În numărul trecut v-am prezentat succint activitatea preotului Ioan Comăneci, originar din comuna Racoviţa, Vâlcea, mâna dreaptă a miliardarului Frank Timiş, părintele afacerii Roşia Montana – depozitul de aur al Europei, milionarul româno-australian care trăieşte la Londra şi omul al cărui nume a fost menţionat în ultimii ani în cele mai controversate circumstanţe. Aşadar, un preot mirean construieşte mânăstiri pentru întărirea dinastiei călugărilor, elita Bisericii ortodoxe, el fiind poreclit „exorcistul de la Poşaga”, un personaj extrem de controversat.
Cine este acest preot?
Despre preotul Comăneci nu se prea ştiu multe lucruri din biografia sa, singura informaţie „la vedere” apărând în cartea scrisă de el, intitulată „Din bucuriile vieţii” unde se aminteşte că a lucrat ca preot în parohia Poşaga de jos, judeţul Alba. Acum, el este motorul principal al construirii celor 5 mânăstiri în zona de nord a judeţului nostru, cheltuind milioane de euro, bani puşi la dispoziţie de sponsorii Frank Timiş şi Rareş Țirca. Devine evident că obţinerea mai multor informaţii despre el asigură transparenţa lucrărilor preoţeşti pe care le face şi, poate, îl şi ajutăm să-şi estompeze petele negre din biografia plină de mister, de controverse, acuzaţii dar şi de multă credinţă, care înconjoară fenomenul declanşat de exorcistul de la Poşaga. Majoritatea măicuţelor de care este înconjurat sunt absolvente ale Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj. Maica stareţă Ana a terminat Filosofia, maica Ioana – Psihologia, maica Maria – Fizica. Multe au studiat Asistenţa Socială şi, firesc, Teologia. Una dintre călugăriţe, absolventă de Litere, e în India şi îşi face doctoratul în sanscrită. Încercând să aflăm cât mai multe despre preotul Comăneci, colegii de la săptămânalul Clujeanul ne-au pus la dispoziţie următoarele informaţii:
Subiect de studiu sociologic
Până nu demult, mica localitate Poşaga din judeţul Alba era scena unor fenomene care atrăgeau, ca un magnet, sute de oameni, credincioşi sau mai puţin credincioşi, cu şcoală sau fără. După o singură vizită, gândul îţi rămânea multă vreme acolo, la întâmplările care se petrecuseră în timpul slujbei de exorcizare oficiate de preotul Ioan Comăneci. Personaj controversat, preotul a reuşit să dea viaţă unui adevărat fenomen, care, în aceste zile, a ajuns într-un moment de răscruce.
Începuturile
Preotul Ioan Comăneci a ajuns în satul Poşaga în 1992 şi, imediat după instalarea în mica parohie, a început să impună „un nou regim devoţional”. Astfel, el le-a sugerat enoriaşilor că nu se va achita de obligaţiile de preot în cazul celor care nu frecventează regulat biserica şi nu îndeplinesc canoanele. Liturghiile duminicale şi cele de la marile sărbători le ţinea în manieră monahală, astfel încât acestea se prelungeau, uneori, până târziu în noapte. Acest lucru s-a petrecut însă mai puţin printre săteni, cât în rândurile unor inşi ce aparţin unei categorii noi, apărute după 1989, pentru care pelerinajul ocazional sau neîntrerupt reprezintă un stil de viaţă.
Ingredientele miracolului
Nu doar predispoziţia preotului spre tradiţia canonică a dus la apariţia unui fenomen, ci şi existenţa în apropiere a unui schit de călugări, întemeiat la începutul secolului, lângă un izvor considerat tămăduitor. Primii adepţi ai preotului Ioan au fost, de altfel, câţiva călugări şi asceţi aflaţi la schit. Unul dintre ei s-a declarat vindecat cu ajutorul preotului şi a rămas alături de el să-l ajute în „problemele practice de desfăşurare a serviciului divin”. Povestea acelei vindecări avea să fie primul „motor” care a contribuit la naşterea fenomenului. Cu excepţia acelui om, un singur bărbat, copil orfan, a fost acceptat în preajma preotului Ioan, care a sprijinit, în schimb, un număr mare de femei să se stabilească, temporar, la Poşaga. Iniţial, ele fuseseră pelerine, dar, animate de spiritul locului şi de harismă.
