Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Ion Cîlea este președintele Consiliului Județean Vâlcea

” Numărătoare paralelăpentru președinția Consiliului Județean

” Biroul Electoral Județean a făcut ultima centralizare la ora 18.00 ” lupta a fost foarte strânsă, pedelistul Dorel Jurcan aflându-se foarte aproape de candidatul PSD ” liberalul Emilian Frâncu, cel care se bătea cu pumnii în piept că va fi șeful județului, se aflăpe poziția a treia

Luni, 2 iunie a.c., la Biroul Electoral Județean (BEJ) este mare agitație și încă se mai centralizau datele electorale din tot județul. până la ora 18.00, se număraserăvoturile din 215 de secții de votare, din cele 425 de secții cât au fost în tot județul Vâlcea, ceea ce reprezintăun procent de 53%. Din câte am aflat, până la ora 18.00, la BEJ au fost numărate voturile din nordul județului și din municipiu, urmând ca După această orăsăînceapănumărătoarea în sud și în vest, fiefuri eminamente pesediste.

Încă de azi-noapte, principalele partide politice au început numărătoarea paralelă. Deși evidența constituitănu are caracter oficial, putem da publicității faptul că pentru președinția Consiliului Județean câștigă tor este Ion Cîlea. Lupta a fost foarte strânsă, cei trei candidați de la PSD, PD-L și PNL fiind foarte aproape unul de celălalt. Oricum ar arăta rezultatele oficiale pe care le vom afla în cursul zilei de marți, 3 iunie, cel care a pierdut alegerile în județ le-a pierdut onorabil și probabil la o diferențăde sub 1.000 de voturi. Deși informația că Ion Cîlea este câștigă tor în lupta pentru președinția Consiliului Județean nu este oficială, ne bazăm pe numărătoarea paralelăefectuatăatât de PSD, cât și de PD-L, care-l dau drept învingător pe acesta și pe faptul că încă nu s-au numărat voturile din sudul și vestul județului.

Liberalul Emilian Frâncu, cel care se bătea cu pumnii în piept că va fi șeful județului, se aflăpe poziția a treia. Pentru el, locurile unu și doi de pe podiumul premianților sunt ocupate. Surse liberale ne-au informat că , anticipând înfrângerea rușinoasă, Frâncu s-a plimbat ore întregi prin parcul Zăvoi, repetând încontinuu că el este președintele Consiliului Județean și rugându-se la Dumnezeu să-l ajute. Din fericire pentru noi toți, am scă pat de o asemenea pedeapsă, pentru că , prin votul lor, vâlcenii l-au scos în decor pe politicianul dictator. Chiar dacă e pe podium și primește coronițăde sasafras, liberalul șef e un perdant. Vorba unui alegător șugubăț: „Emilică , nici nu știi cât de mic începi săfii”.

„Conform rezultatelor noastre, domnul Ion Cîlea a câștigat președinția Consiliului Județean, pe locul doi situându-se Dorel Jurcan, iar pe trei liberalul Emilian Frâncu. A fost o luptăpolitică grea, întrucât am avut de înfruntat doi adversari puternici, doi politicieni valoroși cu multănotorietate și care la rândul lor au „transpirat” serios pentru a accede la fotoliul de președinte al Consiliului Județean Vâlcea. În final am învins. Am avut o strategie și un program politic mai coerent, dar nu trebuie uitatăși munca extraordinarădepusăde militanții noștri, în special cei din organizația de tineret că rora doresc pe această cale săle mulțumesc pentru eforturile depuse pe toată perioada campaniei electorale. Sincer, nu măașteptam ca scorul săfie așa de strâns, dar am avut tot timpul certitudinea că vom câștiga. Ne-am mobilizat serios de la mic la mare pentru că a trebuit săsuplinim lipsa unor fonduri materiale și financiare. Dar, printr-o organizare riguroasă, prin pasiune și dăruire, am reușit. În final, toate aceste lucruri au avut drept consecințăcâștigarea de că tre domnul dr. ing. Ion Cîlea a funcției de președinte al Consiliului Județean Vâlcea. De altfel, cred că în această competiție domnul Ion Cîlea era singurul care putea câștiga în fața celor doi adversari politici puternici, cunoscându-i capacitatea de muncă , ambiția, și nu în ultimul rând, profesionalismul în tot ceea ce înseamnă coordonarea unei campanii de asemenea anvergură” – ne-a declarat directorul de campanie al PSD Vâlcea, Dumitru Persu.

Magda Tolea