Acasă Sport E bine că nu suntem favoriți

E bine că nu suntem favoriți

Aproape toți specialiștii anticipează o finală între Buducnost și ETO Gyor în finala Ligii Campionilor. Nu spunem că nu au dreptate, cele două formații având loturi cu handbaliste de mare valoare, practic crema din Europa. Totu și, chiar dacă pleacă cu o a doua șiansă, Oltchim și Larvik nu sunt de neluat în seamă. Gruparea chimistă are câteva handbaliste de geniu. Huțupan, Elisei, Ozel sau Jovanovic, aflate într-o zi bună, pot învinge orice echipă. Au demonstrat în meciul de la Ljubljana, cu Krim. Pentru echipa noastră, statutul de formație plecată cu șianse minime este un avantaj. Chiar și disputarea unui prim meci „acasă” poate fi un avantaj. Cu un public fenomenal în spate, cu un debut de partidă perfect, Oltchim își poate crește șiansele la calificare cu fiecare gol marcat, cu fiecare atac parat al oaspetelor de duminică. Apoi, în retur, ETO Gyor nu joacă tocmai acasă. Joacă într-o altă sală, într-un alt oraș, poate intra în criză de timp, poate irosi tot ce a muncit până acum. Așa că, e clar că Oltchim poate ajunge în finală. E nevoie de puțin noroc și de o concentrare maximă. Și, foarte important, de un public vâlcean care să le susțină pe elevele lui Radu Voina din primul și până în ultimul minut. Vlad Soare

image_pdfVezi ca PDFimage_printPrintează articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.