Acasă Sport HCM, a şasea înfrângere

HCM, a şasea înfrângere

Handbal feminin, Liga Naţională. HCM, a şasea înfrângere

• gruparea vâlceană a jucat bine la Braşov, a condus trei sferturi din meci dar nu s-a concentrat pe final şi rămâne pe ultimul loc al clasamentului

Echipa vâlceană de handbal feminin, HC Municipal, nu s-a făcut deloc de ruşine la meciul de la Braşov, jucat în faţa unei echipe care a declarat că vrea titlul naţional, Corona. Gruparea olteană a evoluat cu mare curaj, a condus în mare parte a timpului şi a fost la numai 12 minute de o mare supriză. Corona a părut o echipă relaxată. A marcat primul gol al meciului apoi elevele vâlceanului Aurelian Roşca au greşit mult, şi în apărare şi în atac. De partea cealaltă, HC Municipal a avut în Janina Luca o handbalistă aflată în formă maximă. Interul vâlcean a punctat din aproape toate poziţiile şi municipalele au condus cu 2-3 (min. 5), 3-6 (min. 10), 5-8 (min. 15), 7-10 (min. 19) şi 8-12 (min. 26). La pauză a fost 11-13, deja o jumătate de surpriză. După pauză ardelencele au dat semne de revenire, au egalat la 13 dar Vâlcea nu a acuzat şocul şi a refăcut diferenţa de trei goluri: 16-13 şi 18-15! În min. 43, Corona a egalat din nou, dar Luca le-a readus pe oaspete din nou la conducere (19-18). Ultimele 12 minute au aprţinut Coronei, care a forţat ritmul şi a întors rezultatul, preluând, ireversibil de această dată, conducerea: 20-19 (min. 47). Scor final: Corona – HCM Rm. Vâlcea 27-23. HC Municipal a bifat cea de-a şase înfrângere în acest campionat şi rămâne pe ultima poziţie a clasamentului. Liga Naţională de handbal feminin intră într-o pauză competiţională de trei săptămâni, timp în care la HCM se pot regla automatismele necesare pentru a veni şi primele victorii ale campionatului. În runda viitoare vâlcencele joacă pe propriul teren cu SCM Craiova, formaţie care a câştigat primele trei puncte după meciul cu Neptun Constanţa.
SPORT - HCM a şasea înfrângere
„A fost greu” –

Aurelian Roşca

Tehnicianul vâlcean al Coronei, Aurelian Roşca, a recunoscut la final că a avut emoţii în meciul cu HCM: „A fost un meci greu, aşa cum anticipam. Pot spune că noi ni l-am făcut greu, datorită multelor ratări, dar şi a unei apărări nesigure. Jucătoarele vâlcene s-au concentrat şi au reuşit să ne pună mari probleme, până aproape de final. Vom avea o discuţie cu jucătoarele noastre săptămâna viitoare şi vom vedea ce este de făcut, pentru că ne aşteaptă meciurile din cupele europene, unde întâlnim adversari puternici. Mai mult, ne aşteaptă şi meciul cu Baia Mare, în care nu avem voie să jucăm aşa cum am făcut-o azi”.

„Am venit să câştigăm” –

Roxana Gheorghe

Una dintre handbalistele experimentate ale HCM-ului, Roxana Gheorghe Cherăscu, a spus că experienţa a făcut diferenţa la meciul de la Braşov: „Am venit cu gândul să câştigăm la Braşov, aşa cum ne propunem mereu, indiferent de numele adversarei. Din păcate nu am reuşit să ne concentrăm la fel de bine tot meciul. Mai avem mult de muncă, pentru că în lot sunt multe jucătoare tinere, fără experienţă. Echipa din Braşov este valoroasă şi a reuşit să întoarcă rezultatul. Cred că poate ajunge pe podium, la finalul campionatului”.

Au marcat:

Corona Braşov: Brădeanu 10, Chiper 4, Raţiu 3, Tudor 2, Briscan 2, Druţu 2, Hotea 1, Ţăcălie 1, Apetrei 1, Zamfir 1. Antrenor principal : Aurelian Roşca

HCM Rm. Vâlcea: Luca 10, Cherescu 3, Chirilă 3, Constantinescu 2, Busuioceanu 2, Andreiţa 1, Lazarin 1, M. Predoi 1. Antrenor principal: Maria Torok

Elisei, bătută la Deva

Cetate Deva este departe de debutul de campionat pe care îl aşteptau şefii ardeleni. Cu Valentina Ardean Elisei în teren, gruparea de la Deva a pierdut meciul de pe propriul teren cu CSM Bucureşti, scor 20-23 şi este în partea a doua a clasamentului. Într-o altă partidă echilibrată a rundei, Universitatea Cluj-Napoca şi Dunărea Brăila au oferit un spectacol handbalistic reuşit, cu dese răsturnări de scor. Până la urmă s-au impus gazdele, mai greu decât o arată scorul final, 29-25. Fără să strălucească, HC Zalău a obţinut un nou succes şi urcă în ierarhie, în timp ce Neptun Constanţa este a doua echipă, alături de HCM, care are zero în dreptul punctajului. Derbiul rundei, HCM Roman-HCM Baia Mare a fost reprogramat pentru data de 16 octombrie.

