Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Mii de vâlceni cad victime abuzurilor CEZ

Trădare și prostie. Așa poate fi caracterizat demersul guvernanților care au cedat distribuția energiei electrice unor companii străine. Acestea scot profit uriaș din efortul a generații întregi care au muncit din greu pentru crearea sistemului de producere și distribuire a energiei electrice în țara noastră. Pentru aceste companii contează doar profitul sălbatic, conducătorii lor au un tupeu de neimaginat, jignind oficialitățile țării, amenință, reclamă, încalcă legile scrise și nescrise ale României. Numărul abuzurilor crește constant și toți consumatorii casnici sunt victimele acestor indivizi, în condițiile în care statul nu pare a fi capabil de a lua măsurile necesare și de a sancționa drastic practicile comerciale aflate la limita legii.

CEZ nu  are în vedere că nu se poate face debranșare în baza facturilor de estimat, pentru că în cazul în care ai factură de estimat și debitorul este tot un debitor estimat. Deci, debranșarea, în sine, nu se poate face decât după regularizare și în baza acelei facturi. Așadar, eu, în calitate de client, trei luni de zile pot să nu plătesc cele trei facturi, pentru că sunt „de estimat”. Iar când îmi vine regularizarea pot să plătesc, ori CEZ pleacă cu debranșarea de la prima factură de estimat. Și nu are voie să facă așa ceva, debitorul fiind tot unul estimat. Deci, nu este legal. Debranșarea nu este legal să se facă decât pe factura certă, de consum cert, nu estimat. În mod normal,cei debranșați, ar putea să acționeze pe calea instanțelor judec[torești dar procedeul este greoi, de lungă durată, perioadă în care clientul rămâne fără energie electrică și necesită avocați plus alte cheltuieli. De aceea credem că este necesară o lege care să protejeze consumatorul și o sancțiune drastică împotriva celor care nu respectă această lege. Cea mai bună soluție ar fi retragerea licenței.

Cai verzi pe pereți și certificate de jecmănire

Certificatele verzi au declanșat un scandal imens. O găselniță care nu ar fi trebuit fi admisă sub nicio formă de guvernanți, a adus la disperare mii de consumatori care se holbează la adiționalele facturilor în care le sunt descrise valoarea acestor certificate legate de consumul fiecărui abonat de anul trecut. De fapt aceste companii își măresc baza de producție investind în producerea a ceea ce se numește energie verde (energie solară, eoliană etc.) dar doresc ca aceste investiții să fie amortizate rapid prin perceperea unor taxe suplimentare de la consumatorii lor. E la fel ca și cum ați avea o brutărie și mai vreți să vă faceți una modernă dar în loc să strângeți bani din profitul primei, pentru noua investiție, introduceți o”taxă verde pe pâine” și percepeți sume suplimentare în funcție de fiecare pâine cumpărată de clienții voștri în anii trecuți. Nu suntem niște apărători ai actualului Guvern, dar credem că măsura luată recent prin adoptarea Ordonanței de urgență privind amânarea acordării unui număr de certificate verzi până la 1 ianuarie 2018 pentru centralele eoliene, este binevenită. Numai că, de și au profituri uriașe din țara noastră, cei de la CEZ au sărit imediat, amenințând cu retragerea investițiilor, au atacat Guvernul și pe ministrul delegat care a inițiat ordonanța. CEZ este cel mai mare investitor din România în energia regenerabilă. A investit circa 1,1 miliarde de euro într-un parc de 600 MW la Fântânele și Cogealac. Supărarea CEZ este c〠regulile jocului s-au schimbat în mijlocul lui’. O altă nemulțumire este legată de faptul că are de recuperat 370 de milioane de lei din investițiile în distribuție, iar această sumă nu se regăsește și în tarifele de distribuție. Practic, Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a recunoscut această sumă, însă nu este redată în tarife. CEZ a solicitat ANRE recuperarea sumelor pe o perioada de 5 ani, ceea ce ar însemna o influență de 8% pe an în tarifele de distribuție. Președintele CEZ România, Jan Veskrna, s-a lansat imediat în acuzații dure la actualul Guvern, a criticat politica acestuia, a amenințat că acționariatul CEZ va cere în toamnă reducerea investițiilor în România, a declarat că România va pierde în viitor și nu se va afla printre țările care se vor dezvolta energetic.

Averi prin curentarea unor fraieri

În fapt, prin aplicarea ordonanței privind regenerabilele CEZ va înregistra venituri amânate de 250 milioane lei, anul acesta și 440 milioane lei, în fiecare din următorii ani până în 2018. Atenție la nuanță: am scris venituri nu profituri. Profitul CEZ în România este unul de fapt necalculabil exact pentru că suntem convin și că ministrul energiei Constantin Niță are dreptate când spune că sunt foarte multe profituri ascunse. Pentru neinițiați, explicăm că un colos de talia CEZ poate încheia contracte de consultanță și de fel de fel de servicii cu alte societăți mici în care, de fapt, este acționar indirect și, în acte, să diminueze profitul real al CEZ, cheltuind sume mari pe plata unor așa-zise servicii de consultanță sau de altă natură. CEZ a avut probleme mari și în Albania unde s-a ajuns la retragerea licenței de distribuire dar și în Bulgaria. CEZ amenință că se va extinde spre Polonia și că își va reduce investițiile din țara noastră. Pagubă-n ciuperci! Pentru mii de români ar fi bine ca CEZ să fie dată afară din țara noastră iar producerea și distribuirea energiei electrice să rămână în mâna statului. Chiar dacă directorii români pot să- și dea salarii mari, să facă fel de fel de afaceri pentru a- și rotunji veniturile, să angajeze zeci de pile în sistem, nu credem că pot fura și jecmăni populația mai mult decât acești satrapi ai curentului electric.

