Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

HCM şi-a prezentat achiziţiile

Handbal Club Municipal şi-a prezentat ieri achiziţiile din această vară, la acţiune participând şi primarul Râmnicului, Ion Gigi Matei, alături de viceprimarii Cocoş şi Vârlan. Astfel, Mihaela Smedescu, Diana Filipa Rokue Tavares, Claudia Coreea Gonkaves Semedo, Irina Daria, Andreea Adespi şi Carmina Bădiţă au susţinut prima lor conferinţă de presă în postura de jucătoare ale echipei vâlcene. A mai fost prezentă şi Janina Luca, handbalista care a avut mai multe oferte în această vară dar a decis să rămână la Vâlcea.

„Nici nu mă gândesc să nu intrăm în primele opt”

Ion Gigi Matei a fost gazda evenimentului şi a anunţat care este bugetul dar şi obiectivul formaţiei pentru campionatul care va debuta la finalul lunii august. „Sezonul trecut a fost unul dificil. Toată lumea ştie cum am pornit, s-a făcut o echipă în mare grabă. S-a realizat, însă, obiectivul, lucru pentru care ţin să le mulţumesc fetelor, în frunte cu Janina Luca, handbalistă de mare caracter în jurul căreia se va forma noul HCM. Vă spun sincer, condiţiile de pregătire sunt asemănătoare cu cele pe care le-a avut Oltchhim, fetele au la dispoziţie tot ce este nevoie, inclusiv fonduri pentru cantonamente atunci când o să fie nevoie. Lotul a fost remaniat în mare parte, au fost aduse multe handbaliste noi şi eu sper ca progresul să fie evident. Încă nu am stabilit obiectivul, pentru început vrem să le vedem pe handbaliste şi cu mingea, deocamdată s-a pus accentul pe pregătirea fizică. Oricum, nici nu mă gândesc să nu terminăm în primele 8. Eu mă gândesc şi la un obiectiv mai îndrăzneţ dar vom vorbi pe parcurs. Bugetul clubului o să fie de 12 miliarde lei dar eu cred că vom face rectificări, în funcţie de performanţele echipei. Sper să ne oblige aceste fete să facem rectificările.” Matei a mai spus că va renegocia contractul dintre primărie şi Centrul Naţional de Excelenţă: „Noi suntem, practic, numai sponsori la CNE, ceea ce nu ne convine. Vrem să avem ceva avantaje dacă tot băgăm bani în acest centru, eventual să ni se facă reduceri de preţ atunci când se face licitaţia pentru handbaliste. Am avut o discuţie în acest sens cu preşedintele FRF, Alexandru Dedu şi cu vicele Narcisa Lecuşanu, mi-au spus că înţeleg problema şi că o vom discuta. În caz contrar, luăm în calcul să întrerupem finanţarea, avem unde da banii, HCM de exemplu are mare nevoie de ei.”

„E posibil să mai aducem două handbaliste”

Preşedintele HC Municipal, Toma Pleşa, spune că este posibil să mai vină handbaliste până la startul sezonului: „Am adus handbaliste noi, majoritatea tinere, de perspectivă. Majoritatea acestor jucătoare au ales cu sufletul şi o parte dintre ele sunt vâlcence, fie şi prin alianţă. Este posibil să mai aducem două jucătoare până la startul sezonului.” De cealaltă parte, tehnicianul Simona Gogârlă explică ce ar mai fi nevoie în lot: „Ar mai fi nevoie de o extremă dreapta şi de o jucătoare la linia de 9 metri. Eu ţin să le mulţumesc suporterilor pentru că ne-au susţinut în sezonul trecut şi sunt convinsă că vor fi alături de noi şi în campionatul viitor. Le mulţumesc şi oficialităţilor locale, primarului Matei, pentru că ne-au sprijinit mult. Sperăm să readucem hadbalul vâlcean unde îi este locul. Poate nu vom ajunge la nivelul Oltchimului dar oricum ne dorim rezultate cu mult mai bune. Eu vă pot asigura că aceste fete vor da totul pe teren”.

Stranierele sunt gata de luptă

Cele trei straniere din lotul HCM-ului, portughezele Diana Filipa Rokue Tavares şi Claudia Coreea Gonkaves Semedo şi rusoaica Iulia Daria sunt gata să îşi demonstreze valoarea la Vâlcea. „A fost visul meu să joc la Vâlcea, am văzut naţionala României jucând, am văzut Oltchimul jucând. Ambele sunt echipe foarte bune”, spus interul Claudia Coreea Gonkaves Semedo. „Îmi place Vâlcea, pe altundeva nu am apucat să merg în România. condiţiile sunt bune, la nivel înalt. Pregătirea este dificilă, se pune accentul pe pregătirea fizică. Eu sunt crescută în stilul rusesc şi nu mă plâng, mă adaptez chiar dacă în ultima perioadă am evoluat în Spania”, a completat rusoaica Iulia Daria. În fine, şi portarul portughez, Diana Filipa Rokue Tavares spune că se simte bine în Râmnic „Sunt multe diferenţe între Portugalia şi România dar mă simt foarte bine aici. Condiţiile de pregătire sunt foarte bune.”

Au plecat de la HC Municipal: Mădălina Pușcaș (HCM Baia Mare, împrumut expirat), Alexandra Ciunt (HCM Baia Mare, împrumut expirat), Reka Tămaș (HCM Baia Mare, împrumut expirat), Diana Constantinescu, Ramona Constantinescu, Diana Predoi (împrumut expirat), Clara Vădineanu (CSM Ploiești), Stăncuța Guiu, Irina Lazarin, Bojana Mitrovic şi Mihaela Pătuleanu.

Au venit la HCM: Filipa Diana Tavares Roque (Alavarium), Correia Salome Semedo Goncalves (Alavarium), Daria Ilina (Cleba Leon), Andreea Adespii (HC Dunărea Brăila), Carmina Bădiță (HC Zalău), Anca Stoica (Corona Brașov-împrumutată), Diana Predoi (CNE Rm. Vâlcea), Mihaela Băbeanu (HCM Baia Mare).