Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Bacalaureatul de toamna se apropie

A doua șansă ” a doua sesiune de bacalaureat va începe pe 21-22 august cu proba orală la limba și literatura română

Absolvenții clasei a XII-a care nu au promovat examenul de bacalaureat în sesiunea iunie – iulie 2006 au și o a doua șansă. În perioada 21 august – 1 septembrie, cei peste 450 de tineri vâlceni care nu au obținut medii de trecere la bac în prima sesiune își pot da din nou examenul. Ei au posibilitatea de a susține întreg examenul sau numai probele la care nu au luat note peste cinci. Pentru a da numai parțial bacalaureatul, candidații trebuie să depună, la liceul pe care l-au absolvit, o cerere de recunoaștere a probelor pe care le-au trecut. „O parte din elevi susțin anumite probe pe care nu le-au promovat la prima sesiune, iar alții pentru a-și mări media și a ajunge la 6. se vor lua măsuri sporite pentru asigurarea corectitudinii examenului începând de la formularea subiectelor și până la supraveghere și evaluare” ne-a spus purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean Școlar Vâlcea, Paul Dumitrescu.  A doua sesiune de bacalaureat va începe pe 21-22 august cu proba orală la limba și literatura română, proba similară scrisă având loc pe 28 iulie. Pe 30 august se va da proba obligatorie a profilului. Matematica, unde vor susține din nou examenul destul de mulți elevi, se va da pe 31 august, în ziua rezervată probei obligatorii a profilului. Pe 1 septembrie, a doua sesiune de bacalaureat se încheie cu proba la alegere dintre disciplinele opuse ariei curriculare a specializării. Rezultatele se dau pe 4 septembrie, în aceeași zi putând fi depuse și contestațiile. O situație clară a absolvenților de liceu care primesc diplomă de bacalaureat anul acesta va putea fi făcută numai După 7 septembrie, când vor fi afișate rezultatele finale ale examenului.