” Caragiale, mereu actual/Politica vâlceană se joacă pe o scenăcu actori mediocri
” Zaharia Trahanache este președintele grupului politic guvernamental și „president a numeroase comitete și comiții”. Este tipul burghezului parvenit, dar ramolit fizic și intelectual. Personajul este ridicol prin contrastul între pretenția de a fi mare politician, capabil să-si asume multe răspunderi. Ca om politic este greoi, de aceea are nevoie de Tipătescu, care este un tip naiv, dar și viclean. Privind atent, Zaharia Trahanache se potrivește perfect caracterului liberalului Emilian Frâncu, atât de mult încât alte comentarii ar fi de prisos
Ion Luca Caragiale este cel mai bun exemplu pentru a demonstra firea vizionarăa unui artist de geniu a că rui operăiese din contingent prin surprinderea general-umanului, prin minuția observației atente la particularitate și mișcare. Creația dramatică a lui Caragiale a rezistat timpului, s-a actualizat, în primul rând, prin realismul comic ce vizeazărevelarea esențialului.
Societatea românească din anul de grație 2008 se pliazăperfect pe tiparul României anului 1884, când a avut loc prima reprezentație a comediei „O scrisoare pierdută”.
După ce a scris „O scrisoare pierdută”, lui Caragiale i s-a reproșat că ar fi ridiculizat, inutil, liberalii care erau la putere în acea perioadă . Detractorii săi au eludat faptul, dovedit de-abia astăzi, că artistul a conceput, printr-o viziune genială, un univers comic în care indivizi, descoperiți și preluați din realitatea imediată, compun prin personificare generică eșantionul unei umanități întregi. El a înțeles, ca nimeni altul, într-o accepție largăși deosebit de profundă, procesul „formelor fără fond” declanșat la noi în ultimele decenii ale secolului trecut și păstrat până astăzi. Autorul „Scrisorii pierdute” are meritul de a impune în literaturătipul „homo politicus”, construit pe un defect general-uman.
fără îndoială, personajele dintr-o „Scrisoare pierdută” aparținând lui Ion Luca Caragiale sunt mereu actuale. Personalitatea și manifestarea lor publică poate fi descoperităla mai toate personalitățile politice ale momentului, pentru că , așa cum ne demonstreazărealitatea, „Homo politicus”, politicianul corupt și demagog existăși astăzi. El a stat la dospit în anii comunismului, fiind înlocuit de omul multilateral dezvoltat, posesorul unui limbaj de lemn cu formule gata fabricate.
Show-urile televizate ne transformă în spectatorii unor piese de teatru interminabile, în care protagoniștii nu imităeroii lui Caragiale, ci sunt personaje ale unei opere dramatice numite „Campanie electorală” și vedem că nimic din ceea ce a ridiculizat Caragiale nu lipsește de pe micul ecran. Avem Cațavenci ce plâng la comandăîn fața unei țări întregi, Brânzovenești și Farfurizi preocupați de trădare, acționând încrâncenați cu ochii în patru sănu fie înșelați de tovarășii de partid. Nu lipsesc din fauna politică actualănici „mareanevangheliști” reîncarnați din AgamițăDandanache, cel „mai prost decât Farfuridi și mai canalie decât Cațavencu”.
Avem, însă , și cațavenci autohtoni, politicieni obtuzi și neciopliți care nu precupețesc niciun efort pentru izbândă: mint, fură, înșeală, se umilesc, plâng, râd, trădează.
VOCEA VÂLCII a încercat săidentifice politicienii vâlceni care se aseamănă, din punct de vedere comportamental, cu personajele create de Caragiale într-o „Scrisoare pierdută”. Spre surprinderea noastră, mulți dintre ei par copiile fidele ale demagogilor politicieni prezentați de dramaturg în opera sa. Mai exact, ca și ei, și politicienii de azi se chinuie săparăceea ce nu sunt, de fapt, în realitate.