Legenda
O mare importanţă în formarea mitului exorcistului de la Poşaga a avut-o şi ritualul special la care se supuneau toţi pelerinii. Astfel, „exorcizarea” însemna aici mult mai mult decât slujba propriu-zisă, care se oficiază şi în alte mănăstiri sau biserici. „Desfăşurarea evenimentelor începe la casa parohială, unde vizitatorii sosiţi încă din zori aşteaptă să le vină rândul pentru a comunica direct cu preotul. Acesta este momentul în care se împărtăşeau poveştile legate de miracolele săvârşite de preot, astfel încât, până îi venea rândul la «spovedanie», fiecare credincios avea o imagine hiperbolică a părintelui. Un rol important îl aveau, în această fază, femeile stabilite în comunitate, denumite generic «rezidente», pentru că ele le povesteau pelerinilor despre minunile săvârşite de preot, pregătindu-i, totodată, pentru slujba de dezlegare”.
Rolul rezidentelor
O parte a „rezidentelor” intrau în biserică, înainte de începerea propriu-zisă a slujbei, pentru a se ruga. De altfel, ele erau considerate „posedate” şi tot ele se manifestau cel mai zgomotos, în timpul dezlegării. Slujba, care se ţinea doar în zilele de vineri şi sâmbătă, sau în preajma sărbătorilor religioase, începea în jurul orei 21. În predica sa, preotul se referea la păcate comune, atribuindu-le vina pentru toate necazurile care-i aduceau pe credincioşi în biserică, în căutarea izbăvirii… Spre final, cuvintele sale tunau peste capetele aplecate ale credincioşilor, iar atmosfera devenea tot mai încărcată emoţional. În acest moment, de trecere către slujba de dezlegare, situaţia comportamentală previzibilă într-o biserică iese din sfera normalităţii; firescul situaţiei se surpă brusc, prin sugestia (ce vine în întâmpinarea celor de faţă, care o aşteaptă) a prezenţei concrete a maleficului. „Manifestările diavolului”, trăite „pe viu” în timpul slujbelor preotului Ioan, surpau, în inimile credincioşilor, ultimele urme de îndoială cu privire la puterea sa. Astfel că, la următoarea slujbă, biserica era şi mai plină.
Incendiul ciudat
O întâmplare neprevăzută a spart, însă, cursul evenimentelor. În noaptea de 27 noiembrie 1999, biserica ortodoxă de la Poşaga a ars până în temelii. Semnificaţiile ce s-au dat evenimentului au fost dintre cele mai diverse: Răzbunarea demonilor, actul vreunui dezechilibrat, vendeta tardivă a greco-catolicilor. În acest moment, preotul Ioan şi-a dat seama că nu mai poate rămâne la Poşaga. Cu banii adunaţi de-a lungul timpului de la credincioşi, a reconstruit biserica, dar s-a hotărât să-şi mute reşedinţa, având în vedere că, după incendiu, prăpastia dintre el şi enoriaşi (pentru care era, de fapt, preot) devenise de netrecut. Aşa a ajuns să ridice din temelii două mănăstiri la Rimetea, nu foarte departe, tot în judeţul Alba, ajutat doar de femeile care-i rămăseseră alături la Poşaga. Construirea lăcaşurilor ţine şi ea, de un miracol, pentru că „zidari” au fost chiar „rezidentele”, ridicate iniţial la rangul de „surori” şi, apoi, recunoscute oficial drept măicuţe de către ierarhii Bisericii Ortodoxe. La terminarea primei mănăstiri de la Rimetea, preotul Ioan, care era încă paroh la Poşaga, a primit brâul roşu, prin care se conferă titlul de iconom. La finalizarea celei de-a doua construcţii, a primit tot un brâu roşu. Gest prin care ierarhii i-au transmis, oficial, că apreciază ceea ce a realizat, dar că nu este suficient pentru o ridicare „în grad”.
Scandalul sexual
Şi, ca şi cum nu era destul, la începutul anului 2003, una dintre femeile „rezidente”, care trăise o perioadă la mănăstirea Rimetea l-a acuzat pe preotul Ioan de abuz sexual asupra ei şi a fiicei sale. Cazul a fost dezvoltat pe larg în presă, iar preotul s-a retras din motive medicale. În cele din urmă, scandalul s-a liniştit, fiica acuzatoarei declarând că nimic din ceea ce spune mama sa nu este adevărat. Nici ancheta internă declanşată de superiorii preotului nu a scos ceva suspect la iveală. Ca dovadă, Episcopul de Alba Iulia, PSS Andrei, l-a dus la Rimetea, în urmă cu două săptămâni, pe Mitropolitul Germaniei, aflat în vizită în România. Dar părintele Ioan nu s-a întors la Rimetea nici în zi de azi, fiind în continuare la tratament.