Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Avocatul Poporului va relua programul de audiențe la sediul Bibliotecii Județene ,,Antim Ivireanul’’ din Municipiul Râmnicu Vâlcea

Aducem la cunoștința cetățenilor interesați faptul că, Biroul Teritorial Pitești al Avocatului Poporului, va relua, programul de audiențe pentru anul 2023, la sediul Bibliotecii Județene ,,Antim Ivireanul din Municipiul Râmnicu Vâlcea, str.Carol I, nr.26, județul Vâlcea, în intervalul orar, 10.00-15.00, după următorul calendar: 22 februarie 2023, 26 aprilie 2023, 17 mai 2023, 14 iunie 2023 și 19 iulie 2023.

Informații și înscrieri se pot obține de la sediul Centrului de Informare, situat la parterul Bibliotecii Județene ,,Antim Ivireanul din Municipiul Râmnicu Vâlcea, telefon:0350/424540, sau la telefonul Biroului Teritorial Pitești al Avocatului Poporului:0248/211101 și prin e-mail: avparges@avp.ro.

Recomandăm cetățenilor care vin în audiență să se prezinte cu petiții în care să prezinte problemele pe care le întâmpină la autoritățile publice precum și copii ale documentelor doveditoare.

Petițiile adresate instituției Avocatul Poporului trebuie să se facă în scris și să indice numele și domiciliul persoanei fizice lezate în drepturile și libertățile acesteia, drepturile și libertățile încălcate, precum și autoritatea administrativă ori funcționarul public în cauză.

Petiționarul trebuie să dovedească întârzierea sau refuzul administrației publice de a soluționa legal petiția. Nu pot fi luate în considerare petițiile anonime, iar petițiile îndreptate împotriva încălcării drepturilor și libertăților persoanelor fizice prin acte sau fapte ale autorității administrației publice, se adresează instituției Avocatul Poporului nu mai târziu de un an de la data la care aceste încălcări s-au produs ori de la data la care persoana în cauză a luat cunoștință de ele. Petițiile adresate instituției Avocatul Poporului sunt scutite de taxa de timbru.

Totodată, informăm cu privire la faptul că, instituția Avocatul Poporului, în calitate de autoritate publică autonomă și independentă față de orice altă autoritate publică, în condițiile legii, la nivelul anului 2022, prin Biroul Teritorial Pitești al Avocatului Poporului, a desfășurat o activitate care s-a concretizat într-un număr de 272 de audiențe acordate cetățenilor din județele Argeș și Vâlcea, aflate în aria de competență teritorială, au fost înregistrate un număr de 131 de petiții referitoare la încălcarea unor drepturi și libertăți cetățenești și au fost primite un număr de 233 de apeluri telefonice prin serviciul dispecerat,

De asemenea, au fost desfășurate un număr de 41 de activități de mediatizare/colaborare cu alte autorități, iar Biroul Teritorial Pitești al Avocatului Poporului s-a sesizat din oficiu în 57 de cazuri, fiind totodată formulate unor autorități publice, 5 recomandări, toate însușite.

Cetățenii din cele două județe, Argeș și Vâlcea, prin petițiile formulate au sesizat aspecte care au vizat pretinse încălcări ale dreptului de proprietate privată, dreptului la viață și la integritate fizică și psihică, a dreptului la protecția persoanelor cu handicap, a dreptului protecției copiilor și tinerilor, a dreptului la muncă și protecția socială a muncii și a dreptului persoanei vătămate de o autoritate publică.

În ceea ce privește colaborarea cu autoritățile locale din județele Argeș și Vâlcea, aceasta a fost bună, în sensul că acestea au răspuns în termenul legal la demersurile întreprinse de către Biroul Teritorial Pitești al Avocatului Poporului, iar pentru un număr semnificativ, soluționările au fost favorabile.