Elevele lui Muşi au fost conduse clar la pauză dar au revenit spectaculos şi s-au impus în faţa unei echipe arţăgoase a Constanţei
Echipa feminină de handbal, HCM Râmnicu Vâlcea, a reuşit să obţină a doua victorie a acestui sezon competiţional, pe propriul teren în faţa formaţiei Neptun Universitatea Constanţa. Elevele lui Dumnitru Muşi au făcut o primă repriză foarte slabă, în faţa unor oaspete arţăgoase care au greşit cu mult mai puţin şi care au intrat la cabine în avantaj clar, 10-15. În condiţiile în care în teren nu a fost şi tunarul Janina Luca, suspendată, ne-am temut că municipalele nu vor putea întoarce soarta meciului. A urmat, însă, o a doua repriză aproape perfectă pentru HCM care a recuperat gol după gol, a egalat şi apoi a condus şi la trei goluri diferenţă! În final Constanţa a mai recuperat din handicap şi municipalele s-au impus la limită, 27-26. Gruparea vâlceană are acum opt puncte, a urcat pe poziţia a noua a clasamentului, la numai un punct distanţă de locurile care duc în play-off. În runda viitoare HCM are de disputat un meci dificil, pe terenul braşovencelor de la Corona care etapa trecută au învins campioana, HCM Baia Mare.
Rezultate:
SC M. Tg. Mureş – HCM Baia Mare 21-41
HCM Roman – ASC Corona Braşov
(s-a jucat după închiderea ediţiei)
HCM Rm. Vâlcea – „U” Neptun Constanţa 27-26
CSM Bucureşti – CSM Cetate Devatrans 36-25
HC Dunărea Brăila – CSM Ploieşti 34-20
HC Zalău – SCM Craiova 22-25
CSM Unirea Slobozia – „U” Jolidon Cluj 29-25
Lasă un comentariu