Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

HCM încearcă surpriza cu CSM Bucureşti

Handbalistele antrenate de Simona Gogârlă au parte de un adversar dificil în prima etapă a turneului de salvare de la retrogradare

HC Municipal începe miercuri cursa de salvare de la retrogradare. În prima etapă a turneului de play-off. elevele Simonei Gogârlă au o misiune dificilă, în faţa bucureştencelor de la CS Municipal care pornesc cu prima şansă de calificare, mai ales că vor disputa două din cele trei partide pe propriul teren. Prima dispută va fi găzduită de Sala Sporturilor Traian, începând cu ora 17.00 şi formaţia vâlceană poate obţine o victorie care să-i dea speranţe pentru accederea în grupa 7-9 şi implicit scăparea de grijile retrogradării.

Atmosferă proastă la CSM Bucureşti

Elevele Simonei Gogârlă pot profita din plin de atmosfera proastă de la CSM Bucureşti. Formaţia din Capitală tocmai a ratat ultima şansă de a juca în ediţia viitoare a cupelor europene după ce a fost eliminată în optimile Cupei României. Mai mult decât atât, conducerea clubului a anunţat că renunţă la câteva jucătoare printre care Stoian, Cruceanu şi Avădanii. O altă parte dintre handbaliste nu vor mai face parte din lotul care va fi folosit în viitorul sezon în care vor fi transferate nume sonore ale handbalului european, o parte dintre ele campioane mondiale cu Brazilia. Sigure de prezenţa în viitoarea echipă sunt numai fostele handbaliste ale Oltchimului: Cristina Vărzaru, Oana Manea, Patricia Vizitiu şi Talida Tolnai, ultimele trei venite de curând de la Krim Ljubljana. Aceste jucătoare vor duce greul în cele trei partide cu HC Municipal Râmnicu Vâlcea în timp ce celelalte nu vor avea un mare interes să lupte pentru calificare.

Ne-au învins de două ori

CSM Bucureşti s-a impus în ambele partide jucate împotriva vâlcencelor în sezonul regulat. La Râmnicu Vâlcea, în runda a treia, echipa din Capitală a trecut de oltence la mare luptă, scor 29-30, după 60 de minute în care au avut mare noroc. Formaţia vâlceană era pregătită de Mori Torok Duca şi a ratat pe final egalarea. În returul de la Bucureşti, CSM s-a impus lejer, cu 31-26 după ce a condus la pauză la şapte goluri diferenţă.

Trei şanse de salvare

După meciul de miercuri, elevele Simonei Gogârlă vor juca următoarele două partide cu CSM Bucureşti în deplasare, în sala Giuleşti, sâmbătă şi duminică. Pentru a se califica, vâlcencele au nevoie de două victorii sau un succes, un rezultat de egalitate şi o înfrângere, cu condiţia ca succesul să fie la o diferenţă mai mare de goluri decât eşecul. Dacă HCM va fi eliminată, trupa vâlceană va ajunge în turneul 10-12, alături de celelalte două echipe care au pierdut. De data aceasta se vor juca meciuri tur-retur, urmând să se salveze de la retrogradare numai o echipă din cele trei, prima clasată la finalul meciurilor. În fine, având în vedere că reprezentanţii cluburilor din Liga Naţională feminină au votat mărirea numărului de echipe de la 12 la 14, HC Municipal va mai avea şi o a treia şansă de salvare de la retrogradare dacă nu termină pe primul loc în a doua etapă a play-out-ului. Vâlcencele vor juca în această situaţie un nou turneu, alături de cealaltă formaţie din primul eşalon care nu se salvează şi de ocupantele locurilor secunde din cele două serii ale eşalonului inferior, Divizia A.

HCM Baia Mare, favorită la titlul naţional

Tot la începutul acestei săptămâni va debuta şi turneul play-off care va stabili noua campioană a României, prima după supremaţia Oltchimului dar şi viitoarele reprezentante ale României în cupele europene. Miza pentru titlul naţional este una importantă având în vedere că primul loc asigură prezenţa în viitoarea ediţie a grupelor Ligii Campionilor dar şi locul secund care duce în preliminariile celei mai tari competiţii din Europa. Favorită la câştigarea titlului este HCM Baia Mare, formaţie care a făcut cea mai bună campanie de transferuri reuşind să înregimenteze multe din fostele handbaliste ale Oltchimului: Paula Ungureanu, Valentina Elisei, Melinda Geiger, Eliza Buceschi, Mihaela Smedescu sau Adriana Nechita. Şanse teoretice pentru a câştiga titlul sau măcar pentru o finală contra băimărencelor mai au HCM Roman şi Corona Braşov. În prima rundă, elevele lui Buceschi vor întâlni o fostă campioană a României, HC Zalău care, însă, în mod normal nu poate emite pretenţii de promovare. De altfel, la Baia Mare se anunţă transferuri importante şi în vară şi ar fi o adevărată catastrofă ratarea titlului naţional. Cea mai interesantă confruntare din prima rundă este cea dintre Universitatea Jolidon Cluj şi ASC Corona, formaţii care au început sezonul cu planuri mari şi care au încă în obiectiv clasarea pe un loc european. În cealaltă „triplă”, HCM Roman porneşte ca favorită în faţa brăilencelor de la Dunărea.