Monceanu seamănăperfect cu Prispanda
GhițăPrispanda, întruchipeazăfuncționarul slugarnic care aproba tot ce îi spun stăpânii și face tot ce i se ordonă, fiind, însă , primul care încalcă legea. Afișeazădevotament Față de stăpânii săi cu celebrul tic verbal: „curat!”, dar este gata sătreacă oricând de partea celor care vor câștiga alegerile. Care este asemănarea între cei Monceanu și Pristanda? După cum bine știți, viceprimarul Râmnicului, Constantin Monceanu, este un tip versatil, care acționeazăîn funcție de interesul personal și, bineînțeles, face ce-i spun șefii de partid, fiind un tip lipsit idei. Ca și Prispanda, Moncy-Poncy, este viclean, și vrea, în permanență, să-și asigure simpatia persoanelor cu influențădin jurul său. La Prispanada (sau, în cazul nostru Constantin Monceanu), ticurile verbale, stâlcirea neologismelor trădeazăinculturăși platitudine intelectuală.
Trahanace alias Frâncu
Zaharia Trahanache este președintele grupului politic guvernamental și „president a numeroase comitete și comiții”. Este tipul burghezului parvenit, dar ramolit fizic și intelectual. Personajul este ridicol prin contrastul între pretenția de a fi mare politician, capabil să-și asume multe răspunderi. Ca om politic este greoi, de aceea are nevoie de Tipătescu, care este un tip naiv, dar și viclean. Privind atent, Zaharia Trahanache se potrivește perfect caracterului liberalului Emilian Frâncu, atât de mult încât alte comentarii ar fi de prisos. Și mai mult, similitudinea este cu atât mai puternică cu cât, și în cazul președintelui PNL Vâlcea a ieșit la ivealăo relație de prietenie, strânsă, nefirească , între acesta și acolitul său Ion Nicolae, un fel de Tipătescu autohton. Trahanache se victimizeazăpublic, se aratăindignat de imoralitatea din jur, dar nu vede corupția și imoralitatea din partidul pe care îl conduce. Vorbește în aforisme și are ticuri verbale – toate acestea dovedind limitare intelectuală. Adică , exact tipul politicianului Emilian Frâncu.
Toader copia fidelăa lui Cațavencu
În ceea ce-l privește pe Nae Cațavencu, tipul demagogului, al canaliei și al cameleonului politic, este tipul oportunistului politic care trece dintr-o grupare politică în alta în funcție de interesele personale și a pornit pe drumul parvenirii. Discursul pe care îl ține este un model de demagogie și vorbește pe un ton „lătrător” despre meritele sale. Dăcitate și expresii greșite și deviazăaiurea și prea mult de la subiect. În fapt, Cațavencu se asemuiește foarte tare cu Adrian Toader și pare sărespecte îndeaproape tipologia personajului amintit.
Tipătescu-i Nicolae
În rândurile de mai sus, aduceam în discuție asemănarea lui Ștefan Tipătescu cu liberalul Ion Nicolae. Așa cum se va vedea și din rândurile care urmează, ea este una semnificativă. Tipătescu, personaj prin care Caragiale a satirizat corupția din administrația burgheză, trateazăjudețul ca pe propria sa moșie. Este corupt, imoral este mereu acuzat că apeleazăla abuzul de putere, pentru a-și rezolva problemele de ordin personal. Asemenea lui Nicolae, Tipătescu este genul individului limitat intelectual, care nu este capabil săconvingăprin fapte, ci numai dând inutil de mult din gură.
Autorul „Scrisorii pierdute” a fructificat în mod genial apetența verbalăa românului, realizând cel mai suculent mijloc de obținere a comicului. Oamenii noștri politici nu mai au nevoie de un Caragiale, pentru ca existămicul ecran care redăcu fidelitate toate abjecțiile oportuniștilor, amuzându-ne uneori sau enervându-ne de cele mai multe ori.
Din categoriile implicate în viața politică nu trebuie eludatăcea a cetățenilor turmentați, constituitădin oameni de bunăcredințăcare încă se mai lasămanipulați. Cu luciditate și naivitate, aceștia se întreabăde vreo 200 de ani: Noi cu cine votăm?
Radu Dumitrescu