpului voluntarilor transilvăneni și bucovineni”, la manifestul lui Carol I de Habsburg, în care, aceștia proclamăunirea teritoriilor lor cu Regatul României.
SPRE MAREA UNIRE
Victoria Antantei, care începe săse contureze în 1918 în Apus, are urmări și pe frontul din Balcani. Armata lui Sarrail de la Salonic înainteazăîn sfârșit și străpunge liniile bulgare. Guvernul lui Marghiloman își dădemisia, la 24 octombrie/6 noiembrie 1918. Îi urmeazăguvernul generalului Coandă, care proclamăimediat mobilizarea generalăși, la 28 octombrie/10 noiembrie, România reintrăîn război. Un război care a doua zi înceteazăprin armistițiul semnat la Compiegne. Războiul înceteazăîn Europa occidentală, nu și în cea de răsărit, unde, După armistițiu, la Belgrad, la 31 octombrie/13 noiembrie 1918, operațiunile militare vor mai continua intermitent în Ungaria.
Înfrângerea militarăaduce cu sine destrămarea imperiilor centrale. Primul care se prăbușește este, cum era de așteptat, cel austro-ungar. La 18 octombrie împăratul Carol (Franz Joseph murise în 1916) anunțăprintr-un manifest transformarea monarhiei austro-ungare într-un stat federal. Era, fapt limpede, mult prea târziu. O salvare a imperiului nu mai putea veni decât de la diplomația învingătorilor (mai cu seamăde la cea a Marii Britanii).
Dar popoarele din imperiu o iau înaintea diplomaților și decid ele însele asupra destinului lor. La fel și românii. La 12 octombrie, Partidul Național Român din Transilvania adoptăDeclarația de autodeterminare, redactatăde Vasile Goldiș, „în virtutea dreptului național al fiecă rei națiuni de a dispune de ea însă și”. ªase zile mai târziu, aceastăDeclarație este citităîn Parlamentul de la Budapesta de Alexandru Vaida Voevod, în timp ce, la Viena, Iuliu Maniu concentra 70.000 de soldați transilvăneni din armata austro-ungară, cu care se îndreaptăspre Transilvania. Consiliul Național Român Central, înființat la 3 noiembrie 1918, din reprezentanți ai Partidului Național Român și ai Partidului Social Democrat, preia controlul Transilvaniei, profitând și de rapida dezintegrare a aparatului administrativ maghiar.
Între timp, fapte similare se petrec în Bucovina, unde la 27 octombrie se creeazăun Consiliu Național Român, sub conducerea lui Iancu Flondor, care formuleazădorința Bucovinei de unire cu România, proclamatăîn fapt, necondiționat și cu mare însuflețire la Cernăuți, la 28 noiembrie 1918. Guvernul lui Károlyi Mihály, format la 31 octombrie la Budapesta și în care ministrul naționalităților este democratul Jászi Oszkar, încearcă săintre în negocieri cu Consiliul Național Român Central. Negocierile sunt purtate la Arad, între 13-15 noiembrie, dar fărănici un rezultat. În același timp, guvernul maghiar semneazăla 13 noiembrie armistițiul de la Belgrad cu generalul Franchet d’Esperey, șeful armatei din Orient. Se fixeazăo linie de demarcație arbitrarăîntre Ungaria și Transilvania, care lăsa sub autoritatea Budapestei orașe ca Satu Mare, Oradea, Beiuș, Arad și regiuni istorice ca Banat (încredințat administrației sârbești), Crișana, Maramureș.
