Acasă Arhiva CAMPANIE VOCEA VALCII

CAMPANIE VOCEA VALCII

          ” ȘI EU CRED ÎN NEVINOVĂțIA PRIMARULUI MIRCIA GUTĂU”

 

Dragă domnule primar Mircea Gutău,

 

Suntem două studente la Institutul de Studii Economice din Cluj, însă ne-am născut și am crescut în acest minunat oraș. Este adevărat că nu avem decât vreo 20 și ceva de ani și nu ne pricepem noi prea tare la politică , dar de un lucru ne-am dat seama: tot ceea ce vi se întâmplă acum este o înscenare politică foarte bine regizată. Acest lucru este foarte clar și credem că toți râmnicenii și-au dat seama de acest lucru. Dumneavoastră, Mircea Gutău, primar al orașului Rm. Vâlcea sunteți un om invidiat de mulți politicieni vâlceni. însă , nu trebuie să vă dați bătut pentru că atât noi, cât și alte câteva mii de râmniceni suntem alături de dvs. Noi suntem în vacanță acum și, aflându-ne în Râmnic, am avut posibilitatea să urmărim emisiunile de la televiziunile locale și să asistăm la procesele care au fost aici la Tribunalul Vâlcea. Ne-am convins încă o dată de nevinovăția dvs., iar admirația noastră pentru dvs. a crescut. De asemenea, ne-am convins și de oameni ca Emilian Frâncu, Aurel Vlădoiu, Gigi Matei și alții de teapa lor. Sperăm din tot sufletul ca până plecă m la facultate să fiți eliberat și să vă întâmpinăm și noi la primărie. Vrem să vă îmbrățișăm și să vă spunem că vă susținem până în pânzele albe. Am vrea să vă ajutăm cumva, dar nu știm cum. În orice caz, trebuie să știți că râmicenii nu v-au uitat și vă așteaptă acasă, pentru că locul dvs. este printre noi, locuitorii municipiului Rm. Vâlcea.

                                                                             Cu dragoste și respect,

                                                                        Alexa Dumitru și Gabriela Iovan 

image_pdfVezi ca PDFimage_printPrintează articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.