Rezultate:

CSM Cetate Deva-CSM Bucureşti 20-23

HCM Roman-HCM Baia Mare

(se joacă pe 16 noiembrie)

HC Zalău-CSM Ploieşti 36-28

Corona Braşov-HCM Rm. Vâlcea 27-23

SCM Craiova-CSU Neptun Constanţa 27-21

„U” Jolidon Cluj-Dunărea Brăila 29-25

Clasament:

1. HCM Baia Mare 5 15

2. Corona Braşov 6 15

3. HCM Roman 5 15

4. HC Zalău 6 12

5. Dunărea Brăila 6 12

6. CSM Bucureşti 6 12

7. „U” Jolidon Cluj 6 12

8. Cetate Deva 6 4

9. SCM Craiova 6 3

10. CSM Ploieşti 6 3

11. Neptun Constanţa 6 0

12. HCM Rm. Vâlcea 6 0

Etapa viitoare:

Dunărea Brăila-CSM Cetate Deva

CSU Neptun Constanţa-„U” Jolidon Cluj

HCM Rm. Vâlcea-SCM Craiova

CSM Ploieti-Corona Braşov

HCM Baia Mare-HC Zalău

CSM Bucureşti-HCM Roman

Handbal feminin, Liga Campionilor

HCM Baia Mare, a doua înfrângere

Vicecampioana României la handbal feminin, HCM Baia Mare a fost învinsă, sâmbătă, pe teren propriu, de campioana Ungariei, Gyor ETO, cu scorul de 33-21 (16-10), în cea de-a doua partidă din grupa A a Ligii Campionilor. Marcatoare: HCM Baia Mare – Tătar 5 goluri, Geiger 3, Nechita 3, Marin 3, Rudics 3, Buceschi 2, Puiu 1, Oltean 1. Gyor ETO – Loke 9 goluri, Gorbicz 6, Amorim 6, Szepesi 4, Bognar-Bodi 3, Bulatovici 2, Kovacsics 1, Hornyak 1, Orban 1. În primul meci din grupa A, HCM Baia Mare a cedat, în deplasare, în faţa campioanei Germaniei, Thuringer HC, cu scorul de 29-36 (15-18), în timp ce Gyor ETO, deţinătoarea trofeului, a trecut de Hypo Viena, cu 41-22 (21-11). Gyor ETO are maxim de puncte după două meciuri, 4, în timp ce HCM Baia Mare rămâne cu zero puncte. Pentru HCM Baia Mare urmează „dubla” cu Hypo Viena, pe teren propriu, în 19 octombrie şi în deplasare, în 2 noiembrie, confruntarea de pe teren propriu, cu Thuringer HC din 9 noiembrie şi ultima partidă din grupă, în 16 noiembrie, pe terenul celor de la Gyor. Primele două clasate se vor califica în faza următoare.

Fotbal, Liga a IV-a

Experţii Popeşti, învingătoare la Drăgăşani

Liga a IV-a la fotbal a programat o nouă rundă foarte interesantă. Cea mai aşteptată partidă a avut loc la Drăgăşani, acolo unde Unirea din localitate a pierdut derby-ul cu Experţii Popeşti, scor 0-2. Scorul etapi s-a înregistrat la Horezu, acolo unde Flacăra din localşitate a dispus cu 13-1 de Progresul Măldăreşti.

Seria Nord:

Rezultate:

A.S. FORESTA Malaia – C.S. VIITORUL Dăeşti 3-2

A.S. MINERUL Ocnele Mari – A.S. TOPOLOGUL Galicea 2-2

A.C.S. FLACĂRA Horezu – S.C. PROGRESUL Măldăreşti 13-1

A.S. UNIREA Păuşeşti Măglaşi – A.S. STEJARUL Vlădeşti 1-4

C.S. POSADA Perişani – A.S. VIITORUL Budeşti 2012 9-1

C.S. COZIA Călimăneşti – C.S. LOTRU Brezoi 3-0

A.S. CĂZĂNEŞTI Rm. Vâlcea – C.S. HIDRO Rm. Vâlcea 2-4

Etapa viitoare:

A.S. TOPOLOGUL Galicea – C.S. VIITORUL Dăeşti

S.C. PROGRESUL Măldăreşti – A.S. MINERUL Ocnele Mari

A.S. STEJARUL Vlădeşti 2009 – A.C.S. FLACĂRA Horezu

A.S. VIITORUL Budeşti 2012 – A.S. UNIREA Păuşeşti Măglaşi

C.S. LOTRU Brezoi – C.S. POSADA Perişani

C.S. HIDRO Rm. Vâlcea – C.S. COZIA Călimăneşti

A.S. CĂZĂNEŞTI Rm. Vâlcea – A.S. FORESTA Malaia

Seria Sud:

Rezultate:

VICTORIA Frânceşti – F.C. Băbeni 1-4

UNIREA Drăgăşani – EXPERŢII 2000 Popeşti 0-2

A.S. VOINŢA Orleşti – CSM 2 Rm. Vl 4-3

A.S. OLTEŢUL Alunu – OLTUL Ioneşti 2-0

C.S. Şirineasa a stat

C.S. Mădulari – A.S. ZORILE Scundu 3-0

C.S. Şuşani – A.S. Creţeni

VIITORUL Valea Mare – UNIREA Tomşani 4-2

Etapa viitoare:

EXPERŢII 2000 Popeşti – F.C. Băbeni

CSM 2 Rm. – C.S. UNIREA Drăgăşani

A.S. OLTUL Ioneşti – A.S. VOINŢA Orleşti

C.S. Şirineasa – A.S. OLTEŢUL Alunu

A.S. ZORILE Scundu va sta

A.S. Creţeni – C.S. Mădulari

A.S. UNIREA Tomşani – C.S. Şuşani

VIITORUL Valea Mare – A.S. VICTORIA Frânceşti

image_pdfVezi ca PDFimage_printPrintează articolul
Articolul precedentBătaie în tribune şi în teren la Roşiorii de Vede
Articolul următorVine cometa ISON!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.