Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Totul pentru victorie!

Oltchim și ETO Gyor joacă duminică, ora 18.00, în sala Traian prima manșă a semifinalei

Oltchim Râmnicu Vâlcea, singura echipă din România, de la toate sporturile, care reușește să ajungă în fiecare sezon în fazele superioare ale Ligii Campionilor, vrea să joace a doua finală în trei ani. Pentru a- și atinge țelul, care este și obiectivul impus pentru acest sezon competițional, elevele lui Radu Voina, Relu Roșca și Steluța Luca trebuie să treacă de campioana Ungariei, într-o dublă manșă, de fapt o reeditare a penultimului act de acum doi ani. În 2010 vâlcencele au reu șit calificarea, după o primă manșă terminată la egalitate în Ungaria și un succes la patru goluri la Râmnicu Vâlcea. Din formația care reușea calificarea Radu Voina nu le mai are în lot pe multe handbaliste: Roxana Han, Reghyna Shymkute, Paula Ungureanu, Narcisa Lecușanu, Steluța Luca, Valeria Beșe, Ionela Gâlcă și Anastasia Pidpalova și nu va putea conta nici pe serviciile Cristinei Neagu, aflată încă în perioada de recuperare după o accidentare mai veche. La Györ nu mai sunt Brădeanu, Spiridon, Mravikova. Transferurile făcute însă de cele două echipe cântăresc clar în favoarea campioanei Ungariei. De această dată chimistele au dezavantajul de a juca manșa decisivă în deplasare, la Vezsprem, în fața unui public incendiar care va veni în număr mare. Până atunci, turul se joacă sub privirile a peste 3500 de vâlceni, în sala Traian, duminică de la ora 18.00. Pentru această fază a competiției Federația Europeană de Handbal a decis să trimită doi observatori, un suedez, Björn Ericsson, și un ucrainean, Viktor Konoplyastyy.

Interes enorm

Așa cum era de așteptat, interesul vâlcenilor, și nu numai, pentru partida de duminică este unul imens. Oficialii chimiști au o cerere de bilete care depășește cu mult capacitatea polivalentei vâlcene. Peste 8000 de oameni vor să vină să vadă pe viu partida dar mai puțin de jumătate dintre ei vor avea ocazia. Ceilalți vor fi cu sufletul alături de Huțupan și compania și vor vedea partida la tv. Biletele care se puteau rezerva online, pe site-ul oficial al clubului s-au epuizat în doar câteva ore. „Clubul este nevoit să respingă din acest moment eventualele solicitări”, se anunță pe www.cs-oltchim.com. Celelalte bilete se vor pune în vânzare începând cu ziua de vineri, de la ora 9.00, o persoană putând să achiziționeze maximum 5 tichete. Ca de obicei la un meci cu o astfel de importanță, vâlcenii vor forma cozi în fața caselor de bilete încă din noaptea zilei de joi. Prețul biletelor diferă în funcție de poziția în sală, de la 40 de lei la balcoane la 80 de lei în Sectorul B.

Au super echipă dar sunt vulnerabile

 Györ e în momentul de față cea mai bogată echipă din Europa. Susținută de concernul Audi, campioana Ungariei are 5 milioane de euro buget. Gruparea ungară a făcut transferuri de marcă, Heidi Loke (Larvik) și Katrine Haraldsen (Viborg), Andrea Lekic (Krim Ljubljana) și Jovanka Radicevic (Buducnost Podgorica) tocmai pentru a sparge ghinionul de care a avut parte în ultimii zece ani, când a jucat cinci finale de cupă eurpeană și le-a pierdut pe toate. În plus, Györ și-a schimbat și antrenorul, aducându-l pe norvegianul Karl Erik Bohn, cel care a câștigat Liga Campionilor anul trecut cu Larvik. Și, totu și, ETO Gyor nu a rupt gura târgului nici în prima fază a grupelor și nici în grupele principale, chiar dacă în ambele cazuri s-a calificat mai departe fără probleme. În acest sezon de Liga Campionilor au reu șit să treacă de campioana Ungariei Randers (la șase goluri diferență!), Hypo Viena (la două goluri diferență), ambele partide în prima fază a grupelor și Larvik (la șiapte goluri diferență!), în faza grupelor principale, în timp ce Itxako Estella a terminat la egalitate, chiar pe terenul adversarei Oltchimului de duminică. De partea cealaltă, Oltchim a alternat jocurile excelente, cel mai bun fiind, de departe, cel câștigat la Ljubljana contra lui Krim, cu meciurile nefericite, înfrângerea de pe propriul teren cu Buducnost și egalul de la Metz. Dintre cele patru formații care au ajuns în „careul de a și”, Gyor păstrează prima șiansă, în opinia caselor de pariuri (cotă 2), urmează Buducnost Podgorica (cotă 3) și Larvik (cotă 6). Dacă Oltchim va câștiga trofeul, pariorii care au mizat pe echipa noastră vor câștiga de opt ori suma investită. ETO Gyor este, fără doar și poate, una din marile ghinioniste ale handbalului feminin din Europa. Unguroaicele au jucat în ultimii ani cinci finale europene și pe toate le-au pierdut. Drumul a fost deschis în sezonul 1998-1999, atunci când adversara Oltchimului întâlnea pe Viborg în finala Cupei EHF. Nordicele au câștigat trofeul chiar dacă formațiile și-au câștigat meciurile de pe propriul teren: 24-21 în Ungaria și 28-21 în Danemarca. În sezonul 2001-2002, ETO Gyor juca o nouă finală de Cupa EHF și o pierdea tot în fața unei echipe venite din Danemarca. Și de această dată câștigau pe  propriul teren 30-25 dar cedau clar în deplasare 23-36. În sezoanele 2003-2004 și 2004-2005 unguroaicele au jucat încă două finale ale acestei cupe și le-au cedat pe ambele, prima împotriva lui Viborg, cea de-a doua împotriva unei alte echipe din Ungaria, Cornexi Alcoa. În fine, ultimul trofeu pierdut de Gyor este în Liga Campionilor, în sezonul 2008-2009. De această dată povestea a fost și mai ciudată pentru formația la care jucau și româncele Spiridon și Brădeanu. Unguroaicele au jucat în Danemarca, tot contra lui Viborg, prima manșă și au reu șit să se impună cu scorul de 26-24. Se părea că a venit timpul să își treacă în palmares un trofeu și să se răzbune pe daneze care le bătuseră pe unde le prinseseră. În retur, însă, nordicele au câștigat cu 26-23 și și-au adjudecat trofeul cu scorul general de 50-49. În plus, ETO Gyor a jucat alte patru semifinale în noul format al Ligii Campionilor, „reușind” să le piardă pe toate.

