Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

VIDEO cu taximetristul beat care a făcut accident pe strada Mihai Viteazu în RÂMNICU VÂLCEA

VOCEA VÂLCII vă prezintă ÎN EXCLUSIVITATE imagini de la accidentul rutier de pe strada Mihai Viteazul, în care un taximetrist, care avea o alcoolemie de 2,00 g/l alcool pur în sânge, a ratat virajul la stânga şi a intrat în coliziune cu un alt autoturism, care circula regulamentar. Imaginile video au fost realizate cu ajutorul camerelor de luat vederi, care fac parte din sistemul video integrat administrat de Poliția Locală din Râmnicu Vâlcea.

La data de 17 septembrie a.c., în jurul orei 06.39, S. Vasilică, de 29 de ani, din mun. Rm. Vâlcea, a condus un autoturism Logan pe strada Matei Basarab, iar la efectuarea unui viraj la stânga pe strada Mihai Viteazu, a rulat pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu un autovehicul Ford, condus de M. Dragoş, rezultând avarierea celor două autoturisme.

Celor doi conducători auto li s-a solicitat să fie testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în cazul conducătorului auto M. Dragoş, iar celălalt conducător auto a refuzat să fie testat cu aparatul etilotest, fiindu-i recoltată o probă de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, însă a refuzat recoltarea celei de-a doua probe de sânge.

Potrivit Buletinului de Analiză Toxicologică, a rezultat că S. Vasilică avea la data de 17 septembrie a.c. o alcoolemie de 2,00 g/l alcool pur în sânge. Cercetările continuă pentru comiterea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenţa alcoolului.