Faptul îi pune în gardăpe români. Consiliul Național decide săconvoace, la 18 noiembrie/1 decembrie, la Alba Iulia, o Adunare Naționalăa Românilor din Transilvania și Ungaria. Pentru aceastăAdunare urmau a fi aleși 600 de deputați pe bazăde vot universal și 628 reprezentanți ai organizațiilor și societăților culturale. Participăla alegeri toți românii din Transilvania, Banat, Crișana, Maramureș. Într-o atmosferăde mare entuziasm popular, timp de 12 zile, sunt aleși câte 5 reprezentanți de circumscripție (în cadrul stabilit în 1910). Revendică rile alegătorilor: unirea cu România, reformăagrară, vot universal. Cei 1228 de deputați s-au reunit în sala Cazinoului din Alba Iulia, în timp ce în oraș circa 100.000 de oameni (După mărturiile din epocă ) le așteptau hotărârile. Erau reprezentate toate categoriile sociale și ambele biserici. Participau și reprezentanți ai tuturor regiunilor istorice românești. La 18 noiembrie/1 decembrie 1918, deputații decid în unanimitate unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România, cu păstrarea unei autonomii locale, pe baze democratice, cu egalitatea naționalităților și a religiilor. La Alba Iulia, așa cum fusese înainte și la Cernăuți, la 28 noiembrie, a fost, de fapt, un plebiscit al tuturor românilor din Austro-Ungaria. Tot la Alba Iulia, cu prilejul Adunării, se constituie Marele Consiliu Național Român, format din 200 de membri aleși și 50 de membri cooptați. A doua zi, acest Consiliu numește un guvern provizoriu, numit Consiliul Dirigent al Transilvaniei, în frunte cu Iuliu Maniu. Consiliul trimite o delegație la București, condusăde episcopul de Caransebeș, Miron Cristea (viitorul patriarh al României), care, la 1/14 decembrie, înmâneazăregelui Ferdinand I declarația de la Alba Iulia. La 11/24 decembrie, regele Ferdinand promulgădecretul de sancționare a unirii (totodatăși a Bucovinei și Basarabiei). Protestele guvernului Károlyi la Budapesta sunt inutile.
Atentie!!!
Actul Unirii cu Basarabia
În numele poporului Basarabiei, Sfatul Îării declară: Republica Democratică Moldovenească (Basarabia) în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagrăși vechile granițe cu Austria, ruptăde Rusia acum o sutăși mai bine de ani, din trupul vechii Moldove. În puterea dreptului istoric și dreptului de neam, pe baza principiului ca noroadele singure să-și hotărască soarta lor de azi înainte și pentru totdeauna se unește cu mama ei România.
Trăiască unirea Basarabiei cu România de-a pururi și totdeauna! Președintele Sfatului Îării, Ion Inculeț; Vice-președinte, Pantelimon Halippa; Secretarul Sfatului Îării I. Buzdugan
Lege asupra unirii Transilvaniei cu România, București 11 decembrie 1918
LEGE asupra UNIREI TRANSILVANIEI, BANATULUI, CRIªANEI, SÃTMARULUI ªI MARAMUREªULUI CU VECHIUL REGAT AL ROMÂNIEI. (ART.UNIC.)
Se ratifică , investindu-se cu putere de lege, Decretul-Lege No. 3631 din 11 Decembrie 1918, publicat în Monitorul Oficial No.212 din 13 Decembrie 1918, privitor la unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei, Sătmarului și Maramureșului cu vechiul Regat al României, în cuprinderea următoare:
F E R D I N A N D I
PRIN GRAÎIA LUI DUMNEZEU ªI VOINÎA NAÎIONALÃ
REGE AL ROMÂNIEI
LA TOÎI DE FAÎÃ ªI VIITORI SÃNÃTATE.
Asupra raportului Președintelui Consiliului Nostru de Miniștri sub No. 2171 din 1918, – Luând act de hotărârea unanimăa Adunarei Naționale din Alba-Iulia,
AM DECRETAT ªI DECRETÃM:
ART.I) Îinuturile cuprinse în hotărârea Adunarei Naționale din Alba-Iulia Dela 18 Noiembrie 1918, sunt și rămân de-a pururea unite cu Regatul României.
ART.II) Președintele Consiliului Nostru de Miniștri, este însă rcinat cu aducerea la îndeplinire a Decretului-Lege de Față .
Dat în București la 11 Decembrie 1918.
F E R D I N A N D I
PREªEDINTELE
CONSILIULUI DE MINIªTRI
ªI MINISTRU DE EXTERNE, Ion I.C. Brătianu
Aceastălege s-a votat de Adunarea Deputaților în ședința dela 29 Decembrie anul 1919, în unanimitate prin aclamațiuni.
Aceastălege s-a votat de Senat în ședinta dela 29 Decembrie anul 1919, în unanimitate prin aclamațiuni.