Continuăm seria interviurilor cu unul dintre cei mai carismatici directori din Vâlcea. Poate chiar cel mai. E vorba de Cristi Jianu, şefu’ cel mare de la Apavil. Nu-l rataţi, e spumos. Veţi afla cum se apără în faţa presiunilor politice, cine l-a sfătuit să nu intre în politică sau de ce vrea să-şi petreacă sfârşitul lumii la un deranjament la „Popa Şapcă”.
„Haiducii au dispărut, acum sunt doar ciocoii”
Reporter: Domnule director, aveţi nume de haiduc, aţi căutat prin arborele genealogic, oare sunteţi rudă cu Iancu Jianu?
Cristi Jianu: Nu, dar cine ştie. Eu sunt de la Foleşti-Tomşani, din zona Horezu. Ştiu doar că străbunicul meu e venit de pe la 1920, ceva de genul. Nu mai ştim ce a fost înainte de el.
Rep.: Dar din ce vedeţi zi de zi, mai sunt haiduci în Vâlcea? Sau sunt mai mulţi ciocoi?
C.J.: Sunt mai mulţi ciocoii, de fapt, haiduci nici nu mai sunt. Cine mai ia de la bogaţi să dea la săraci? Suntem ca pe vremea fanarioţilor. Atunci poate mai plângea o babă şi o iertai, acum nici măcar atât.
Rep.: Dar într-o firmă aşa mare, cine ar trebui să fie haiduc şi cine ciocoi?
C.J.: Ar trebui să fie haiduci şi directorul şi liderul de sindicat, aşa ar merge treaba mai bine.
Rep.: Dar se mai face sindicalism sau şi liderii de sindicat sunt acum numai pentru ei?
C.J.: Îţi dau exemplul de la noi, avem două sindicate, nu unul. Hai să îţi spun ceva, pe vremea comuniştilor era centralizare în toate domeniile, apoi cică totul s-a descentralizat. Eu spun aşa, singurul domeniu unde trebuia păstrată era tocmai sindicalismul. Păi e Frăţia şi peste stradă Alfa, de exemplu. Tu poţi să mori de foame că unul de la celălalt sindicat nu iese în stradă pentru tine.
Rep.: Domnu’, eu am fost la o întâlnire cu un lider de sindicat important şi mi se părea că am în faţă un politician…
C.J.: De vorbit vorbesc frumos toţi, atât pot să spun. Am fost şi eu lider de sindicat, eu am făcut sindicatul aici, dar, ca în Peneş Curcanul, am plecat mulţi, am ajuns puţini. S-a înfoiat puţin Braşoveanu în ei (n.r. – fostul director) şi abia am rămas câţiva să facem sindicatul. După prima zi, vreo zece s-au retras deja.
Rep.: V-am auzit că spuneaţi că era mai bine inginer-şef decât director. Păi de ce…
C.J.: E simplu, aveam treabă doar cu meseria şi atât…
„Mircia Gutău mi-a spus să stau dracu’ în banca mea, să nu intru în politică „
Rep.: Dar cât de dificil este să te strecori ca director fără să intri într-un partid?
C.J.: Îţi spun sincer, presiune să intru într-un partid nu am avut. Dacă aveam, îţi spuneam acum. Ba chiar îmi trecuse mie prin cap să intru de bunăvoie, dar mi-a spus cineva să stau dracu’ în banca mea. Este vorba de acea persoană căreia îi spusesem ce vreau.
Rep.: E secret partidul, e secretă persoana?
C.J.: E, nu e secret! E vorba de PDL, iar persoana e Mircia Gutău.
Rep.: Dar ia spuneţi, dacă vine liderul nu ştiu cărui partid şi vă zice să-l daţi afară pe X sau pe Y, cum reacţionaţi?
C.J.: Nu pleacă decât dacă merită să plece. S-a întâmplat ce zici tu, au fost presiuni de la toate partidele ca să fiu corect. Dacă nu a făcut nimic, nu pleacă, vă garantez.
