Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Medicul-erou Radu Zamfir, mărturii din infern la 15.30

Medicul Radu Zamfir va face primele declaraţii după accidentul aviatic din munţii Apuseni la orele 15.30.

Unul dintre cei cinci supravieţuitori ai teribilului accident din Munţii Apuseni este dr. Radu Zamfir. Acesta conducea echipa medicală din avionul implicat în incident la graniţa judeţelor Alba şi Cluj şi care se îndrepta spre Oradea, pentru a preleva organele unei femei aflate în moarte cerebrală.

Dr. Radu Zamfir are 39 de ani şi a absolvit Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Bucureşti în 1998, cu media generală de promovare a anilor de studii 9,63 şi media la examenul de licenţă 10. Este expert în chirurgie hepatică la Spitalul Fundeni şi coordonează una dintre cele două echipe din ţară, specializate în prelevarea ficatului de la donator. El a participat la zeci, poate chiar sute de transplanturi alături de prof. dr. Irinel Popescu, şeful Centrului de Chirurgie Generală şi Transplant Hepatic Fundeni.

Dr. Zamfir a fost cel care le-a acordat prim-ajutor victimelor din avionul prăbuşit în Munţii Apuseni. Prima persoană care a ajuns la locul accidentului, a povestit că l-a găsit pe dr. Radu Zamfir făcându-i respiraţie gură la gură tinerei studente care ulterior a murit.