Ce uită cehul să spună public

Președintele CEZ uită să spună, public dar și acționarilor săi: ‘Băi, ne folosim de ceea ce au creat românii, de milioane de kilometri de cabluri întinse, transformatoare, stâlpi care susțin rețeaua de distribuție, de milioane de contoare electrice care nu le-am montat noi. Măi, noi luăm curentul cu un preț și îl dăm de zece ori mai scump, ne batem joc de o mare țară producătoare de energie electrică unde curentul a ajuns atât de scump încât pensionarii se spală pe întuneric. Încărcăm facturile, debranșăm sălbatic, condiționăm livrarea energiei electrice de plata altor facturi ale cetățenilor, ne batem joc de clienți, de legile bunului simț și de legile comerciale. Ne-am îmbogățit acționarii pe seama voastră, mituind niște proști trădători care ne-au dat găina asta cu ouă de aur!’.

Abureala consumului estimat

De fapt, ce a făcut până acum CEZ față de clienții săi? Păi, a schimbat niște metode bune de facturare și citire cu unele strict în favoarea sa, concediind și o grămadă de români care lucrau în sistem. Înainte, existau cititori de contoare. De față cu fiecare client lunar, aceștia citeau consumul. Omul șitia cât va plăti, primea ulterior factura emisă pe baza consumului real și avea 15 zile termen să o plătească. CEZ a schimbat citirea cu un sistem de auto-citire pentru a scăpa de salariații care citeau consumul. Acum trebuia să te duci la centrele lor să predai consumul. Măcar puteai plăti o factură la acele centre. Ulterior, au distrus și acest sistem. Au băgat consumul estimat  pentru a putea emite un teanc de facturi din care să nu înțelegi nimic și pentru a obține apoi încasări uriașe la recalculare. Au mai concediat salariați din acele centre unde plăteai și au putut vinde sau închiria spațiile respective. Acum trebuie să achiți facturile, la aglomerație, pe la sedii poștale sau bănci, unde nu ai cum să faci nici o obiecție legată de factură, consum, valoare etc.

Japcă pentru Televiziunea Română

Apoi, au condiționat plata abonamentului la radio și tv de continuarea furnizării energiei electrice, pentru a se pune bine cu guvernele. Dacă nu plătești, nu ți se iau banii nici pentru curent, deci, ți se taie curentul electric. Un abuz evident și o practică comercială interzisă în toată lumea civilizată. Presa și cetățenii au urlat degeaba. Guvernului de atunci (dar și de acum!) îi convenea să strângă miliarde cu japca pe care să le îngroape în Televiziunea Națională unde jaful și managementul prost erau și sunt la ele acasă. Nu s-au oprit aici. Au predat sistemul de branșare și debranșare unor societăți private (unde precis acționari sunt niște ‘băieți deștepți’). Aceste sereleuri vin imediat ce au fost anunțate de CEZ și te debranșează. Pentru această operațiune și pentru rebranșare trebuie să achiți 5 milioane de lei. Nu contează că de multe ori ești debranșat nevinovat. Nu ai cui te plânge, nu ai cui reclama. Ei au întotdeauna dreptate. La OPC, dacă de duci, te duci degeaba. Eventualele amenzi sunt contestate în instanță și câștigate în cele mai multe cazuri de o armată de juriști ai CEZ. Și, dacă chiar trebuie plătite, vor fi recuperate tot de pe seama consumatorului. Nemernicii ăștia nu respectă termenul de  15 zile de la facturare până la plata facturii. Pe factură este trecută o dată dar factura ajunge la consumator târziu, de cele mai multe ori cu maximum 3 zile până la expirarea celor 15 zile. Nu contează! Dacă nu faci rost de bani repede și plătești, vei fi debranșat. De multe ori, ești debranșat și dacă plătești. Sâmbetele și duminicile sunt calculate numai în favoarea lor, niciodată a clientului. Dacă data limită era duminică și nu ai plătit vineri atunci luni când te vei întoarce cu chitanța de la bancă s-ar putea să-i găsești deja pe băieții deștepți cu siguranța de la panoul tău în mână.

Debranșările ilegale ale CEZ trebuie stopate

Ce poate să facă statul? Păi, în primul rând, ar trebui să le atragă atenția, eventual printr-o ordonanță sau lege, celor de la CEZ că sunt obligați să ofere clientului 15 zile de la data primirii facturii până la plată. Și nici apoi nu pot trece la debranșare decât dacă este vorba despre o facturare exactă și nu una estimată. Atâta timp cât consumul este estimat, în mod logic, neplata poate fi considerată neplată doar după recalculare.

¢ Romeo POPESCU