Acasă Fapt Divers Patru traficanţi de droguri prinşi într-o benzinărie din Cartierul Nord

Patru traficanţi de droguri prinşi într-o benzinărie din Cartierul Nord

Printre aceştia se afla şi un minor. Toţi patru au fost arestaţi preventiv. Dacă Constantin- Alexandru Niţăscu, Constantin-Adrian Dîrlă şi Tiberiu-Ştefan Dirinea vor sta câte 29 de zile după gratii, minorul Alexandru – Ştefan C. va petrece 19 zile în închisoare pentru trafic de droguri. Ei au fost prinşi de poliţişti şi procurori DIICOT ce se aflau sub acoperire.

Ziua, în amiaza mare, patru tineri din Rm. Vâlcea vindeau droguri într-o benzinărie din Cartierul Nord. Totul s-a întâmplat vineri, 18 octombrie a.c., însă ei erau filaţi de câteva săptămâni de poliţiştii şi procurorii din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Vâlcea, cei care au şi organizat flagrantul. Unul dintre poliţiştii, aflat sub acoperire s-a „deghizat” în consumator de droguri şi a încercat să cumpere substanţe interzise de la cei patru tineri. Aşa au picat traficanţii de droguri în „plasa” oamenilor legii, fiind arestaţi pe loc în faţa unui public numeros. Cei patru tineri au fost conduşi la sediul DIICOT Vâlcea pentru audieri, ei fiind reţinuţi pentru 24 de ore. Ulterior, sâmbătă, 19 octombrie, Constantin- Alexandru Niţăscu, Constantin-Adrian Dîrlă, Tiberiu-Ştefan Dirinea şi minorul Alexandru – Ştefan C. au fost propuşi pentru arestare preventivă instanţei de judecată a Tribunalului Vâlcea. Dacă primii trei au fost trimişi după gratii pentru 29 de zile, minorul va petrece 19 zile în închisoare pentru trafic de droguri. „Admite propunerea formulată de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Biroul Teritorial Vâlcea. În temeiul art. 149/1 rap. la art. 148 lit. f Cod procedură penală; Dispune arestarea preventivă a inculpaţilor : – Niţăscu Constantin – Alexandru, Dîrlă Constantin-Adrian şi Dirinea Tiberiu-Ştefan, aflaţi în stare de reţinere în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul IPJ Vâlcea, pe o perioadă de 29 de zile, începând cu 19.10.2013 până la data de 16.11.2013, inclusiv; În temeiul art. 160/e Cod pr. penală, art.160/h alin.3 Cod pr. penală, 149/1 rap. la art. 148 lit. f Cod procedură penală; Dispune arestarea preventivă a inculpatului: – Ciutacu Alexandru-Ştefan,aflat în stare de reţinere în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul IPJ Vâlcea pe o perioadă de 19 de zile, începând cu 19.10.2013 până la data de 06.11.2013, inclusiv. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de recurs în termen de 24 de ore de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 octombrie 2013 la sediul Tribunalului Vâlcea, în prezenţa inculpaţilor. Document: Încheiere – măsuri preventive (faza de UP) 62/2013 19.10.2013″ – se arată în hotărârea magistraţilor Tribunalului Vâlcea.

image_pdfVezi ca PDFimage_printPrintează articolul
Articolul precedentDinastia călugărilor (II)
Articolul următorNUNTA REGALĂ DE LA COSTEŞTI DE ARGEŞ S-A MUTAT LA VÂLCEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.