 Voina e încrezător

 Tehnicianul principal al chimistelor va rămâne cu siguranță la Oltchim dacă va califica echipa în marea finală. Fostul mare handbalist crede că nu există favorită între cele două combatante: „Meciul de duminică va fi foarte greu, ne luptăm cu o echipă completă, puternică, mai puternică decât în anii precedenți. Gyor și-a întărit postul de pivot, cel de extremă dreapta, dar și poarta, cu jucătoare de mare valoare, care au adus un plus întregii echipe. Vizează câștigarea trofeului, așa cum mereu a luptat până în fazele finale. Noi, din păcate, nu vom putea alinia întreaga echipă, pe lângă fetele care absentează de atâta vreme – Ungureanu, Neagu și Stanca – este și Jovanovici, care a suferit acea accidentare la umăr și încă nu este refăcută. Nu s-a antrenat, dar nu ne rămâne decât să sperăm că își va reveni până la ora meciului tur. Din punctul meu de vedere, chiar dacă situația noastră nu este prea roz, cred că șiansele sunt egale pentru ambele echipe. Poate există acel plus pentru Gyor, având în vedere că va juca returul acasă. La fel și în cealaltă semifinală, dintre Larvik și Buducnost. Niciun meci nu seamănă cu altul, iar motivarea contează foarte mult. Vorbim de primele patru echipe din Europa, iar la acest nivel totul este echilibrat. Este ceva bun că am ajuns aici, dar noi nu prea șitim să apreciem lucrurile bune”.

 Buducnost, favorită în cealaltă semifinală

 În cealaltă semifinală se vor întâlni într-o dublă manșă campioana din Muntenegru, Buducnost Podgorica și cea din Norvegia, Larvik. Chiar dacă nordicele sunt deținătoarele trofeului pus în joc, handbalistele din fostul spațiu sovietic sunt favorite la calificare. Buducnost, care a învins de două ori pe Oltchim, la zece goluri diferență la Râmnicu Vâlcea, are cea mai bună linie de 9 metri din Europa, cu tunarii Katarina Bulatovic și Bojana Popovie, handbaliste care într-o zi bună nu pot fi oprite. De partea cealaltă, Larvik se bazează pe spiritul de învingător al nordicilor și se vor bate pentru calificare până în ultima secundă a meciului din retur.

 Partidele directe

 2003-2004 Cupa EHF Oltchim-Gyor 21-25 Gyor-Oltchim 29-26

 2007-2008 Liga Campionilor Gyor-Oltchim 30-27 Oltchim-Gyor 32-27

 2008-2009 Liga Campionilor

Oltchim-Gyor 28-26 Gyor-Oltchim 30-28

 2009-2010 Liga Campionilor Gyor-Oltchim 25-25 Oltchim-Gyor 24-20

 TOTAL Gyor 4 victorii Oltchim 3 victorii 1 egal Top marcatoare

Gyor:

1. Anita Görbicz 91 goluri 2. Heidi Loke 54 3. Eduarda Amorim 54 3. Jovanka Radicevici 54

Oltchim: 1. Yeliz Özel 44 2. Valentina Elisei Ardean 44 3. Oana Chirilă 34

Vlad Soare