Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
foto CSM Ramnicu Valcea

FOTO: Pelici a sunat adunarea viperelor!

foto CSM Ramnicu Valcea

CSM Râmnicu Vâlcea s-a reunit marţi seara, în Zăvoi, sub conducerea tehnicienilor Alexandru Pelici, Roby Ivan şi Alex Ciobanu. Au fost prezenţi la primul antrenament al pauzei competiţionale 30 de fotbalişti, o serie dintre ei aflaţi în probe. Timp de o săptămână vor avea loc antrenamente de readaptare la efort, urmând ca în perioada 21-31 iulie să se desfăşoare cantonamentul centralizat care va avea loc la baza sportivă din Zăvoi. Până la startul campionatului CSM Râmnicu Vâlcea va disputa opt meciuri amicale. Prima partidă va avea loc pe 29 iulie, cel mai probabil contra campioanei judeţului Vâlcea la fotbal, Flacăra Horezu. Celelalte date pentru meciurile de pregătire sunt 31 iulie, 5 şi 8 august („dublă” cu Metalurgistul Cugir), 12, 15 19, 21 august.

Bebe Vasile s-a întors acasă

La primul antrenament el echipei din Zăvoi a participat şi Bebe Vasile, fotbalistul născut la Olăneşti care a mai jucat pentru CSM, în perioada fostului acţionariat. Vasile a jucat în sezoanele trecute la Metalul Reşiţa, formaţie la care a ajuns la final de contract. O altă noutate este revenirea lui Rareş Cucui, care timp de o jumătate de sezon a fost împrumutat la CS Mioveni, acolo unde a fost cerut cu insistenţă de fostul tehnician din Zăvoi, Claudiu Niculescu. În fine, tot la o revenire este şi portarul Dragoş Geantă care a mai evoluat pentru Damila Măciuca. În fine, miercuri, sub comanda tehnicianului Alexandru Pelici a ajuns şi un portar experimentat, Călin Fildan, ultima dată la FC Caransebeş. CSM este în negocieri şi cu Marius Tomozei, fotbalist care a mai jucat pentru echipa din Zăvoi şi care a evoluat ultima dată tot la Caransebeş, după ce a trecut şi pe la Metalul Reşiţa.

Staicu rămâne, şanse mari şi la Firţulescu

Din lotul care a terminat sezonul trecut au rămas la CSM fundaşii Miţă Deaconescu, Ionuţ Stoica, Cătălin Pârvulescu şi Alex Ionescu, mijlocaşii Andrei Neagoe, Lucian Iordache şi Denis Dumitraşcu şi atacanţii Marius Staicu, Bogdan Geantă şi Ovidiu Mihai. Cel puţin deocandată, Samson este şi el sub comanda lui Alex Pelici dar nu se ştie dacă fotbalistul de culoare va accepta să continue în Zăvoi în noile condiţii financiare. În final, sunt şanse mari ca Dragoş Firţulescu să rămână şi el la echipă cel puţin până în iarnă. Altfel, Vlad Munteanu s-a transferat la echipa FC Braşov, care a retrogradat din primul eşalon. Munteanu a fost adus de CSM Râmnicu Vâlcea la început campionatului trecut de la Corona Braşov, în tentativa de promovare în primul eşalon. Potrivit informaţiilor din acel moment, Vlad a fost dorit şi de Dinamo Bucureşti, formaţie pentru care a fost la un pas să semneze.

Vlăduţ a fost unul dintre fotbaliştii care a muncit mult dar nu a avut realizări notabile. Potrivit presei locale de la Braşov, la FC a fost dorit şi un alt jucător de la CSM, Cătălin Pârvulescu, cel care, însă, are şanse mari să continue în Zăvoi. Cel mai probabil CSM şi FC Braşov o să fie colege de serie în eşalonul inferior în cazul în care se va decide să se continue cu două serii în Liga a II-a. La capitolul plecări mai sunt Fabian Himcinschi, plecat la Dinamo şi împrumutat la FC Braşov, Godwin Konyeha, Adrian Codin, Dorian Eremia, Daniel Popescu, Andrei Popescu şi Iosif Melcea. Încă nu se ştie dacă Adrian Popa va mai continua sau nu la CSM.