Rep.: Şi invers, vine şi vă zice să angajaţi pe unul, pe altul…
C.J.: Domne, dacă el corespunde… Dar îţi mai zic ceva, sunt oameni care nu se adaptează aici şi pleacă singuri apoi.
Rep.: Dar cât câştigă directorul de la Apavil, bani frumoşi, nu?
C.J.: Eu vă garantez că directorul de la Vâlcea are cel mai mic salariu dintre directorii din România. Dacă vine unul şi are cu 5 bani mai puţin ca mine muncesc 5 ani pe degeaba.
Când va curge apă minerală la robinet!?
Rep.: Eu stau la etajul patru, aia e. De ce vara apa mea rece nu e rece?
C.J.: Pentru că ţeava de apă caldă şi ţeava de apă rece sunt pe o nişă care e închisă. Suntem tributari unui sistem care a fost creat pe vremea lui Ceauşescu, când apa nu avea preţ, se plătea acolo ceva să plătească. Acum a venit Uniunea Europeană care are un principiu: „apa plăteşte apa”.
Rep.: Cât timp va trece până când apa în România va ajunge un lux? Sau e deja un lux?
C.J.: Nu e, nici nu va ajunge. Am mai auzit şi eu poveşti cum că într-o cadă face toată familie baie, de la cel mai mic la cel mai mare. E garantat adevărat, dar pe vremea lui Ceauşescu noi ne băteam joc de apă! Atunci mai răceai şi pepenele în chiuvetă, dar acum nu îţi mai permiţi, normal.
Rep.: S-a întâmplat să nu plătiţi apa acasă?
C.J.: Nuuu, casiera vine prima dată la mine. Dacă nu plătesc, îmi taie apa! Dar hai să-ţi zic una tare. Unde stau eu, toţi moştenim de la părinţi, de la bunici. Şi mai sunt doar eu, o mătuşă şi o bunică, dar fiecare cu tarlaua lui. Partea de jos este cu chiriaşi, le-am tăiat apa de trei ori, şi ei figurează pe numele de Jianu…
Rep.: Îmi daţi o veste bună, peste 30 de ani să zicem o să curgă apă minerală la chiuvetă?
C.J.: Nu-ţi dau vestea. Stai să ajungă la nemţi prima dată şi apoi la noi. La noi poate peste 100 de ani. Acum pe bune, apa minerală e bogată în săruri şi intervine problema cu Calgonul de la maşina de spălat.
Rep.: Dar acasă ce apă beţi?
C.J.: Apă de la robinet, ştie multă lume, nu mint.
Rep.: Dar cum e să fiţi stăpânul apei din Vâlcea, aaaa?
C.J.: Neee, stăpânul e Administraţia Bazinală a Apelor. Poate eu sunt un duce, un conte ceva, în chestia asta cu apele.
„Am făcut lucruri de care îmi e scârbă”
Rep.: Cam ce fel de animal i se poate asocia lui Cristi Jianu?
C.J.: Nu ştiu, dar ştiu că de când sunt director care a făcut lucruri de care îmi e scârbă. Dacă îmi zicea cineva acum 10 ani că o să le fac, ştergeam pe jos cu el…
Rep.: Compromisuri multe?
C.J.: Da, da, da! Dar pentru binele societăţii mai faci şi d’astea.
Rep.: Cum e să aveţi un angajat pe care să-l cheme Lupu? Vă e frică atunci când intră pe uşă? Adică, vine Lupu!
C.J.: Nu îmi e frică, noi am mai avut o şefă de secţie cu numele de Lupu, soacra Alinei Lupu. Deci, m-am obişnuit.
Rep.: Dar după ce o să nu o să mai fiţi director, reveniţi la ideea cu politica?
C.J.: Nu, mi-a trecut! Politica nu are ţevi, nu are pompe.
Rep.: Hai şi ultima, dacă mâine o să fie sfârşitul lumii şi ştiţi că o să fie, cum vă petreceţi ultima zi?
C.J.: Fac două lucruri, stau cât mai mult cu familie şi mă duc la un deranjament, cu colegii mei, la Popa Şapcă, acolo am început eu…