Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Promovarea se joacă la FRF şi la TAS. CSM, între Liga I şi Liga a II-a

Gruparea din Zăvoi aşteaptă decizia Comisiei de Disciplină care pare a se amâna la infinit

Fotbaliştii de la CS Municipal au intrat în vacanţa competiţională după ce au participat la banchetul de final de sezon. În mod normal, municipalii vor trebui să se prezinte la reunirea lotului peste două săptămâni dar zilele libere pot să fie mai puţine dacă echipa vâlceană va fi anunţată că are drept de promovare în primul eşalon.

Promovarea se joacă la comisii

CS Municipal a terminat sezonul pe locul III al clasamentului final, ratând la mustaţă promovarea sportivă. Cel puţin teoretic, la masa bogaţilor au ajuns ASA Târgu Mureş şi CS Universitatea Craiova dar ambele formaţii au de trecut de Comisia de Disciplină, poate şi de Tribunalul de Arbitraj Sportiv pentru a juca în Liga I. Dreptul de promovare al craiovenilor este contestat de CS Municipal şi de ASA Târgu Mureş în timp ce dreptul de promovare al ASA-ului este contestat de Metalul Reşiţa. CSU nu îndeplineşte criteriul de afiliere, mai exact articolul 54 din statutul FRF care spune că „o echipă poate promova în primul eşalon dacă are minimum trei ani de afiliere la FRF”. Gruparea din Bănie este abia la primul an de activitate, în plus încă nu are afiliere definitivă ci numai una provizorie. În ceea ce o poriveşte pe ASA, acolo sunt probleme legate de o eventuală divizare a acţiunilor, acţiune interzisă din cauza căreia Politehnica Timişoara a fost retrogradată din primul eşalon deşi cucerise titlul de vicecampioană a României.

Amânarea amânării

Miercuri, Comisia de Disciplină ar fi trebuit să dea verdictul în ceea ce o priveşte pe CS Universitatea Craiova dar decizia a fost amânată pentru a patra oară! „La termenul de azi, 10 iunie 2014, părţile au dezbătut excepţiile invocate de Clubul Sportiv U Craiova, comisia rămânând în pronunţare asupra acestora pentru data de 18 iunie 2014, dată până la care părţile pot depune concluzii scrise. De asemenea, comisia a acordat termen pentru mâine, 11 iunie 2014, în vederea dezbaterii excepţiei invocată din oficiu”, se anunţă într-un comunicat oficial emis de Federaţia Română de Fotbal. În aceste condiţii, mai mult ca sigur, campionatele din Liga I dar şi cel din eşalonul inferior vor începe înainte ca Tribunalul de Arbitraj Sportiv să rezolve contestaţia pe care o va depune fie CSM fie CSU în funcţie de verdictul din România. Nu este exclus să se repete situaţia din sezonul abia încheiat când Rapid Bucureşti a început în primul eşalon dar după trei etape s-a mutat în cel inferior iar Concordia Chiajna a debutat în Liga a II-a dar a continuat în Liga I.

Şi campania de transferuri e în ceaţă

Oficialii de la CS Municipal au mâinile legate în ceea ce priveşte transferurile pentru că acestea vor fi făcute în funcţie de divizia în care se va merge. Pentru primul eşalon trebuie aduşi fotbalişti de valoare, cu experienţă care să ajute la salvarea de la retrogradare, misiune dificilă având în vedere că vor „pica” şase formaţii. Pentru Liga a II-a e nevoie de un cu totul alt profil de fotbalişti, chiar dacă obiectivul va fi, probabil, cel de promovare. În plus, bugetul între cele două eşaloane diferă substanţial. „Aşteptăm decizia, nu avem ce face. În mod normal, CS Municipal, trebuie să joace în Liga I. Noi vorbim după regulament, după regulamentul de care ne-am lovit în sezonul trecut când nu am primit licenţa pentru că nu schimbaserăm numele echipei de mai mult de trei ani”, spune managerul general al echipei din Zăvoi, Lucian Munteanu.

Flacăra Horezu, echipă satelit?

Noua campioană a judeţului Vâlcea la fotbal este Flacăra Horezu după ce elevii lui Vasile Ilinca au reuşit să învingă în finală pe Posada Perişani, scor 2-1 după prelungiri. Horezenii vor mai avea de trecut un hop important în drumul spre eşelonul al treilea, pe 21 iunie, în barajul de promovare care va avea loc la Turnu Severin. Flacăra va avea parte de un adversar dificil, campioana de la Dolj, CSO Filiaşi. În cazul în care se va reuşi promovarea, între echipa din Horezu şi CS Municipal Râmnicu Vâlcea se va putea semna o colaborare, astfel încât formaţia din Zăvoi să cedeze o serie de fotbalişti tineri către Flacăra, fotbalişti care să poată reveni la formaţia „mamă” când Erik Lincar şi compania îi vor cere. „E nevoie mare de o formaţie de Liga a III-a şi în Vâlcea. Noi am jucat în Liga a II-a şi fotbaliştii care nu puteau ajunge la echipa mare nu au alternativă. Se pierd aşa mulţi jucători care pleacă sau se lasă de fotbal după ce trec la nivel de seniori”, spune managerul general al echipei din Zăvoi, Lucian Munteanu. Altfel, ultima echipă de Liga a III-a din Vâlcea a fost FC Oltchim Râmnicu Vâlcea, desfiinţată după problemele prin care a trecut combinatul chimic. De asemenea, ultima echipă care a reuşit promovarea după un meci de baraj a fost FC Lăpuşata care a trecut de CS Vişina Nouă.