Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
Foto: arhiva Vocea Valcii

Rapid revine în Liga I

Foto: arhiva Vocea ValciiRapid a promovat matematic în Liga 1, după un sezon petrecut în eşalonul secund. Lideri în prima serie, giuleştenii şi-au asigurat calificarea directă cu o etapă înainte de finalul sezonului, în urma victoriei obținute pe teren propriu cu Academica Clinceni.

Vlăduţ Morar a deschis scorul cu două minute înainte de pauză (min 43). Oaspeţii au dat replica în minutul 72, prin Liviu Ganea, proaspăt intrat pe teren. Jucătorii de la Clinceni nu au apucat însă să se bucure prea mult pentru egalarea obținută. Un minut mai târziu, acelaşi Morar a reuşit dubla (min 73) pentru giuleșteni. Golul de 3-1, care a ridicat stadionul în picioare, a fost marcat în minutul 83, de Kușnir. Finalul jocului a declanșat fiesta în Giulești.

Interesant este că rapidiştii şi-au început sezonul cu un meci amical jucat la Măciuca, în compania formaţiei CSM Râmnicu Vâlcea, câştigat de giuleşteni la limită. „Mai frumoasă aşa promovarea decât altfel. Am avut un adversar extrem de motivat, o echipă bună, care, după nişte înfrângeri usturătoare, a jucat foarte bine. La noi s-a acumulat puţină oboseală. Mai avem o etapă, la Bacău, apoi avem vreme să pregătim sezonul de anul viitor, din Liga 1. Noi am făcut tot ce trebuie să facem, nu am nicio emoţie cu privire la depunctare. Important e că ne-am făcut treaba pe teren, am bătut astăzi. Este meritul lui Alexa şi al băieţilor. Sunt băieţi de mare caracter, au dovedit că-şi respectă meseria, respectă aceşti suporteri, mai ales că au fost condiţii grele la Rapid în acest sezon. Nu-mi rămâne decât să le spun: Chapeau bas!”, a declarat la finalul întâlnirii preşedintele de la Rapid, Dinu Gheorghe.