Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Competiția-i constructivă, lupta-i distructivă

Politica românească se caracterizeazăprintr-o luptăContinuă pentru putere, o „coridăpolitică „, o permanentăcampanie electorală, și nu reușește săse transforme într-o competiție politică . Într-o competiție obiectivul este săprezinți o ofertămai bunădecât concurenții fără săte preocupe competitorii, pe când, într-o luptă, obiectivul este săelimini adversarii și săcucerești premiul, puterea în cazul politicii. Nici un partid din România nu s-a pregătit cu măsuri pentru guvernare, toate s-au pregătit doar săcucerească puterea, După concepția sa „ajungem la putere și pe urmăvedem noi ce vom face”. Programele electorale au fost și sunt promisiuni populiste, lozinci și în special etichete la adresa adversarilor. Conducă torii partidelor politice au mizat pe o singurăcarte a „analiștilor politici”, a „specialiștilor” în promovarea imaginii liderilor.
„Analiștii politici” analizeazăpolitica prin prisma câștigă rii puterii, nu prin prisma efectelor asupra cetățeanului, și sub masca analizelor politice fac marketing în favoarea liderilor. Apoi, toate partidele au adoptat strategia „liderului locomotivă” sau a „tandemului” care săaducă voturi din imaginea realizatăprin metode de marketing, ignorând complet activitatea internăși programele.

Reducerea activității partidelor politice la alegeri interne, și la campanii electorale pentru alegerile locale și generale, a făcut ca membrii acestora săaibăsentimentul desconsiderării, al utilizării lor pentru parvenirea liderilor, și a dus la un fenomen de depopulare și o degradare a calității membrilor, pentru că orice persoanăcare se respectănu acceptăun rol de figurant. Corespunzător, a crescut pasivitatea electorilor, sondajele remarcând pregnant opoziția Față de subiecții politici ce vor să-i seducă , pasivitatea. Sunt mai multe explicații pentru pasivitatea manifestată. În primul rând, oboseala și blazarea. Din 2005 încoace, au fost multe chestiuni solicitante: răpiri, anchete, dezvăluiri, deconspirări, suspendări, linșaje de presă , manipulări etc. Multe din ele nu au avut un rezultat concret. Asta a debusolat sau a ucis așteptările. Apoi, populația activăa plecat masiv în străinătate. De aceea vor fi probleme și la vot, participarea la urne fiind de maxim 40%.

Activismul civic nu a fost niciodată”punctul forte” al românilor. Mai degrabăse adună100.000 de persoane săvadăun brad electric, decât săse adune măcar 10.000 pentru drepturi încă lcate de guvernanți. Apoi, au apărut tot felul de distracții. Cui să-i stea capul la principii și la idealuri, mai ales la generația tânără? De 18 ani li s-a confirmat că nici un politician sau partid nu merităsăte „sacrifici”. De ce ar fi acum altfel? Apatia și noncombatul, începe sămarcheze individul cu drept de vot. În aceste condiții, devine evident că pentru mulți care nu sunt preocupați de viitorul țării, de viitorul lor și al copiilor lor, pentru un popor că ruia realitatea imediatăîi este suficientăîn măsura în care îi este mulțumitoare, cred deci, că pentru acest popor, manelele, otevizarea, spălarea creierelor sub supravegherea directăși atentăa lui Ion Cristoiu, searăde seară, cu cinism și rigoare, prin prezentarea albului în negru iar a negrului în alb, toate acestea și multe altele, reprezintăstandarde pentru o viațăliniștităși îmbucurătoare pentru mulți români. Adică sunt standardele mioritice, minim necesare, pentru leneveala românului semidoct, majoritar.

Conștient de sine și puturos din naștere, el nu dorește săse schimbe nici un milimetru dar considerăcă este imperios necesar ca toți ceilalți, care îi sunt diferiți, săse schimbe radical, în așa fel încât el săparăun bun exemplu de urmat. Cultura îl plictisește și îl înjosește, amintindu-i cât e de incult, sportul televizat îi place cel mai mult deoarece îl scutește pe el de efort și îl face săse simtă mai bărbat în fața familiei. Părând singurul din casăspecializat în descifrarea unui domeniu exclusivist, el obține astfel autoritate și poate urla că tre soție sau copil, atunci când mai cere încă o bere din frigider, asta între două -trei râgâieli și o înjurăturăzdravănă, de control. Profesional, el este pregătit la limită, însă asta nu îl oprește săpluseze cu obrăznicie și săse prezinte tuturor celor care încă nu l-au cunoscut și nu au apucat săregrete, drept omul de meserie-meseriaș, cel mai tare, cel mai bun, în consecințăfoarte scump. Cu ochii ageri, exersați în ani, el adulmecă imediat dacă e rost de ciubuc sau de furat ceva, de la locul de muncă .

Aici este dispus săîncerce dărnicia preventivăși săîmpartăcu cei care l-au văzut, că ci tot nu este de la el. Dar și asta cu oarecare zgârcenie. În restul orelor de program încearcă săse fofileze mimând preocuparea și hărnicia. Este mereu cu treabăatunci când ai nevoie de el și inutil atunci când e prezent. Politic – este de acord cu toți cei care îi permit să-și perpetueze acest stil de viață. La schimb, el este dispus sădea în mod tacit, dispensăla furat, politicienilor care îi sunt copie fidelăși chiar săse prefacă că îi crede sinceri și curați. Orice idealist, orice reformator, orice glas singular, indiferent cât de amplificat ar fi de că tre realitatea evidentă, va fi violent sancționat, va fi copios înjurat și va fi coborât în derizoriu, înainte de a declanșa cu adevărat o schimbare profundăși pe termen lung. În fond, îi pune în pericol stilul de viață. Este românul care nu ar pleca niciodatădin țară dar care pune în pericol viitorul țării. O schimbare majorăîn abordarea politicii românești de la o politică orientalăcentratăpe lideri care decid în numele celor pe care-i reprezintă, la o politică democratică bazatăpe democrație participativă, este absolut necesară , pentru că , de degringolada și lupta pentru putere profită”pescuitorii în ape tulburi”.

România se va relansa când își va rezolva problema politicului, când românii vor alege acele forțe politice care vor prezenta soluții argumentate nu persoane populare și populiste.

Romeo Popescu